Revoluţia, prin ochii artiştilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Proiectul artiştilor Mihai Zgondoiu şi Aurel Tar ajunge zilele acestea la Iaşi şi la Timişoara
Proiectul artiştilor Mihai Zgondoiu şi Aurel Tar ajunge zilele acestea la Iaşi şi la Timişoara

La 20 de ani de evenimentele din ’89, scriitorii, regizorii şi pictorii îşi expun, prin intermediul cărţilor, teatrului şi expoziţiilor, propria viziune asupra acestui fenomen. Ceea ce s-a întâmplat în 1989, în România, suscită interes şi la două decenii de la ruptura de comunism. Artiştii o demonstrează în fiecare an prin operele create special pentru a nu uita că şi poporul român a fost părtaş la o Revoluţie.

Într-un volum coordonat de Dan Lungu şi Lucian Dan Teodorovici, douăzeci de personalităţi din zone diferite ale culturii - literatură, teatru, coregrafie, film - povestesc unde erau în momentul când a avut loc Revoluţia din 1989 şi ce emoţii i-au încercat în acele situaţii confuze. „Cei născuţi în decembrie '89 sunt acum tineri, liberi, dezinvolţi.

Pe mulţi dintre ei îi interesează ultimul clip Tokio Hotel, jocurile online de strategie, messul, twitterul, traficul propriului blog şi zborurile low-cost. Nu-i preocupă în mod deosebit cine a fost generalul Guşă şi se întâmplă că unii nu au auzit de Lenin.

Ceauşescu e un tip pe vremea căruia părinţii lor au dus-o naşpa, de aceea l-au împuşcat în mod barbar, cadou de Crăciun pentru poporul nemulţumit. În toată povestea asta mai sunt amestecaţi şi nişte terorişti, despre care, în bună tradiţie absurd-realistă, nici acum nu se ştie dacă au existat cu adevărat. O întreagă babilonie!", declară cei doi autori ai cărţii „Str. Revoluţiei nr. '89".

„România a luat foc"

Când a izbucnit Revoluţia, Andrei Şerban era la Boston, în plină repetiţie la comedia shakespeariană „Noaptea regilor", pusă în scenă la American Repertory Theater. Regizorul rememorează: „Eram pe scenă, când un actor s-a precipitat din culise, gesticulând incomprehensibil pentru mine, până când l-am auzit strigând: «A căzut dictatura în România!» Prima mea reacţie: am râs, ca la un banc neaşteptat în mijlocul unei farse shakespeariene. Dar imediat a apărut Robert Brustein, directorul teatrului, şi mi-a spus: «Andrei, nu e glumă, este extraordinar ce se întâmplă, România a luat foc»". A fost o ocazie bună pentru regizor să se întoarcă „acasă", însă euforia a ţinut puţin. După trei ani s-a autoexilat din nou.

Coregraful şi dansatorul Gigi Căciuleanu se afla în Franţa. Era singur şi bolnav în momentul când a primit un telefon de la un jurnalist care i-a comunicat că este Revoluţie în România, că „se trag gloanţe în Piaţa Palatului", iar Ceauşescu a fugit cu elicopterul.

Tocmai venise de la un cabinet medical, unde i se comunicase că are pneumonie. Numai că era aşteptat într-un centru comercial, unde se strângeau bani pentru a fi trimişi în România. După o doză de aspirine, cu trupul tremurând de la temperaturile de 39-40 de grade, Gigi Căciuleanu, „îmbrăcat ca Baba Dochia" şi aflat „într-o comă patriotică şi leşin revoluţionar", şi-a făcut apariţia în mijlocul oamenilor care se strânseseră să dea o mână de ajutor.

„Azi, la Paris, încă multă lume (printre care mă număr şi eu) se mai întreabă: ce se aude despre Doina Cornea? Unde o fi? Ce-o mai fi făcând?", conchide Gigi Căciuleanu.

Revoluţia, văzută de la New York

Scriitorul Norman Manea povesteşte: „Rebeliunea anticomunistă din România sfârşitului de an 1989 mă găsea într-o cameră strâmtă de hotel newyorkez, într-un pitoresc cartier de drogaţi şi prostituate. Spaţiul nu permitea decât doi paşi, între uşă şi pat, dar televizor exista. Apărea în acele zile pe micul ecran american...

însuşi exilatul care eram". Într-un text pe care l-a scris la 13 august 2009, la New York, Norman Manea tranşează evenimentele de-acum 20 de ani: „Am urmărit, uluit, la televizor, «procesul» scenarizat şi rudimentar, ca şi execuţia grăbită a cuplului Ceauşescu. M-am plimbat, apoi, îndelung, tulburat pe străzile din zona Columbus Center.

Aşteptasem un proces «legal» şi scrupulos al dictaturii, al deceniilor de opresiune. Ion Iliescu părea, pentru moment, o promiţătoare figură de reformist, dar mi-am amintit că în patruzeci de ani de comunism România avusese doar doi lideri: Gheorghiu-Dej, care îl avea ca şef al tineretului comunist pe Ceauşescu, şi Ceauşescu, care îl avusese ca şef al tineretului comunist pe Iliescu. Avea acesta să devină al treilea lider comunist pentru câteva decenii, de data asta «democratice»?"

Expoziţii despre un moment istoric

După cei 20 de ani scurşi de la evenimentele din decembrie 1989, câteva expoziţii de arte vizuale readuc în memorie „Revoluţia în direct". Ele aparţin unor creatori români şi străini, care au fost martorii „euforiei" de atunci, dar şi ai clipelor dramatice care au însoţit-o.

Manifestări de acest gen

s-au desfăşurat, se desfăşoară şi vor continua şi în luna ianuarie în toată ţara.

La Muzeul Naţional de Istorie s-a deschis ieri „România. Decembrie 1989", propunând o viziune mai amplă asupra evenimentelor. Expoziţia prezintă fotografii-document oferite de instituţii din întreaga ţară, dar şi de institute şi centre culturale străine de la Bucureşti (Institutul Polonez, Centrul Cultural Ceh, Centrul Cultural al Republicii Ungare).

Prima secţiune rememorează ultimii ani ai regimului comunist, cu privaţiunile lor, cu distrugerea patrimoniului cultural. Cea de-a doua este dedicată revoluţiei, rememorate nu numai prin fotografii, dar şi prin expunerea unor arme, obiecte personale ale martirilor din întreaga ţară.

Şi pentru că evenimentele din România se înscriu în contextul european al căderii comunismului, această ultimă parte a selecţiei cuprinde şi fotografii ce prezintă mişcările politice din decembrie '89 din Polonia, Ungaria şi din Cehia. Expoziţia va fi deschisă până la 28 februarie 2010.

Solidari cu România

Două manifestări, una organizată succesiv la Cluj şi Bucureşti, cealaltă la Accademia di Romania de la Roma mărturisesc ecoul pe care zilele din decembrie 1989 din România l-au avut pe plan european.

Prima poartă numele „Solidari cu România". Concepută de Institutul Polonez din Bucureşti, expoziţia a fost deschisă întâi la Muzeul de Artă din Cluj, iar în 20 ianuarie 2010 va fi vernisată şi în Capitală. Sunt expuse fotografii realizate de cinci jurnalişti polonezi, Robert Kaminski, Jozef Kowalewski, Przemuslaw Walewski, Maurycy Klopocki şi Jan Kolodziejski, care au sosit în România la 30 decembrie, cu ajutoare umanitare, şi au rămas aici până după Anul Nou.

„Aceste fotografii, a declarat Kolodziejski, care a fost şi membru al mişcării «Solidaritatea», reprezintă o mărturie originală a unui grup de polonezi care a avut oportunitatea să vadă la faţa locului urmările sângeroasei Revoluţii din România din decembrie 1989, revoluţie total diferită de maniera în care Polonia a înţeles să apuce pe drumul libertăţii".

Sloganuri decembriste

Evenimentul de la Roma, intitulat „Il prezzo della Libertà - Tracce, eroi e frutti della rivoluzione romena del 1989" („Preţul libertăţii - Urmele, eroii şi roadele revoluţiei române din 1989), prezintă zilele lui decembrie prin ochii fotografului italian Manolo Cinti. Aflat la Bucureşti, acesta a urmărit tot cursul evenimentelor, de la mişcarea populară şi sacrificiul tinerilor, înregistrând pe peliculă participarea muncitorilor, intelectualilor, ţăranilor, dar şi a preoţilor la evenimente.

Cea mai complexă rememorare şi, implicit, comentare a evenimentelor din decembrie 1989 a fost realizată de Euro Culturart. Început în Bucureşti, la 4 decembrie, cu deschiderea expoziţiei „rEVOLUŢIE?", proiectul „EST/ VEST" continuă la Iaşi şi Timişoara. Expoziţia din Capitală, cu lucrări semnate de doi tineri artişti, Mihai Zgondoiu şi Aurel Tar, reprezintă nu numai o marcare a evenimentului, dar şi o atitudine.

Primul constată pierderea treptată a amintirilor: „Memoria zidurilor acelor zile de sfârşit al epocii Ceauşescu a fost acoperită după 20 de ani de tranziţie de păcură, vopsea şi indiferenţă. (...) Sloganuri precum «Libertate», «Jos Comunismul»,«Victorie», «Deşteaptă-te române»... trebuie să facă parte din memoria noastră vie!

Aceste manifeste alături de care s-au jertfit oameni nu mai au aceeaşi încărcătură emoţională ori sens ca acum 20 de ani", afirmă Mihai Zgondoiu, întrebându-se, în continuare, dacă nu cumva speculaţiile privind o lovitură de stat au un temei. În cele şapte picturi de mari dimensiuni, el marchează principalele fotograme din '89, cărora le adaugă şi transcrierea lor în alfabet Braille.

