Vă mai amintiţi de...: Paul Călinescu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Paul Călinescu
Paul Călinescu

Cine-şi aminteşte de legendarul „Titanic vals" (1964, ecranizare a piesei omonime scrise de Tudor Muşatescu), cu Grigore Vasiliu-Birlic în rol principal, îşi va aminti inevitabil şi de Paul Călinescu, realizatorul acestui film. Un regizor de marcă din perioada tânără a filmului românesc, căruia i-a dedicat mare parte din viaţă, Paul Călinescu a semnat 18 pelicule de ficţiune, fiind, de asemenea, şi autorul scenariului, al imaginii şi al montajului.

Paul Călinescu se naşte la 21 august 1902 în oraşul Galaţi. Absolvă Academia Comercială din Bucureşti în anul 1930. Este imediat atras însă de cinematografie, un domeniu care, la momentul respectiv, în România, aştepta încă să fie valorificat cum se cuvine. În 1934 regizează primul film, un documentar, intitulat „România".

De altfel, în prima perioadă a carierei, realizează aproape exclusiv documentare: „Colţuri din România" (1936, distins cu premiul I la Expoziţia Universală de la Paris 1937), „Bucureşti, oraşul contrastelor" (1936), „Ţara Moţilor" (1938), „Uzinele Malaxa" (1940), acţionând ca un adevărat promotor al filmului documentar.

În 1936, Călinescu are iniţiativa organizării unui Serviciu cinematografic în cadrul Oficiului Naţional de Turism.

În 1941, filmul „România în lupta contra bolşevismului" câştigă premiul filmului documentar la Festivalul internaţional de artă cinematografică de la Veneţia. Drama „Răsună valea", realizată în 1949, îi aduce o altă distincţie - Diploma de onoare a Festivalului internaţional de la Karlovy Vary, în 1950.

Fiind, de asemenea, un tehnician strălucit, Călinescu a fost coautorul unor brevete de invenţie pentru „video-real" (1964) şi „fizio-ecran" (1968). Drama „Porto Franco" (1961) şi comedia „Titanic Vals" (1964), ultimele două filme regizate, au fost şi cele care i-au încununat cariera.

„Filmul este veşnic tânăr. El merge în pas cu viaţa, cu aspiraţiile, cu preocupările, cu gândurile, cu gusturile oamenilor. Într-asta constă veşnica lui tinereţe."

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite