România, la periferia Europei – faza pe cultură

FOTO Mircea Struţeanu/MCIN

Între 20 februarie şi 20 martie 2018, România a pierdut mai mult decât ar fi putut câştiga, chiar dacă s-a aflat de două ori în atenţia Europei, în special în cea a Germaniei. De ce? Pentru că autorităţile de la Bucureşti nu ştiu sau nu vor să gestioneze mai bine şansele ţării!

România-oficială pare să cimenteze poziţia României-tuturor în Europa: la periferia ei. Acolo unde cei de la putere îşi vor putea încorda muşchii de bişniţari, bătându-şi joc de tară, aşa cum o fac şi acasă. Iar România ratează o ocazie după alta să iasă din conul de umbră aruncată de ridicolele încordări  de la Bucureşti. România politică pune la colţ România culturală şi asa mai are puţin până va cădea de pe harta Europei cu totul. În mai puţin de o lună două ocazii ratate: Festivalul de Film de la Berlin şi Târgul de Carte de la Leipzig.

Protestele au salvat imaginea României pe termen scurt

În Germania interesul pentru soarta României este aproape de zero, în general. În particular, uneori se înflăcărează opinia publică şi presa germană pentru România. Aşa cum s-a întâmplat anul trecut în timpul marilor proteste anti-guvernamentale şi pro-europene, la fel cum s-a întâmplat şi anul acesta cu aceiaşi ocazie, când presa germană le-a relatat pe larg. Iar deodată cu imaginile din oraşele României cuprinse de febra protestelor s-a schimbat şi ceva în percepţia germanilor vizavi de români, apreciindu-i ca europeni de aceiaşi teapă şi nu de rangul II sau III, cerşetorii şi sărăntocii Europei, oameni de care neamţul sătul se fereşte, fugari din ţara lor nenorocită. Deodată deveniseră românii un exemplu demn de urmat pentru toţi ceilalţi europeni care doar se uită şi nu fac nimic în timp ce politicieni, fie corupţi, fie cu agende anti-europene, calcă în picioare valorile acestei comunităţi, ameninţându-i existenţa, convingându-şi şi manipulându-şi poporul să-i urmeze.

Din păcate, în cazul României momentele bune sunt uitate uşor. De ce? Pentru că România i-a obişnuit pe europeni cu lipsa de continuitate în evoluţia sa, cu statul la colţ cu capul plecat, pentru că suntem de facto o ţară situată la periferia Europei din mai multe puncte de vedere. Dar şi pentru că României îi lipseşte în Germania şi în Europa de Vest un lobby serios, care să o reprezinte. Iar când vorbesc despre lobby nu mă refer la propaganda unui guvern precum cel condus din umbră de Liviu Dragnea, al cărui reprezentanţi sunt în cel mai bun caz figuri marginale la întâlnirile de la Bruxelles sau Viorica Dăncilă, care e mai degrabă un persoanj comic, decât unul politic. Aici mă gândesc la oameni şi instituţii care reprezintă România drept ceea ce este: o ţară rătăcită în tranziţie, dar cu cele mai bune intenţii.

Adina Pintilie, premiată cu Ursul de Aur, Berlinale 2018 FOTO: EPA-EFE

Prima ocazie: Ursul de Aur

Două ocazii bune a avut România în mai puţin de o lună: câştigarea marelui premiu la Festivalul de film de la Berlin, când Ursul de Aur i-a fost decernat regizoarei Adina Pintilie pentru filmul „Nu mă atinge-mă“, iar mai recent statutul de ţară-invitată de onoare a Târgului de carte de la Leipzig - a  doua manifestare de gen ca importanţă şi mărime din Germania. .

În primul caz ştim deja cum s-au derulat lucrurile. România guvernată de mediocritate nu a recunoscut valoarea unei regizoare, precum nici valoarea filmului premiat şi nici cel puţin al faptului că Pintilie cu filmul său a adus acasă unul dintre cele mai importante trofee de film din lume. Ea a fost atacată dur din curtea guvernului şi din cercurile anti-progresiste, nu a fost primită cu flori în aeroport nici de prim-ministru, nici de ministrul Culturii sau de cel de Externe. Preşedintele Iohannis a felicitat-o şi atât, deocamdată. Dar Iohannis singur nu poate recupera ceea ce ratează mai toţi ceilalţi, nici în România, nici în afara ei. Iar dacă România-oficială nu promovează succesele româneşti şi îşi lasă artiştii de izbelişte, cine să o facă? Succesul revine Adinei Pintilie şi rămâne al ei, nu al României!

A doua ocazie: Târgul de carte de la Leipzig

Apoi a urmat a doua ocazie a României de a se prezenta lumii, la Târgul de Carte de la Leipzig. Şi ce a făcut România-oficială aici? Cu bunăvoinţă aş putea spune că ea s-a prezentat fix aşa cum ea este: la limita subţire a ipocriziei! Standul şi programul României, invitaţii şi felul în care aceştia au fost promovaţi, mai ales autorii mai puţin cunoscuţi unui public internaţional, au oglindit fidel situaţia din România. România, o ţară europeană cu un discurs civic solid, o ţară umilită de către cei care o conduc, o ţară cu bune intenţii, dar înglodată în noroiul corupţiei, al nepotismului şi clientelismului, o ţară cu autori de valoare prizonieri ai preferenţialismului, care o ţin acolo unde ea şi este: la periferie.

Şi în cadrul târgului de la Leipzig, România, deşi privilegiată prin statutul de invitată de onoare, a fost doar o apariţie periferică. Standul a fost plasat în ultimul colţ al halei numărul patru, iar de-a lungul drumului destul de întortocheat până acolo a lipsit cu desăvârşire orice indicator către standul ţării invitate de onoare. La fel lipsea orice anunţ, reclamă sau altceva ce s-ar fi pretat mai bine, ca să atragă atenţia asupra prezenţei României la târg, iar asta nu ca simplu participant, ci ca invitat special.

La periferia târgului. Meleşcanu: „protestele nu au nicio relevanţă”

Statutul de periferie a fost însă vizibil din capul locului. A început cu deschiderea târgului, la care a vorbit însuşi Ministrul de Externe al României, Teodor Meleşcanu. Ce-i drept, eu nu l-am văzut cu ochii mei şi nu l-am auzit cu urechile mele, dar am citit ceea ce a grăit dânsul în puţinele publicaţii germane care au acoperit subiectul mai amănunţit şi m-am îngrozit. Aşa notează „Leipziger Volkszeitung“ că Ministrul de Externe, după ce a lăudat „totala europenizare a României“ în timpul discursului de deschidere, la marginea ei „distracţia s-a terminat“, după cum notează autorul în „LVZ“. Întrebat despre protestele din România, Meleşcanu a răspuns: „Acestea sunt doar nişte Flashmob-uri ale unei minorităţi. Iar în afara Facebook-ului ele nu au nicio relevanţă“, continuând apoi, potrivit „LVZ“, ministrul a mai subliniat: „în realitate, România este una dintre cele mai puţin corupte ţări din lume“. Wow!

Dintr-o postare pe Facebook a scriitoarei de succes în spaţiul vorbitor de limbă germană, Dana Grigorcea, aflu că ministrul nu a catadicsit să treacă pe le standul României pentru a participa la vreo manifestare literară organizată acolo, pentru a-i întâlni pe scriitorii români şi pe traducătorii acestora. Probabil domnul Meleşcanu a evitat să se confrunte cu insigna cu #rezist, purtată la piept de poeta Ioana Nicolae. O insignă pe care mai târziu au purtat-o mai mulţi, chiar dacă nu toţi scriitori şi ceilalţi invitaţi la standul României. Sau i-a fost ruşine până şi lui să caute standul României la periferia târgului?

Varujan Vosganian

Promovarea lui Varujan Vosganian

Prima figură de care m-am lovit odată ajuns în apropierea standului României a fost cea a lui Varujan Vosganian, coleg de partid cu domnul Meleşcanu şi unul dintre reprezentanţii României oficioase. Din punctul meu de vedere, politicianul Vosganian şi scriitorul Vosganian nu pot fi separaţi. Sunt aceeaşi persoană. Iar că un politician, vicepreşedinte ALDE, bogat şi cu influenţă îşi poate aranja apele altfel decât un scriitor care are de luptat cu condiţia de scriitor în România, de la a-şi permite să scrie până la a fi publicat, apoi promovat naţional şi internaţional, se înţelege aproape de la sine. Despre asta nu vorbeşte şi nici nu ar putea vorbi domnul Vosganian. El fiind unul dintre profitorii sistemului injust.

Interesant este că tocmai „Bayerischer Rundfunk”, unul dintre posturile publice radio-TV de coloratură conservatoare din Germania îi acordă mult spaţiu domnului Vosganian, în timp ce alte publicaţii, radiouri şi televiziuni se limitează la simpla lui numire sau îl chiar ocolesc. După cum mi-a răspuns o colegă de la un alt post public german la întrebarea cum îl va prezenta pe Vosganian: „am să-l ignor”. Iar asta au făcut-o mulţi jurnalişti. Mai puţin acei jurnalişti germani care în perioada premergătoare târgului au fost invitaţi în România pentru a se încălzi cu literatura română şi care se pare că au fost mai toţi trecuţi şi prin sufrageria domnului Vosganian. Mulţi dintre ei l-au lăudat pe scriitorul-politician, cel puţin cu jumătate de gură. Majoritatea dintre ei amintind că Vosganian este o personalitate controversată.

Propaganda de partid în nume propriu

Personalitate controversată? Nu aşa se vede Vosganian însuşi! Într-un interviu cu mai sus amintitul Bayerischer Rundfunk, scriitorul-politician spune despre sine: „de 30 de ani sunt preşedintele Uniunii Armenilor, iar armenii nu acceptă (în fruntea lor) o persoană controversată. Eu sunt liderul Uniunii Scriitorilor din România, iar scriitorii sunt foarte atenţi la cine îi conduce...“. Aici trebuie remarcat că domnul Vosganian nu este preşedintele Uniunii Scriitorilor din România, ci doar vicepreşedintele ei!  Imaginea aceasta de „persoană curată” pare de-a dreptul cultivată de domnul Vosganian. Tot în cotidianul din Leipzig, „LVZ“, este citat şi traducătorul în germană al cărţilor politicianului-scriitor, Ernest Wichner. Acesta spune:

„De două zile călătorim împreună, iar Varujan încearcă permanent să mă convingă că în România nu există corupţie deloc.“

Impresia mea este că prezenţa şi promovarea lui Varujan Vosganian în Germania este o dovadă că România, aflată sub controlul PSD-ALDE, a făcut ceea ce ştie mai bine: i-a dat clientelei de partid o şansă în plus, chiar dacă alţii ar fi meritat-o mai mult. Iar cu asta, cu un domn Vosganian care aberează vizavi de corupţie şi alte aspecte politice, România s-a mai plasat încă o dată la periferia Europei, acolo unde este locul acelor ţări în care elita politică îşi face de cap şi clientelismul dă tonul.

Vosganian a luat astfel locul altor scriitori români care ar fi putut să capete o şansa reală de a se promova pe sine şi de a promova o Românie într-adevăr europeană, modernă, în evoluţie. Ar fi fost destui la Leipzig care ar fi putut face asta. Doar că aceştia, fie Cătălin Mihuleac, Filip Florian, Doina Ruşti, Ioana Nicolaea, Lavinia Branişte, Andrei Oişteanu, Gabriela Adameşteanu şi mulţi alţii au fost ţinuţi aproape numai în micul amfiteatru, care aducea a cuşcă de grădină zoologică, amplasat la standul României şi prezentaţi acolo drept scriitori de nişă. Mircea Cărtărescu a fost excepţia, iar asta datorită faptului că el este cel mai apreciat, tradus şi citit scriitor român în străinătate. Despre Herta Müller nu trebuie vorbit neapărat în acest context, ea stă deasupra tuturor. A fost şi ea prezentă la Leipzig, pentru România, doar că a ales să apară doar o singură dată în faţa publicului, iar asta la o seară de lectură muzicală alături de excepţionala Ada Milea.

Promovare la periferie

Din păcate, mulţi scriitori români sunt traduşi în limba germană la edituri mici şi foarte mici, ba chiar la unele obscure aş zice, iar asta în pofida programului lansat de instituţiile de resort din România prin care s-au finanţat multiple traduceri. Câţiva, puţini dintre ei, precum Vosganian, Mihuleac, Manea sau Cărtărescu, au fost publicaţi de edituri mari. Ultimul este publicat de ani de zile la una dintre cele mai importante edituri germane. Restul autorilor români (şi din România. Nu vorbesc de cei care trăiesc si creează în diaspora), prezenţi la Leipzig, după cum spuneam, la edituri mici şi foarte mici. Că nu este suficient să finanţezi traducerea unei cărţi şi să susţii publicarea ei la o editură mică, chiar dacă este una de bună reputaţie, ar fi trebuit să ştie şi cei care au coordonat acest program. Iar că cel puţin în cadrul târgului trebuia corelată activitatea acestor edituri cu cea a României. Iar asta nu s-a întâmplat. Unul dintre multele exemple este cazul traducerilor Doinei Ruşti. „Lizoanca“, unul dintre primele succese literare ale scriitoarei a apărut în limba germană în 2013 la o editură solidă, Horlemann-Verlag, iar ultimele două „Fantoma din moară” şi „Mâţa Vinerii”, în 2017, respectiv 2018, la una mică şi mult mai puţin cunoscută, Klak-Verlag. Iar dacă pe Doina Ruşti publicul ar fi putut-o întâlni la standul României, iar chiar acolo şi-ar fi putut cumpăra şi cărţile ei în limba română - la stand fiind instalată o mică librărie cu cărţi în limba română - , pe cele în limba germană ar fi trebuit să le caute cu lupa. Editura Klak avea standul undeva în hala 2.

Amintesc: târgul a fost şansa României de a promova literatura română în Germania şi nu printre vorbitorii de limbă română din Germania! Acelaşi destin l-au avut multe cărţi ale autorilor români prezentaţi la Leipzig.

Unei singure edituri germane, care anul acesta a publicat un număr impresionant de traduceri din limba română, i-a reuşit să se plaseze în apropierea standului României. Astfel, cititorul german avea acces la traducerile în limba germană fără să fie nevoit să străbată jumătate de târg.

Deci s-ar fi putut, dacă Editura Pop a putut-o! Sau s-a putut asta doar pentru că editura este a unui român emigrat în Germania? Sunt multe semne de întrebare legate de această strategie. De ce cu unul s-a putut şi cu ceilalţi nu? E doar o simplă întâmplare? E vina organizatorilor români sau a celor germani? E vina editurii germane însăşi, care nu şi-a permis un stand în vecinătatea celui aparţinând invitatului de onoare? Ar fi putut fi influenţate aceste decizii? Şi multe altele...

Mircea Cărtărescu FOTO MCIN

Defăimătoarea laudă de sine a MCIN

Ministrul Culturii şi Identităţii Naţionale lasă de înţeles, printr-un comunicat de presă, că „prezenţa la Târgul de Carte de la Leipzig“  a fost un succes. Mă îndoiesc! Într-o discuţie purtată cu un cunoscut agent literar german, acesta mi-a spus că s-a mirat tare când a văzut unde era ascunsă ţara invitată de onoare a acestei ediţii, la fel cum l-a surprins neobişnuit de slaba reprezentare a României în presa germană. Aşa ceva nu ar mai fi văzut până acum, mi-a spus acesta.

Ce-i drept, s-a vorbit în presa germană de România în contextul târgului de la Leipzig, dar nu foarte mult şi nici foarte profund. Reportajele realizate de televiziunea germană cu care se laudă Ministerul Culturii în acel comunicat de presă au fost extrem de critice la adresa politicii româneşti. Protagoniştii reportajului ZDF, amintit de MCIN, Mircea Cărtărescu, Andrei Pleşu sau Lavinia Branişte, sunt cei lăudaţi, iar ei alături de societatea civilă, care protestează împotriva corupţiei, sunt cei care transmit Germaniei mesajul: România există şi este interesantă, chiar dacă la periferia Europei, chiar dacă la noi „utopia este normalitate”, după cum afirmă Pleşu, chiar dacă românii se întreabă zilnic: mai rămân sau plec din ţara mea?

Imaginea României a fost spălată poate de acei autori care au vorbit deschis despre situaţia din România, despre corupţie, lipsa de educaţie, dezinteresul publicului, dar şi al autorităţilor pentru cultură şi literatură. Poate că a fost ultima prezenţă a acestora la un târg internaţional de carte sau de altceva, unde să reprezinte ei România. Pentru că în ochii puterii PSD-ALDE această formă de solidaritate cu lupta anticorupţie şi pentru o orientare europeană a ţării va fi în curând considerată un act de defăimare a României. Iar probabil în viitor ţara va fi reprezentată de intelectuali şi artişti celebri precum Cătălin Voicu, Dan Diaconescu, Gheorghe Copos, Gigi Becali, Adrian Năstase, Dan Vociulescu, sau alţii dintr-un şir lung de puşcăriaşi/autori, în armonie perfectă cu propaganda coaliţiei de guvernământ! #rezist