(Ne) cazul artei contemporane la MNAR

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
mnar

Undeva la mijlocul acestui an, l-am întrebat pe unul dintre cei mai importanţi oameni de artă de la noi cum s-a văzut activitatea Muzeului Naţional de Artă al României (MNAR) în perioada mandatului meu de director al acestuia.

Mi-a răspuns că nu are decît o observaţie: ştiam că acest muzeu nu organizează expoziţii ale artiştilor în viaţă“. Într-o abilă exprimare cu caracter general era amendată de fapt o direcţie care privea reconsiderarea relaţiei muzeului cu arta contemporană vizibilă în cîteva expoziţii de mare anvergură precum a fost Noul Romantism Negru sau Ion Grigorescu. Opera pictată 1963-2017

Această poziţie este, dealtfel, simptomatică pentru un soi de statut al MNAR care nu rezultă din documentele sale constitutive ci dintr-o specie de folclor oral aflată în circulaţie nu numai în interiorul instituţiei. Potrivit acesteia, la înfiinţarea Muzeului Naţional de Artă Contemporană (MNAC) o parte din patrimoniul de artă contemporană al MNAR a fost transferat noului muzeu şi, prin urmare, schimbarea de domiciliu nu i-ar mai da legitimitate în fostul palat regal.

Povestea de mai sus am aflat-o treptat, servită după preluarea  mandatului de director general al MNAR de diverse persoane din muzeu în tonalităţi diferite, de la o vagă părere pînă la convingeri ferme. Nu am apucat să verific în documente cîte şi ce fel de lucrări au fost mutate la MNAC   dar ceea ce ştiu cu precizie este că peste două mii de lucrări de pictură contemporană se află încă în depozitele muzeului de pe Calea Victoriei, ca să nu mai vorbesc despre lucrările de grafică, sculptură şi artă decorativă. Prin urmare, un important patrimoniu de artă contemporană se află încă aici şi aceasta legitimează şi programe care îi pot fi dedicate.

Am constat că la fel cum la noi, în exerciţiul devoţiunii religioase, superstiţiile se asociază liber practicilor rînduite de biserică, formînd un corp în care e greu să deosebeşti canonul păgîn de cel creştin, şi care e folosit după nevoi şi interese, povestea cu stabilirea unor parohii artistice, care nu trebuie să se intersecteze a fost folosită sau nu, în funcţie de necesităţi.

Spre exemplu, aceleaşi persoane care s-au opus în şedinţele Consiliului Ştiinţific al MNAR includerii unor expoziţii de artă contemporană în programul anului în curs, nu au avut nimic de obiectat cu privirea la organizarea expoziţiei Artă pentru popor anul trecut. De asemenea, nu a fost problematic faptul că lucrările de artă contemporană ale Şerbanei Drăgoescu fac parte din expoziţia permanentă de la Muzeul Colecţiilor (parte a MNAR) sau că expoziţii de artă contemporană au avut loc în ultimii ani la MNAR şi pomesc aici doar expoziţia Aceasta nu este o piatră deschisă în prima jumătate a anului trecut. În schimb proiectul expoziţiei Noul Romantism Negru a trebuit să treacă de două ori prin “filtrul“ Consiliului ştiinţific iar cu ocazia votului pentru expoziţia Ion Grigorescu directorul adjunct şi, în acelaşi timp, preşedinte al Consiliului ştiinţific, nu numai că a votat împotrivă dar a insistat ca în procesul verbal al şedinţei să se consemneze nominal votul său negativ.

Raporturile unor angajaţi ai MNAR cu arta contemporană rezultă şi dintr-o scrisoare pe care aceştia au adresat-o Ministerului Culturii şi în care se arată că în cadrul şedinţelor Consiliului Ştiinţific şi ale celui de Administraţie, membrii acestora s-au opus constant intenţiei domnului Stegerean de a contrabalansa profilul MNAR către cel de expunere preponderent de artă contemporană“. Deşi trăim epoca adevărului relativ această afirmaţie poate fi lesne dovedită ca mincinoasă cu procesele verbale ale invocatelor consilii de administraţie şi ştiinţific din care rezultă că întreg programul expoziţional al muzeului a fost aprobat cu majoritate de voturi. Absurd şi hilar în acelaşi timp este faptul că trei dintre semnatarii scrisorii au fost organizatorii expoziţiilor de artă contemporană Artă pentru popor, Obiecte grăitoare. Ştefan Câlţia, Aceasta nu e o piatră. Absurd e şi faptul că această scrisoare a apărut nu după comunicarea programului expoziţional la preluarea mandatului de director ci în condiţiile cînd încetarea sa era deja hotărîtă de Ministerul Culturii.

Cu toate acestea, scrisoarea respectivă are un merit: exprimă tranşant, public, concepţia retrogradă privitoare la locul, sau mai bine spus lipsa de loc a artei contemporane la cel mai important muzeu naţional de artă al ţării.[...]

Fragment din articolul (Ne)cazul artei contemporane la MNAR apărut în Revista Arta, nr. 28-29/2017

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite