„Mulţumesc, Rembrandt!“

Galeriile 3/4 găzduiesc o amplă selecţie de lucrări de grafică ale artistei, realizate de-a lungul a peste 20 de ani. Organizată în colaborare cu galeria de artă KunstArt am Hellweg din Bochum (Germania), expoziţia are un caracter retrospectiv.

Începută cu două piese intitulate „Mulţumesc Rembrandt”, expoziţia mai are un reper din istoria artei: „Uneori ne gândim la
Bosch”. Cele trei lucrări trasează, în oarecare măsură, sfera de preocupări artistice şi spirituale ale graficienei.

Desigur, modalităţile de figurare plastică ale Almei Ştefănescu sunt moderne. Lumea pe care o construieşte este însă una a preocupărilor universale în timp şi în spaţiu.

personaje  sugerate

Lucrările sunt construite cu o efervescenţă a combinării fragmentelor. Materia pare să izbucnească, să se descompună şi să se recompună sub ochii noştri, culoarea şi ritmul desenului devenind actorii principali.

Prezenţa umană este frecventă. Trupurile şi figurile sunt descompuse şi recompuse aparent arbitrar, menite să transmită mişcările interioare ale personajelor, fie că este vorba despre „El şi Ea”, despre „Fereastră” sau „Scene de familie”.

Senzualitatea sugerată de un „nud” masculin, violenţa conţinută de „Urme (peste care nu se spală...sângele)” aparţin unei lumi în deconstrucţie, în care certitudinile apar timid şi nesigur. Poate cele mai elocvente lucrări din acest punct de vedere sunt „Tripticon”, „Trinitatea” şi „Cristos”.

Prezentarea „în glorie” este înlocuită la Alma Ştefănescu cu un proces de descoperire a ideii. Cristos pare să se dizolve în aerul înconjurător, în forme nedefinite, capul abia schiţat şi braţele-aripi formând aluzia la personajul biblic. 

Preocuparea pentru terestru

Noţiunile sus-jos sau ceresc-pământesc apar, de altfel, în mai multe lucrări. „Aglomerare cerească şi pământească”, structurată pe trei registre orizontale, desparte aparent lumile, unite însă prin fondul tratat identic, în haşuri foarte fine. Diferenţa dintre registre este dată de raporul alb-negru în construirea imaginii.

"Spitalul Hütten - Staţiunea 3B"

Preocuparea pentru terestru, o altă componentă a creaţiei Almei Ştefănescu, are o structură duală. Pe de o parte, aglomerarea lumii este opusă registrului superior al pânzei, mult mai aerat, spre care se ridică sau din care coboară elemente greu de identificat (personaje, grupuri de personaje).

Pe de altă parte, apare interesul pentru situaţiile limită ale condiţiei umane, ca în „Spitalul Hütten – Staţiunea 3B” sau, cu reminiscenţe istorice, „Nebunul la Curte”.

 Cele câteva portrete prezentate aparţin şi ele mai multor modalităţi de caracterizare. Există „Portretul”, în tehnică mixtă pe carton, probabil un autoportret, sugerând prezenţa personajului într-o sală de teatru. Ideea este susceptibilă de multiple sensuri: opoziţia individualitate-conglomerat uman, condiţia de privitor al lumii a celui portretizat.

Şi există un altul, în tehnică mixtă pe pânză, în care personajul se atomizează în minuscule elemente colorate, câteva accente sugerând părţile componente ale figurii. Un fel de contopire a personajului cu universul.

Jocul cu linia şi culoarea

Ceea ce cucereşte în expoziţia Almei Ştefănescu este perfecţiunea tehnicii. Fie că este vorba despre gravură sau despre piesele realizate în tehnică mixtă (desen, acrilic, colaj, guaşă), artista surprinde prin capacitatea de a se juca cu linia şi culoarea, de a obliga linia să construiască forme fără s-o închidă vreodată, de a obţine de la culoare atomizarea şi coagularea, aparent în acelaşi timp, a materiei.

Se adaugă scriitura agitată sau regulată care vibrează suprafaţa fondului, indicând direcţii sau viteze diferite ale receptării. Şi dacă reminiscenţele expresioniste sau suprarealiste sunt frecvente în grafica expusă, fluiditatea liniilor, sugerarea aerului, fineţea liniei şi chiar formatul unora dintre lucrări trimit la arta extrem-orientală, ca în deja amintita „Aglomerare cerească şi pământească”, de exemplu.

O operă proteiformă, o uimitoare capacitate de surprindere a mecanismelor formei sunt calităţile principale ale expoziţiei, care oferă privitorului satisfacţia de a contempla şi de a-şi forma propria lume, în contact cu aceea a artistei.