Imaginile libertăţii

De cealaltă parte a instalaţiei din expoziţie, care reaminteşte prin modul de panotare şi Zidul Berlinului, Aurel Tar alege imaginile libertăţii, mai ales ale libertăţii de comunicare pe care o pune sub titlul „Exit and Transfer Information".

Călătoriile, comunicare cu diferite spaţii culturale, fac obiectul imaginilor semnate de el, într-un limbaj de puternic impact mai ales prin culoare. Pentru că, afirmă Aurel Tar, „se împlinesc 20 de ani de când România a ieşit dintr-o cruntă opresiune. Peisajul cenuşiu al deceniilor de dictatură începe să se coloreze, apar culorile libertăţii".

În acelaşi timp, artistul nu se poate împiedica să remarce: „Deşi a fost o binecuvântare, Libertatea câştigată în mod dramatic în Decembrie '89 a adus în aceşti 20 de ani un sentiment de nesiguranţă, de derută".
Proiectul „EST/ VEST" a ajuns ieri la Iaşi, iar în zilele de 18 şi 19 decembrie se va desfăşura la Timişoara. El va cuprinde în aceste oraşe şi lansarea unei antologii „Manifest. 20. rEvoluţie".

Constantin Cojocaru şi Victoria Cociaş au interpretat rolurile lui Nicolae Ceauşescu şi Elena Ceauşescu

Constantin Cojocaru şi Victoria Cociaş au interpretat rolurile lui Nicolae Ceauşescu şi Elena Ceauşescu

La Timişoara, mâine, tot în cadrul acestui proiect, Mihai Zgondoiu va arunca dintr-un elicopter 50.000 de manifeste poetice, însoţite de şabloanele vizuale ale Revoluţiei, cele care au făcut şi obiectul expoziţiilor din cele trei oraşe, printre care şi un poem scris special pentru această zi de laureata Premiului Nobel din acest an, Herta Müller.

Execuţie în stil teatral

La 25 decembrie 1989, Nicolae şi Elena Ceauşescu erau împuşcaţi la Târgovişte, după un proces de care acum ne este ruşine. Institutul Internaţional pentru Crimă Politică, organizaţie cu sediul la Berlin şi Zürich, a reconstituit mascarada judiciară de acum 20 de ani, într-un spectacol care a avut două reprezentaţii pe scena Teatrului Odeon din Bucureşti. „Ultimele ore ale lui Ceauşescu" va pleca şi într-un turneu prin Europa, în lunile care urmează (la Berlin, Berna, Zürich şi Lucerna), după ce a tulburat publicul bucureştean prin imagini dureroase.

În spectacolul regizat de Milo Rau şi Simone Eisenring, iniţiatorii proiectului, rolurile lui Nicolae şi al Elenei Ceauşescu sunt interpretate impecabil de Constantin Cojocaru şi Victoria Cociaş.

Ei reproduc până în cel mai mic amănunt gesturile şi replicile dictatorilor judecaţi în sala improvizată din unitatea militară. Împărţit în două, spectacolul începe cu aproape o oră de proiecţii ale unor imagini-document despre Revoluţie, dar şi cu şase monologuri ale unor participanţi la eveniment, printre care se găsesc Ana Blandiana, Ion Caramitru şi Victor Stănculescu.

Greu de urmărit

A doua parte a spectacolului este şi cea mai dură, pentru că pe scenă este reprodus la milimetru întreg procesul soţilor Ceauşescu, respectându-se întocmai transcrierea stenogramelor. Producţia se justifică atât ca document istoric, cât şi ca spectacol de teatru, pentru că oferă informaţii reale într-o formă care respectă toate regulile unei construcţii dramatice. Publicul a receptat din plin toată intensitatea loviturii de teatru prin care Ceauşeştii au fost condamnaţi la moarte.

La spectacol a fost prezent şi Victor Atanasie Stănculescu, martor acum 20 de ani la proces. El a fost condamnat la 15 ani de închisoare pentru crimele de la Timişoara. Fostul general a primit o învoire strict pentru acest eveniment, pentru a participa la o masă rotundă, după reprezentaţie.

"Rebeliunea din România sfârşitului de an 1989 mă găsea într-o cameră strâmtă de hotel newyorkez, într-un pitoresc cartier de drogaţi."

Norman Manea

Norman Manea scriitor

"De unde să îmi imaginez că voi crede în această veste bună şi voi reveni cu prima ocazie «acasă», ca după doar trei ani să mă exilez din nou!?"

Andrei Şerban

Andrei Şerban regizor

"În faţa unui pluton de execuţie, cât şi în faţa unei ghilotine (şi mai ales după aia), suntem cu toţii cât se poate de egali."

image

Gigi Căciuleanu coregraf

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite