10 cărţi pe care mi le-aş cumpăra de la Gaudeamus 2013

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
gaudeamus

Iată 10 recomandări de cărţi scrise de autori străini, demne de a fi cumpărate la Târgul de carte Gaudeamus de anul acesta. Pamuk, Joyce, Woolf, Makine,Papini, dar şi de Botton, Wallentin şi Rachman. Plus, evident, Eminescu, prin excepţie.

Desi am un blog de carte de 7 ani, mărturisesc că nu-mi place aglomeraţia din weekendurile Târgurilor de Carte, de aceea nu mă-nghesui să merg. Lansările sunt plicticoase, spaţiile mici şi singurele lucruri care merită sunt întâlnirile cu scriitorii, români sau străini.

Totuşi, în amintirea Gaudeamus-urilor din studenţie, când îmi umpleam paporniţa cu cărţi, mi-ar plăcea să-mi cumpăr niscaiva volumaşe.

Şi, incitat de postul lui Vasile Ernu, care s-a concentrat pe autorii români, am ales şi eu 10 cărţi de autori străini, pe care mi-ar plăcea să le cumpăr, dacă aş merge la Gaudeamus. Iată-le:

1. Cevdet Bey şi fiii săi de Orhan Pamuk (Editura Polirom, trad. Luminiţa Munteanu) – pentru că sunt un fan al acestui scriitor talentat, unul dintre cei mai mari scriitori contemporani, alături de Llosa, Grass sau Eco. Pentru că este primul său roman.

2. Doamna Dalloway de Virginia Woolf (Editura Polirom, trad. Antoaneta Ralian) – pentru că o noua traducere a unei cărţi clasice de către Antoaneta Ralian merită sărbătorită. Chiar dacă romanul nu mi-a plăcut când l-am citi ultima oară, aşa cum am arătat aici.

3. Dragă Nora de James Joyce (Editura Art, trad. Bogdan-Alexandru Stănescu) – corespondenţa erotică (cu scatologie, sadism şi masochism şi cu multe cuvinte interzise) dintre un geniu al literaturii şi iubita sa.

4. Lucrarea iubirii de Gabriel Osmonde (pseudonimul lui Andrei Makine, Editura Univers, trad. Irinel Antoniu) – pentru că îl avem invitat pe acest uimitor scriitor francez de origine rusă, la noi în România. O să mă duc să-l întâlnesc şi eu. (Eu am citit doar Testamentul francez, şi-i voi lua un autograf)

5. Ai toată viaţa înainte de Romain Gary / Émile Ajar (Editura Univers, trad. Laszlo Alexandru) – unul din romanele mele favorite, unul dintre cele mai frumoase romane contemporane. Am scris mai demult aici.

6. Imperfecţioniştii de Tom Rachman (Editura Humanitas Fiction, trad. Eduard Bucescu) – pentru că e un roman din povestiri profunde, despre oameni uniţi de un ziar. Tocmai i-am făcut o video impresie aici.

7. Diavolul de Giovanni Papini (Editura Humanitas, trad. Corina Anton) – un eseu despre răzvrătirea lui Lucifer, despre relaţia dintre Dumnezeu şi Diavol, om şi Diavol

8. Steaua lui Strindberg de Jan Wallentin (Editura Trei, trad. Laura Karsch) – un roman suedez de aventuri, al unui scriitor prezent şi în cadrul târgului. O combinaţie pasionantă, în stilu autorilor nordici recenţi, de exploratori polari, ocultism şi simboluri străvechi.

9. Religia pentru atei de Alain de Botton (Editura Vellant, trad. Mihaela Ghiţă) – carte a unui eseist în vogă, care ne poartă prin istoria culturală a umanităţii cu graţie şi farmec, pe urmele religiei.

10. Închei cu o carte românească, eveniment editorial - Mărturii despre Eminescu (Editura Humanitas) – aproape 600 de pagini editate de Cătălin Cioabă, despre omul şi scriitorul Eminescu, aşa cum l-au văzut contemporanii săi. Cartea are şi poze.

Lecturi excelente!

Voi ce cărţi v-aţi gândit să cumpăraţi?

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite