Viaţa în autorulotă: experienţa a doi români care colindă ţara de patru ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cosmin Bumbuţ şi Elena Stancu                                                                                      Fotografii: teleleu.eu
Cosmin Bumbuţ şi Elena Stancu                                                                                      Fotografii: teleleu.eu

Luni, jurnalista Elena Stancu şi fotograful Cosmin Bumbuţ, care de patru ani au abandonat confortul casei, mutându-se într-o autorulotă, au povestit la Adevărul Live despre proiectul lor, „Teleleu”. Cei doi colindă România cu scopul documentării problemelor sociale care afectează România, mai ales cele legate de sănătate sau de violenţă domestică. Experienţele lor au fost adunate în volumul „Acasă, pe drum”, apărut la Humanitas.

Urmăreşte emisiunea în modulul Adevărul live

În noiembrie 2013, Elena Stancu şi Cosmin Bumbuţ părăseau garsoniera închiriată din Bucureşti, se mutau într-o autorulotă şi plecau teleleu ca să povestească România de astăzi aşa cum e. 

Cei doi au devenit astfel şi un fel de antropologi, locuind anumite perioade în comunităţile pestriţe pe care vor să le înţeleagă. „Viaţa în autorulotă ne-a oferit privilegiul de a lucra doar la subiectele în care credem: pentru că nu suntem restricţionaţi de ritmul dintr-o redacţie putem zăbovi într-un loc până când ne terminăm documentarea”, consideră Elena Stancu şi Cosmin Bumbuţ. 

Trăiesc din burse, din colaborări şi din abonamentele la vederi. Cei care donează pentru „Teleleu”, primesc o dată la două săptămâni, câte o carte poştală trimisă de Cosmin Bumbuţ din locurile în care el şi Elena călătoresc, vederile fiind fotografii din jurnalul său vizual.

Imagine indisponibilă

Viaţa în autorulotă

Cei doi au povestit, la Adevărul Live, că la început au fost mai timizi, dar în prima parte a şederii în maşină, s-au confruntat mai întâi cu probleme tehnice. „Aveam nişte limitări pe care le-am depăşit în timp şi care ne-au făcut viaţa mai bună unde parcăm, de unde luăm apă, unde mâncăm.... După care, ne-am rutinat şi lucrurile au mers mai uşor”, a povesit Cosmin Bumbuţ. 

Pentru interacţiunea cu oamenii, erau pregătiţi, a explicat Elena Stancu, mutatul în autorulotă fiind provocarea. Au făcut-o pentru că „era singura modalitate financiară prin care ne puteam finanţa genul acesta de proiecte, pentru că nu te plăteşte nimeni în presa din România de acum să stai şase luni într-o comunitate cum am stat noi în Corcova, printre căldărari”. Au luat decizia pentru a putea face tipul de jurnalism pe care şi l-au dorit, pentru a putea sta într-un loc până termină ce au de făcut, fără presiunea unui deadline. 

Greu le-a fost şi să facă munca de birou, din cauza mesei mici pe care o au în autorulotă, pe care, în multe zile, Cosmin lucrează la calculator, iar Elena face o ciorbă. Le lipseşte uneori confortul unei case şi întâlnirile cu prietenii din Bucureşti, dar pentru viitor, au în plan să îşi cumpere o maşină mai mare şi să mai locuiască 10-15 ani pe drumuri.

„Sigur, nu e confortabil, dar faţă de vechea noastră viaţă, acum avem acest privilegiu de a lucra la lucrurile pe care ne-am dori să le facem.. Se balansează cumva lucrurile”, a mai spus Elena Stancu. 

Când nu face Bumbuţ o fotografie 

Cosmin Bumbuţ

Elena Stancu şi Cosmin Bumbuţ au vorbit cu deţinuţi, cu romi, cu familii extrem de sărace, iar pentru a transmite cât mai mult din ceea ce au întâlnit, au îmbinat texte, fotografii şi video-uri. Când vine vorba de pozat, fotograful inhibă poate cel mai mult. Bumbuţ a explicat însă că alege uneori să nu facă anumite fotografii, mai ales dacă ştie că imaginea care ar rezulta ar putea să facă subiectul ei să sufere sau să se simte inconfortabil.

Un exemplu pe care fotograful l-a oferit în acest sens, a fost pe cel al unei femei de 45 de ani, cu distrofie musculară, ep care a fotografiat-o la ea acasă. Pentru că poate să îşi mişte numai un deget, mama ei o cară în spate, dintr-un loc în altul, prin casă.

„Nu era o imagine foarte plăcută să vezi o femeie deformată de boală, cărată în spate de mama ei. Când a luat-o în cârcă, i-au căzut hainele... i s-a dezgolit tot spatele. Aveam aparatul la ochi atunci şi ţin minte că am panoramat şi nu am declanşat... Nu cred că aş fi publicat-o vreodată pentru că i-aş fi făcut un deserviciu”, a explicat Bumbuţ. 

Orice om pe care îl înâlnesc în cale, este o poveste- „pentru că iubim atât de tare oamenii, scoatem aceste poveşti de la ei”.

Căldărarii cu care s-au înrudit

Elena Stancu şi Cosmin Bumbuţ sunt moşii unei fetiţe, pe nume Roza, dintr-o familie de căldărari din Corcova. Au ajuns să fie rude după ce jurnalista şi fotograful şi-au petrecut şase luni alături de ei. I-au cunoscut din întâmplare, când vizitau un prieten, proprietar la Corcova. „Am văzut un abajur foarte mare de armă, făcut de bunicul lui Geo, bătut la ciocan...” Curioşi de cum se realizează obiectele făcute de căldărari, cei doi au ajuns să facă un filmuleţ de zece minute despre viitorul lor. Acest filmuleţ a devenit un material mult mai mare şi un film mult mai lung: „Ultimul căldărar”.

Filmul a ajuns să fie premiat la TIFF, unde i-au invitat şi pe protagonişti, pe Geo şi Marina, când, plimbându-se pe străduţe, i-au anunţat că Marina e însărcinată şi le-au cerut să le fie moşi. Acum ei nu le mai spun pe nume, Elena şi Cosmin, ci moşul şi moaşa, iar cei din sat, de pe uliţa celor doi căldărari, nu le mai spun domnul fotograf şi doamna jurnalistă, ci moşul şi moaşa, „pentru că ştiu că suntem din familie”, explică Bumbuţ. 

La TIFF, căldărarii au ieşit din zona de confort

Când i-au dus pe Geo şi Marina la TIFF, situaţia s-a invers, nu s-au mai integrat ei, Elena şi Cosmin, într-o comunitate, ci căldărarii au fost cei care au venit în grupul lor de prieteni.

„A fost foarte intensă experienţă de la TIFF pentru că am avut ocazia să stăm cu Geo şi Marina şi prieteii noştri şi să vedem cum se raportează ei la bula noastră”, a explicat jurnalista. 

Geo şi Marina, la TIFF (Foto: Cornel Brad)

tiff_stancu_bumbuţ

Primul şoc, a continuat aceasta, a fost când i-au scos în oraş, la masă. Geo era uimit că o bere e 12 lei, când el, la Motru, o bea cu trei. „Când s-a uitat la preţuri, a rămas şocat. Pentru el era de neconceput, pentru că el, cu 100 sau 200 de lei, poate să mai facă ceva pe la casă, sau să cumpere o mobilă second-hand de  la Motru”, a mai spus Elena Stancu. 

Atunci au realizat că Marina şi Geo nu au fost niciodată mai departe de Severin şi Strehaia, traversatul Belgiei şi Franţei fiind făcut rapid, fără să stea propriu-zis într-un oraş.  „La Cluj şi-a dat seama că şi în România, trăiesc oameni la fel cum trăiesc oamenii din Franţa”. 

Prietenii Elenei şi ai lui Cosmin i-au trat pe Geo şi soţia lui „aşa cum ar trebui să fie trataţi în viaţa de zi cu zi, dar cum nu se întâmplă din păcate nici la Motru, nici la Strehaia, unde merg ei de obicei, unde sunt discriminaţi sau li se vorbeşte superior”, după cum a explicat Elena. 

Analfabetismul

Elena Stancu

La Mironeasa, Iaşi, Elena şi Cosmin au avut primul lor contact real cu sărăcia, primul loc în care au documentat serios un material.

„...pentru că, până la Mironeasa, noi credeam că ştim ce înseamnă sărăcie. În realitate, nu ştii ce înseamnă sărăcia până nu stai zi de zi cu o familie şi îţi dai seama că acea familie nu are decât două paturi, în care dorm laolaltă şi mănâncă toţi cei din familie...nu există nicio masă, niciun scaun, nu există vase suficiente... şi atunci mâncau dintr-o crăticioară pe care o treceau de la unul la altul”, a explicat Elena. 

Acolo au înţeles că a fi analfabet nu înseamnă doar să nu ştii să scrii sau să citeşti, „ci faptul că nu ştii lunile anului, că tu nu ştii ce vârste au copiii tăi...”

A întâlnit o familie cu opt copii. Mama nu şi-ar fi dorit atât de mulţi copii, însă nu are cum să ia anticoncepţionale pentru că nu ştie zilele săptămânii şi nu ştie să citească ceasul. De asemenea, credea că, dacă  întreţine relaţii sexuale în timp ce e la ciclu, atunci rămâne însărcinată. 

„Ei nu-şi doresc atâţia copii. Am avut un dialog cu femeia respectivă şi am întrebat-o dacă mai vrea copii. Avea 39 de ani. A zis, <<nu, nici pe-ăştia ultimii nu voiam să îi mai fac>>”, a mai spus Elena. 

Sărăcia, dublată de violenţa domestică

Cei doi invitaţi au povestit şi despre cazul Mariei Ioniţă, tot din Mironeasa. Pe lângă sărăcie, Maria avea un soţ care, atunci când bea, devenea violent. „...sigur că au probleme cu alcoolul, că nu poţi să fii conştient de viaţa ta, de faptul că le e foame copiilor tăi  şi tu nu ai ce să le dai să mănânce... şi tu să ai mintea limpede”.

Elena Stancu a precizat că da, Maria şi soţul ei erau  asistaţi sociali, dar lucrau cu ziua pe unde apucau.  „El era foarte violent. De fiecare dată câd se îmbăta o bătea pe soţia lui, pe Maria, cu bestialitate...Era tortură, nu bătaie”, a mai precizat jurnalist. 

I-a spart splina, a ars-o cu ţigara, a legat-o cu cabluri, şi  toate se întâmplau în faţa celor opt copii. Când el i-a spart splina, au dus-o într-un adăpost, dar a putut să -şi ia doar copilul pe care-l alăpta. Bineînţeles că ea se gâdea la ei, care rămăseseră cu tatăl, şi atunci s-a întors”. Una dintre asistentele sociale cu care Elena şi Cosmin au vorbit, le-a spus,  când plecau de-acolo, „femeia asta o să moară de mâna lui”. Ceea ce chiar s-a întâmplat doi ani mai târziu. Bărbatul a strangulat-o, după care el s-a spânzurat, iar cadavrele au fost găsite de trei dintre copii.

Elena şi Cosmin au fost bulversaţi, era vorba despre oamenii la care, în urmă cu doi ani, intraseră în casă şi discutaseră cu ei. Elena şi Cosmin şi-au exprimat disponibilitatea de a ajuta, cât îi ţin puterile şi competenţele, pe trimişii statului, dacă i-ar trimite. Însă statul rămâne indiferent.

Nu există servicii sociale oferite de stat, iar în opt judeţe din ţară nu există niciun adăpost pentru victimele violenţei domestice. În Cluj, există un singur adăpost, care e de fapt un apartament cu trei camere, făcut de un ONG... nu de stat”.

 

Viitorul proiect, marţi,  la Arcub

Elena Stancu şi Cosmin Bumbuţ mai au o serie de materiale pe care le pregătesc.  Marţi, de la ora 18.00, la Arcub, în cadrul One World Romania, cei doi vor fi prezenţi la proiecţia unei părţi din documentarul la care lucrează în prezent, „Rezidentele”. După proiecţie, va avea loc o sesiune de întrebări şi răspunsuri. 

SINOPSIS  Crina are 28 de ani, doi copii mici şi o condamnare de 10 ani. La fel ca celelalte deţinute de la Centrul Terapeutic Lotus din Penitenciarul Gherla, pe Crina despărţirea de copii a aruncat-o într-o adâncă suferinţă. După ce a fost închisă, Crina n-a mai putut să doarmă, să mănânce, să se oprească din plâns şi a fost diagnosticată cu depresie. Flori a avut un şoc când a ajuns în penitenciar, laolaltă cu deţinute închise pentru omor. Au urmat stările de nelinişte şi insomniile, diagnosticate ca anxietate. În 2016, s-a deschis în România primul centru terapeutic pentru deţinutele cu depresie, anxietate şi tulburări de personalitate, care găzduieşte acum 16 rezidente. Filmul urmăreşte activităţile lor cotidiene, terapia, durerea şi fricile pe care le trăiesc în spatele gratiilor.

Cosmin Bumbuţ

Cosmin Bumbuţ

lucrează ca fotograf independent de mai bine de 20 de ani. A devenit cunoscut pentru pictorialele de modă publicate în Elle, Marie Claire sau Tabu şi pentru campaniile realizate pentru Vodafone, Raiffeisen Bank, Epson sau Coca-Cola. 

În ultimii ani, proiectele sale fotografice au avut ca subiect penitenciarele din România, viaţa cotidiană din Cuba şi comunităţile marginale. 

Albumul său despre penitenciarul Aiud, Bumbata, a câştigat în 2013 premiul pentru carte-obiect la Concursul Naţional de Design şi premiul pentru Cea mai frumoasă carte ilustrată la Gala Bun de Tipar 2014. În aprilie 2015, Cosmin Bumbuţ a câştigat premiul I la secţiunea Arhitectură a concursului Sony World Photography Awards, competiţia pentru fotografi profesionişti, cu proiectul Camera Intimă.

    

Elena Stancu

Elena Stancu lucrează ca jurnalist de zece ani, iar cele mai multe dintre reportajele sale au fost publicate în Marie Claire şi Dilema Veche. A scris despre violenţa domestică, traficul de fiinţe umane, greutăţile prin care trec familiile care au copii autişti sau cu Sindrom Down, integrarea minorităţilor. 

În 2013, a investigat contextul corupţiei din sistemul medical românesc în cadrul unei burse oferite de Balkan Fellowship for Journalistic Excellence. Articolul a câştigat locul III la finalul programului şi a fost publicat în The Independent, Der Standard, Neue Zürcher Zeitung şi Süddeutsche.de. Tot în 2013, a câştigat Premiul special Avon pentru tema „violenţa domestică” la Superscrieri şi Trofeul CSR4Women pentru „susţinerea, promovarea şi implicarea în cauze sociale pentru femei”. În 2014 a fost finalistă la competiţia internaţională de jurnalism Kurt Schork Awards.

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite