Ce mult te-am iubit!

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
1

Tîrgurile de carte-s ceva fain, mai vînd şi editurile cît de-un platou de prăjituri, iese şi pentru autor de-un sandviş cu reducere de la Billa, trecătorii speriaţi de zăpadă pot aştepta tramvaiul înăuntru, merge căldura!, se poate angaja temporar şi o femeie de serviciu cu familie numeroasă şi soţ şomer, posibil jucător de table în faţa blocului, deci toată lumea-i mulţumită.

Cînd cineva cu care urmează să te duelezi în ringul unei lansări comune de carte şi căruia i-ai trimis doar cu vreo doişpe ore înainte pdf-ul operei tale monumentale, îţi trimite cu decenţă un mesaj pe la miezul nopţii, nu te impacientezi; încă nu e ora ta de somn, eşti încă un român verde, în plină formă şi activ.

Totuşi mai aştepţi cîteva minute, şocurile bruşte „pot cauza”, iar de la o anumită etate se recomandă viteză minimală şi mişcări lente. Timp în care îţi împarţi creierul în două jumătăţi perfect egale, fiecare cu pronosticul său versus mesajul tocmai sosit, tu, deşi un pesimist caustic pariezi de data asta pe zîna cea bună, şi cînd auzi crupierul spunînd „rien ne va plus”, îl deschizi. E scurt şi eliptic „Am citit! M-ai prins, mi-a plăcut, Cezar!”

N-apuci să-l rumegi bine, nu ţi-e clar dacă te îndoiai de o politeţe exagerată, bine, perfect conformă cu omul, sau de la efectul celor două sute de mililitri de vodcă bună care au fost, sau chiar îl credeai pe deplin, poate şi ora să fie de vină, se ştie, noaptea toate pisicile sînt negre, că mai vine unu’: „Nu vreau să dezvălui toate impresiile, le păstrez pentru lansare.” Ultimul nu te edifică cu nimic, şi, deşi ai pariat pe plus, te răsuceşti ca un român adevărat, şi alegi să rămîi cu sfînta îndoială, deci îi răspunzi sec şi neinterpretabil: „Nu te cred. Eşti prea puţin convingător.”

4

Îţi spune rapid că „Ai să vezi în cadrul duelului cît pot să fiu de convingător.”, şi adaugă  un maimuţoi în coadă. Unul verde.

Apoi se îngroaşă gluma, cu tot cu iconul hlizit din coadă.

„Hai, serios, zi-mi cum e!”, adaug, cerînd amănunte, cu somnul deja compromis.

Omul cred că se gîndeşte la moşul ăla, Ene, Morfeu sau cum i-o fi mai zicînd în vremurile astea libere, unii zic că ar fi vorba despre Hypnos, e şi normal să nu avem toţi acelaşi bioritm, şi continuă într-un tîrziu, la fel de amăgitor: „Eşti tare, Cezar! Cartea asta nu este pentru fetele prea cuminţi de salon, este pentru unele ca Zoia, sau Vali, sau Teo! Toate chipurile fetelor ăstora recompun amestecul de imaginar şi realitate din viaţa bărbatului postmodern!”

Ei, cu astea chiar că m-a cam dat gata, respir adînc şi hotărăsc să prind oleacă de culoare în obraz. Cel stîng, ăla drept a fost mereu de pe altă planetă!

Încerc să deschid cîmpul pentru nebun, cu care îi ameninţ regele: „Dar textul italic, de final, cum e, schimbă perspectiva construită pînă atunci, cum l-ai perceput?”

Răspunsul vine rapid, sec şi dezarmant „Textul de final m-a derutat.” Deci mat, şi medicul legist constată imediat decesul monarhului.

Ura!, reduta e cucerită, pun piciorul pe gîtul primului meu cititor, şi proclam victoria finală; Cerchez, mic copil!, cu „E ffff bine. Scop atins.” Adaug şi un zîmbet de ochelarist superior sau invers, zîmbet superior de ochelarist, asta chiar nu mai ştiu, mi-a sărit pisica din poală, cu tot cu telefonul care a căzut, şi mi s-a şters mesajul abia expediat. Deci inamic încercuit, capturat dezarmat şi dezarticulat. Urmează un interogatoriu dur, cu instrumentele recuperate de la martiriul lui Gheorghe Doja. Speriat de chestia aia incandescentă care se apropia ameninţător, omul îşi goleşte cu neţărmurită preţuire buzunarele şi gîtlejul: „Ai scris o carte de proză ultrascurtă, neconvenţională, este un joc captivant de suprarealităţi captate în cuvinte care refuză pactul cu orice tip de literatură scrisă cu gîndul la posteritate!” Sincer să fiu nu prea am înţeles treaba cu suprarealităţi şi pacturi, eu prefer un blat sănătos unei lupte dreapte, de mic mi-a fost frică de întuneric şi făceam pipi în pat pînă la zece ani. De emoţie scap utilajul înroşit, care cade cu zgomot pe bombeul bocancului meu drept. Însă piaza rea care a determinat asta, nu a fost bine informat, spionul a fost prost sau neplătit la timp, ori, după caz, cu o soţie cam rea de muscă care îl demoralizează permanent pe timpul programului de lucru, seara, de regulă se împacă la un vin bun, însă, avînd în vedere că eu mă pregătesc să preiau funcţia de inspector cu protecţia muncii la întreprindere, nu-l mai suport pe şeful meu, nu-l mai suport şi paceşi, anticipativ, sînt pregătit pentru noile cerinţe. Iar încălţările sînt de-alea de docher în port, întărite pe interior, şi la vîrf au tablă. Deci nu păţesc nimic, scap, dar uimit de calitatea papucilor, printre ultimele produse de Clujana, bîigui ceva cum că „Prea mari cuvintele. Mulţumiri, Cosmin!” Nu mă lasă să-mi trag sufletul, sigur a intuit momentul meu prost şi, cu ultimele forţe, mă atacă la baionetă: „Cartea asta, promovată cum trebuie, poate face vînzări bestiale pentru Libris!” , n-apuc să-nghit, şi, înainte de a-mi scoate cu delicateţe organele interne, a intuit buna lor calitate şi preţul motivant oferit de chirurgii transplanţionişti din Israel, adaugă cu gîndul la victoria netă care-l aştepta: „Poate sînt sub narcoticele lecturii, Cezar!” Cînd am auzit că e narcotizat, am scos ceasul de buzunar cu cele două capace de aur, moştenire de la Margiloman, pe linie maternă, are şi monogramă, A.M., dar nu se mai vede, şi am aşteptat tăcut cele 23 de minute regulamentare pînă la maximum de efect garantat, ştiam jmecheria asta de un prieten dealer, vecin cu mine, apoi am replicat cu duritate: „Aşa zic şi eu, că poate sta pe propriile picioare. Însă cum oare cu promovarea? Neapărat trebuie să o trimit spre acei bloggeri, după ce apare...”

3

Din acel moment, sincer, nu prea ştiu ce s-a întîmplat, ceva a sunat prelung, gîndul m-a dus la un cargou şi o sirenă de ceaţă din portul Constanţa, am luat deşteptătorul, l-am pus la ureche şi, în acelaşi timp, cu stînga, destul de greu, am vrut să opresc telefonul, cert este că  „Ce mult te-am iubit!”, chiar cred că va fi o chestie faină!

*

Cezar Pârlog este publicist şi scriitor. Ultimele cărţi publicate sînt „Electric puzzle”, Editura Neuma, 2017, Life stuff sau Învăţături pentru Andreea”, Editura Tracus Arte, 2016, „Flori, fete, fiţe sau băieţi”, Editura Tracus Arte 2014, Premiul Naţional “Vasile Voiculescu”, 2015.

Citiţi şi:

 - Dansăm, tată
- Cronica unei cărţi în curs de apariţie
De Sîn' Andrei
Poveste de dragoste

                                                                                                                      

6
Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite