„Aus dem Nichts“, este titlul original, în germană, al filmului, tradus în engleza internaţională „In the Fade“, ceea ce nu-i chiar totuna cu „În întuneric“ (varianta românească), ci mai degrabă sugerează ceva imprecis, „în ceaţă“, adică „zona gri“ în care s-a încadrat de câtăva vreme societatea occidentală, mai ales de când îi este din ce în ce mai greu să asimileze şi să integreze valurile succesive de imigranţi (de religie şi cultură musulmană, în speţă) care asaltează fragila „bărcuţă“ numită Europa.

Un Ante-Holocaust

Aşadar, nu suntem încă „În beznă“ / „In Darkness“ – titlul filmului polonezei Agnieszka Holland, din 2011, despre Holocaust –, dar nici nu mai avem mult, vrea să ne avertizeze turcul (ca etnie, dar german ca cetăţenie, pentru că-i născut la Hamburg, în – la acea vreme – RFG, în 1973) Fatih Akin, pentru că „asperităţile“, animozităţile dintre cele două culturi nu fac decât să crească, iar pentru scenariul pe care l-a scris (ajutat de un profesionist experimentat, Hark Bohm) Akin s-a inspirat din numeroasele cazuri de atacuri teroriste asupra etniilor non-germane dejucate de poliţia „teutonică“ în perioada 2010-2017.

Pentru că despre nazism şi neo-nazism este vorba aici, de aceea spun că procesul din film (film care este în mare parte ceea ce se cheamă un „film-proces“) poate ţine loc de procesul lui Adolf Hitler, care, după cum bine se ştie, n-a avut loc, din moment ce acuzatul principal, germanul André Möller (Ulrich Brandhoff), se declară deschis un simpatizant al fostului (dar, după cum se vede, încă „viului“, în mentalul colectiv) dictator german.

„Profana Comedie“

Akin îşi împarte filmul în trei secţiuni, care-ar putea fi socotite tot atâtea „cânturi“ ale „Divinei Comedii“ danteşti: „Familia“ (adică „Paradisul“), „Dreptatea“ (aşa-zisa „dreptate“, de fapt, conţine procesul, deci un fel de „Purgatoriu“) şi „Marea“ (care reprezintă „Infernul“ eroinei principale, dar totodată şi o posibilă, deşi extrem de ambiguă, cale de mântuire a acesteia), şi dă, totodată, un rol principal, cu accente de personaj tragic, unei (bune) actriţe nemţoaice deseori ignorată de regizorii „cu ştaif“, Diane Kruger, care se-achită de sarcină în mare cu brio (premiu de interpretare feminină la Cannes).

S-apăs, să n-apăs?... Grea dilemă pentru Katja Sekerci (Diane Kruger)

Katja, personajul lui Kruger, o tânără nemţoaică, face „greşeala“ să se îndrăgostească de dealer-ul ei de droguri din studenţie, kurdul Nuri Sekerci (Numan Acar), cu care se căsătoreşte la ieşirea acestuia din închisoare. Acţiunea sare peste câţiva ani, când cei doi şi copilul lor constituie o familie fericită, dar de tot se alege praful atunci când o bombă cu cuie necruţătoare îi ucide Katjei soţul şi copilul. Vinovaţi sunt (sau par a fi) neonaziştii, dar dovezile nu-s convingătoare, iar judecătorul, aplicând principiul „in dubio pro reo“ („de îndoială profită infractorul“), îi lasă în libertate pe cei doi acuzaţi.

„Sine ira et studio“? Niciodată.

Din acest moment (adică în partea a treia a filmului), eroina (şi, odată cu ea, şi spectatorul) se află în faţa unei teribile dileme morale: să se răzbune aplicând străvechea „lege a talionului“, adică „dinte pentru dinte“? Dar dacă, totuşi, cei doi Möller (un el şi-o ea) nu sunt vinovaţi? Cu „In the Fade“, Fatih Akin continuă să facă ceea ce a făcut atât de bine în filmele sale care l-au consacrat: să descrie „şocul“, contactul dintre culturi şi să analizeze consecinţele acestuia. Ceea ce i-a ieşit atât de bine în (semi-) capodopere ca „Gegen die Wand“ (2004) sau „Auf der anderen Seite“ (2007) nu mai funcţionează însă la fel de bine acum, după zece ani.

Ca toţi cineaştii din generaţia sa, care ne-au plăcut la acea vreme, turcul ştie să povestească şi să ofere spectatorului „cu picătura“ elementele unei poveşti sau ale unei drame, aşadar să menţină suspansul, dar de data aceasta se dovedeşte didactic şi cu o atitudine părtinitoare. Un insert final ne lămureşte că poliţia germană a dejucat, în deceniul în curs, zeci de atentate „clocite“ de neo-nazişti contra non-germanilor (fără alt motiv aparent). Da, dar acestea nu au avut, totuşi, loc, pe când cele executate, în contrapartidă, de musulmani s-au ţinut lanţ, în ultima vreme. Despre acestea nu se face, însă, film, consemnul este „silenzio stampa“.

Pe de altă parte, scenaristul-regizor Akin manipulează, nici măcar subtil, spectatorul. Sekerci este un caz-model de reabilitare după ieşirea din închisoare, iar familia sa este una perfectă, pe când psihologia soţilor André şi Edda Möller (Hanna Hilsdorf) nu ne este redată nicicând prin dialoguri sau mărturisiri etc., doar prin priviri reciproce care le sugerează caracterul demonic. Prin urmare, la final, spectatorul este ferm convins, odată cu Katja, că cei doi trebuie ucişi, pentru „a se face dreptate“, ceea ce mi se pare, totuşi, o manifestă incitare la ură. Rămâne, însă, eterna întrebare: ai voie să-ţi faci singur dreptate, dacă justiţia pământească nu ţi-o poate oferi, întrebare de ale cărei consecinţe metafizice Akin nu se arată, însă, foarte interesat.

Info

În întuneric / Aus dem Nichts / In the Fade (Germania-Franţa, 2017)
Regia: Fatih Akin
Cu: Diane Kruger, Denis Moschitto, Numan Acar, Ulrich Tukur

3 stele

PORTRET DE REGIZOR

Fatih Akin – buletin german, suflet de turc


Regizorul german de etnie turcă Fatih Akin este unul dintre cele mai fericite exemple de multiculturalism reuşit din industria cinematografică, pentru că, în condiţiile în care mai toate filmele sale se ocupă de interacţiunile culturale ale unor întregi colectivităţi (nu numai turcii din Germania, cărora le aparţine, sau contactul acestora cu turcii „de-acasă“, ci şi cele dintre germani şi italienii imigranţi în anii ’60 în căutarea unui trai mai bun, în încântătorul „Solino“, din 2002), rămâne pentru totdeauna autorul unora dintre cele mai mari succese, atât la public, cât şi la critică, ale deceniului trecut: „Gegen die Wand“ / „Head-On“ (2004) şi „Auf der anderen Seite“ / „The Edge of Heaven“ (2007), dar şi ale unor bijuterii mai puţin cunoscute, precum deja menţionatul „Solino“, „In July“ (2000) sau documentarul muzical „Vedere de pe pod: Sunetul Istanbulului“ (2005).

Dorul de Istanbul

Viitorul regizor s-a născut pe 25 august 1973 în Hamburg, adică în ceea ce se numea la acea vreme Republica Federală a Germaniei (RFG), din părinţi de origine turcă, emigraţi în căutarea unui trai mai bun, ca mulţi alţii în acea epocă (minoritatea turcă din Germania este, actualmente, cea mai numeroasă din Europa). Începe să studieze CAV (Comunicare Audio-Vizuală) la Colegiul de Arte Frumoase din portul nordic la 21 de ani, în 1994, iar un an mai târziu scrie şi regizează primul său scurtmetraj, „Sensin – You’re The One!“ (“Sensin – Du bist es!“), premiat în Hamburgul natal.

Debutează în lungmetraj în 1998 cu „Short Sharp Shock“ / „Kurz und schmerzlos“ (Leopardul de Bronz la Locarno), un fel de „Mean Streets“ al lui Scorsese, adică „mici crime“ între clanurile etnice din Germania, dar atrage atenţia asupra sa în 2000 cu „In July“, o superbă dramă de dragoste. Filmul setează datele cinemaului lui Akin, care dă lovitura peste doi ani cu fresca „Solino“ (singurul său film în care nu apar turci).

Va depăşi însă şi acest nivel cu cele două mari succese, „Gegen die Wand“ şi „Auf der anderen Seite“, pentru ca apoi filmografia sa să coboare, la rândul ei, în intensitate. Deşi onestă ca intenţie, încercarea sa de a vorbi despre genocidul armean, „The Cut“ (2014), nu este o capodoperă. Din când în când, regizorul simte nevoia să se întoarcă la rădăcinile sale turceşti, cum face în documentarul „Vedere de pe pod: Sunetul Istanbulului“ (2005).

Top 5 filme importante

1. Gegen die Wand / Head-On / Cu capul înainte (Germania-Turcia, 2004)
2. Auf der anderen Seite / The Edge of Heaven / De partea cealaltă (Germania-Turcia-Italia, 2007)
3. Solino (Germania-Italia, 2002)
4. Im Juli / In July / În iulie (Germania-Turcia, 2000)
5. Vedere de pe pod: Sunetul Istanbulului / Crossing the Bridge: The Sound of Istanbul (Germania-Turcia, 2005)

Citeşte şi: „Genocidul“ – cronica la filmul lui Fatih Akin „The Cut“ (2014)

Birol Ünel şi Sibel Kekilli, în „Gegen die Wand“ (2004)