RadiRo. BBC Concert Orchestra trage pe 1 octombrie cortina peste festival

RadiRo. BBC Concert Orchestra trage pe 1 octombrie cortina peste festival

Kristjan Järvi, dirijor–şef al Orchestrei Simfonice Radio MDR din Leipzig, director de onoare Festivalul RadiRo – ediţia 2016

Orchestra Naţională Radio va urca din nou pe scena Festivalului pe 30 septembrie, sub bagheta dirijorului Leo Hussain, cu participarea violonistului Alexandru Tomescu.

Ştiri pe aceeaşi temă

Concertul de închidere al Festivalului va fi pe 1 octombrie, susţinut de BBC Concert Orchestra, care va oferi o incursiune inedită în repertoriul britanic contemporan, sub bagheta dirijorului Barry Wordworth, fost director muzical al The Royal Ballet din Londra.

Concertele programate pe durata festivalului vor fi transmise live prin satelit cu sprijinul partenerilor din Uniunea Europeană de Radio şi Televiziune (EBU) şi din Uniunea Audiovizualului Asia-Pacific (ABU). Televiziunea Română va transmite în direct pe TVR2 concertul de deschidere şi va înregistra şi transmite ulterior toate concertele din agenda festivalului.

Kristjan Järvi, Dirijor–şef al Orchestrei Simfonice Radio MDR din Leipzig, Director de onoare Festivalul RadiRo – ediţia 2016, spune:

„Ca director de onoare al RadiRo şi în calitate de director muzical al Orchestrei Simfonice Radio MDR din Leipzig, mă simt onorat să vă doresc bun venit la ediţia a III-a a festivalului! Lista de orchestre de vârf - ansambluri simfonice din Londra, Viena, Bucureşti, Oslo, Shenzhen şi Leipzig, participante la ediţia din 2016 reafirmă faptul că RadiRo a devenit un veritabil hot spot – cel mai important loc de întâlnire al celor mai apreciate orchestre radio din întreaga lume!”.

Ovidiu Miculescu, Preşedinte Director General Radio România, a declarat:

„Este extraordinar că reuşim să vă întâmpinăm cu bucurie la a treia ediţie a Festivalului RadiRo, singurul eveniment muzical european dedicat orchestrelor radio din întreaga lume, organizat de Radio România! RadiRo este astăzi un festival viu şi dinamic, care, din acest an, depăşeşte graniţele europene, pentru a se deschide către piaţa muzicală din Asia: un semnal puternic prin care reafirmăm, în mod concret şi asumat, că singură muzica are darul formidabil de a flexibiliza şi, în ultimă instanţă, de a depăşi toate frontierele!”.

citeste totul despre: