Un tramvai numit Boema

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Aglomeraţia din Bucureşti
Aglomeraţia din Bucureşti

Am întârziat. Când am ajuns la ONB, Rodolfo se arunca în valurile unei iubiri care-l va maturiza brusc, schimbându-i viaţa. Che gelida manina... Afară ploua încet.

Era prea târziu ca să mă mai pot conecta la exuberanţa primului act, aşa că m-am strecurat pe un loc liber de la balcon, de unde se vede chiar totul. Cum ar fi, de exemplu, foarte multele locuri goale de la parter, deşi pe website-ul ONB, ieri după amiază, mai apăreau puţine bilete disponibile.

Puţină sociologie

La bohème este o operă cu şi despre tineri, sentimentală dar şi modernă. În condiţiile în care marea provocare a lumii lirice este atragerea publicului tânăr spre Operă, fără compromisurile numite musical sau fusion, compoziţia lui Puccini poate  deveni un magnet pentru tineri, dacă spectacolul e echipat cu o producţie interesantă şi o distribuţie cât mai bună.

Probabil că nici managerii culturali şi nici funcţionarii ministerului culturii n-au mai călcat de mult pe platforma industrială Pipera (dacă or fi făcut-o vreodată). O dovadă a decuplării administraţiei de stat de realitate este infrastructura de transport a acestui Manhattan al Bucureştiului, infernal de aglomerat, cu străzi pline de gropi. Şi totuşi, aici lucrează zeci de mii de tineri, un public ţintă ideal: sunt educaţi, mai toţi ştiu cel puţin o limbă străină, au bani, muncesc de la 9 la 18 în corporaţii multinaţionale şi drept urmare vor ca timpul lor liber să fie cât mai quality time. O constatare axiomatică: e imposibil să ajungi de acolo la ONB în jumătate de oră. Cu maşina e un coşmar, nu există metrou direct până la Eroilor, iar aglomeraţia de seară este indescriptibilă (sau poate dimpotrivă: un catharsis colectiv organizat, vorba lui Dâncu sociologul). Pe scurt: nici o şansă să ajungi la ora 18:30. Decizia ONB de a muta ora de începere a spectacolelor de la 19:00 la 18:30 nu este doar o eroare, e o prostie.

Înapoi la muzică

Atât cât era de puţin, proporţia publicului tânăr la spectacolul de aseară era semnificativă, dar spectatorii nu păreau cuplaţi la imageria de pe scenă, producţia clasică dar sărăcăcioasă a lui Ionel Pantea nu transmite nimic mai mult decât o carte poştală banală. Nu e cazul să mai insist. Plăcerea a venit din altă parte. E reconfortant să asculţi şi să vezi pe viu o La bohème cântată de tineri cu voci foarte frumoase. Şi nu cred că exagerez cu nimic dacă spun că, aseară, aproape toată distribuţia a avut de arătat ceva cel puţin atrăgător.

Continuarea articolului, pe blogul Despre Opera

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite