S-au întâlnit cu acest prilej foşti colegi, prieteni, colaboratori sau simpli admiratori care au evocat personalitatea poliedrică a artistului cunoscut pentru contribuţiile sale în diferitele domenii ale muzicii, de la simfonică la electronică, de la jazz, pop, rock, la muzică de teatru şi film. Cartea, îngrijită de Alexandru Şipa adună mărturiile multor cunoscuţi şi apropiaţi ai artistului, jurnalişti, poeţi, scriitori, regizori şi interpreţi, conturând profilul unui creator de mare suprafaţă şi consistenţă a talentului pe care l-a pus în slujba muzicii, a spectacolului muzical şi nu numai. Se auto-portretizează Enescu însuşi prin intermediul unor interviuri reproduse din ziare sau emisiuni de radio şi tv în care cu degajare şi plăcere a comunicării, cel care părea pentru mulţi un taciturn, preocupat doar de sunete şi de studioul lui performant ne lasă mărturia directă a vieţii sale de artist neobosit în a-şi găsi drumul în pas cu vremurile care se înnoiesc mereu. Aflăm că a fost la Conservator elevul lui Aurel Stroe, că a fost audient la Stanford University cu o bursă Fulbright, că i-a secondat la filmări în cele mai bune momente ale carierei lor pe regizorii Mircea Veroiu şi Dan Piţa, contribuind decisiv la succesul unor filme ca Nunta de piatră, că i-a fost sursă de inspiraţie lui Ducu Darie cu care a realizat cele mai valoroase spectacole la Bulandra, că a avut mulţi prieteni printre scriitori şi poeţi precum Lucian Avramescu pe versurile căruia a compus multe piese, dar şi printre muzicieni, un loc aparte fiindu-i rezervat lui Richard Oschanistzky, printre interpreţii de prima mână printre care Ileana Popovici, Silvia Dumitrescu, Loredana Groza, dar şi printre actori (Rodica Mandache i-a dedicat cu acest prilej chiar o poezie).

A murit în ziua în care s-a născut George Enescu, parcă voit, pentru că aşa cum povestea Adina a tras de timp să prindă această zi. Vorbind despre potriveala asta de nume şi de predestinare, în carte e inserată o mărturie plină de umor a acestui mult prea sobru personaj.(Că era şi spiritual ştiau prea puţini). Când mama sa pe masa de operaţie, întrebată cum o cheamă spune Enescu, doctorul exclamă firesc: „A, ca pe marele compozitor“. La care mândră femeia răspunde: „Da, e fiul meu!“ Nu doar în vecinătatea acestui nume, dar şi în acord cu opera sa întinsă şi bogată valoric, Adrian Enescu a avut şi el parte de măreţie, pe care succesele populare, trecute uneori pe nedrept cu vederea din anii prerevoluţionari şi bineînţeles proiectele inovative din ultima vreme în care răzbeşte interesul regăsit pentru simfonism şi jazz simfonic, o certifică. În plinătatea profesionalismului, a priceperii şi inspiraţiei Adrian Enescu a dăruit publicului creaţiile numite Orpheu şi Euridice şi The Bach Files, opere unicat prin care vocaţia sa pentru reinventarea clasicilor merge mână-n mână cu o viziune nouă proaspătă, de sinteză postmodernă asupra valorilor sunetului şi ale muzicii însăşi. Ca om de teatru, nu pot să nu remarc o dată în plus contribuţia lui Adrian Enescu la structurarea domeniului muzicii de scenă, ca un domeniu aparte, cu personalitate, funcţionând complementar şi nu adiacent, ca un veritabil personaj în ţesătura sincretică a spectacolului teatral. De la Iluzia comică şi până la Iulius Caesar, sau mai sus citatele opere din ciclul Bulandra per muzica, contribuţia sa la imprimarea unui ton anume reprezentaţiei a fost esenţială, după cum mărturisea şi Ducu Darie, regizorul cu care a alcătuit un veritabil tandem.

Cartea editată cu deosebită grijă de Tracus Arte contribuie la restituirea plenară a portretului de anvergură al muzicianului Adrian Enescu alături de creaţiile sale reproduse pe suport electronic.

Pe coperta a 4-a a volumului stă reprodus un paragraf shakespearean găsit printre hârtiile sale, care întregeşte acest portret. Iată-l: „Desfid prevestirile / Până şi moartea unei vrăbii / Ascultă de un destin. / Dacă e să fie acum, / n-o să mai fie mâine, / dacă n-o să fie acum, / oricum va fi să fie! / Totul e gata! / Dacă tot nu ştii ce laşi în urma ta, / Ce contează că pleci cu o clipă mai devreme / deci, fie!“ (Hamlet, traducerea Nina Cassian).