Momente de muzică, momente de cultură
0
La Ateneul Român, recitalul pianistului Viniciu Moroianu readuce în atenţia publică, cu sens de exemplaritate, prezenţa muzicii româneşti în marele context european al valorilor.
De la Beethoven la Debussy – aniversăm împlinirea a 150 de ani de la naşterea marelui compozitor francez, şi de aici la Dinu Lipatti, iată un excurs artistic de aleasă altitudine intelectuală. Preludiu şi Nocturnă moldavă datorate compozitorului român atestă o dată în plus geniul unui artist a cărui atitudine componistică poate fi apreciată în zona unui avangardism ce reiese în mod firesc din însăşi substanţa muzicală a materialului din care îşi trage seva spirituală; este un material ritmico-melodic de esenţă populară abordat prin prisma acestui concept nou, în prima jumătate a secolului trecut, anume heterofonia, o viziune pe care Enescu o inaugurează în miniatura sa pianistică Clopote în noapte.
Verva dinamică, coloritul timbral pe alocuri pitoresc, exuberant, pe alocuri puternic imaginativ, de impresionantă sensibilitate, dau savoare unei creaţii mult prea mult timp neglijate de pianiştii noştri, creaţie pe care, cu titlu de mare nobleţe, Viniciu Moroianu o readuce în circuitul vieţii de concert.
Cu câteva săptămâni în urmă, la început de noiembrie, tot la Ateneul Român, recitalul pianistului Boris Berezovski făcea dovada unei abordări cu totul diferite a spaţiului muzical. Este o zonă imensă a jocului pianistic de mare clasă, de mare forţă. Este spaţiul unui mare spectacol. Contează mai puţin genul de muzică, lumea interioară a acesteia.
Ceea ce contează este bucuria debordantă de a face spectacol. Am în vedere Studiile de concert – Variaţiunile de Brahms pe o temă de Paganini. Mă gândesc la marele opus pianistic Gaspard de la Nuit, lucrare ce a fost realmente golită de acel univers oniric pe care îl sugerează la confluenţă muzica lui Ravel şi poezia romantică a lui Aloysius Bertrand. Important rămâne elanul interior al comunicării, elan susţinut cu fabuloasă strălucire de un aparat pianistic uimitor. Unul complet şi complex. Acesta este motivul pentru care celebra piesă Moartea lebedei de Camille Saint-Saëns ne-a fost prezentată în aranjamentul unui mare virtuoz al pianului începutului de secol XX.
Pe acelaşi temei privind eşafodajul întregului spectacol, ne-a fost prezentată celebra Fantezie orientală Islamey de Mily Balkirev, unul dintre cele mai dificile opus-uri pianistice scrise vreodată. Este lucrarea care a avut un imens şi persitent impact în epocă; căci, scriind al său „Gaspard…”, peste decenii, Ravel şi-a propus să întreacă în virtuozitate lucrarea compozitorului rus.
O lucrare simfonică dinamică şi colorată
În Studioul de Concerte Radio, câteva evenimente petrecute „în lanţ”, dau dimensiune unor preocupări importante ale organizatorilor. La conducerea Orchestrei Naţionale, dirijorul Vlad Conta a prezentat una dintre cele mai colorate, mai dinamice – îmi permit a aprecia astfel - lucrări simfonice ale anilor ’50, anume Concertul pentru orchestră de Anatol Vieru. Lucrarea aparţine momentului şi a fost dedicată mentorului său din anii tinereţii, compozitorului Aram Haciaturian. Inspiraţia folclorică românească, coloritul timbral, vivacitatea adresării, măiestria travaliului orchestral, aspecte admirabil coordonate în baza actului dirijoral, mă fac să desluşesc cu greu drumul descoperirii de sine, drum pe care compozitorul urma a se angaja ulterior, începând cu anii ’60 ai secolului trecut.
Şi totuşi, între lucrarea tânărului, pe atunci, compozitor Anatol Vieru şi momentul simfonic Verva de Dan Dediu, lucrare ce urmează a fi audiată la sfârşitul acestei luni tot în Studioul de Concerte Radio, o întreagă istorie a muzicii româneşti - din secolul trecut şi până în prezent - se înscrie pe firmamentul unei spiritualităţii naţionale greu încercate.
Folosind un termen eufemistic aş spune că, pe o perioadă de aproape o jumătate de secol, au fost scrise multe „lucrări conjuncturale”. Hârtia suportă mult! Dar există şi valori inestimabile, în bună parte nevalorificate, neglijate, uitate, abandonat. Discutând cu un bun prieten, muzician de autentică factură intelectuală europeană, am convenit că o cultură de anume greutate nu se autentifică prin aspectul – l-am numit - monoteist privind promovarea unei unice valori; făceam referire la creaţia enesciană bine promovată de-a lungul ultimelor două decenii.
Apar sporadic pe afişele noastre de concert creaţiile datorate lui Dinu Lipatti. Nu poţi să nu te întrebi unde anume sunt cele ale lui Tiberiu Olah, Myriam Marbe, Ştefan Niculescu, Georg Wilhelm Berger?
Un medalion evocator, închinat lui Aurel Stroe a fost, totuşi, găzduit de Universitatea bucureşteană de muzică; instituţii importante au colaborat la realizarea acestui impresionant proiect susţinut de Universitatea din Timişoara şi de Filarmonica „Banatul”, de Centrul Cultural din Buşteni ce poartă numele compozitorului. Susţinut la această dimensiune, concertul a pus în valoare acel inconfundabil specific ce priveşte lumea interioară a muzicii compozitorului.
Este echilibrul între raţiune şi intuiţie, este natura constructivă a unui demers susţinut de limpezimea gândului ce ajunge a pătrunde în „Grădina structurilor” drept supremă atingere a unui nivel iniţiatic iniţiat de artist însuşi. Au mai fost audiate Les filles du Soleil şi, în tandem, două piese pastorale. În mod cu totul semnificativ întregul program a găzduit şi două creaţii prezentate în primă audiţie absolută, lucrări semnate de compozitorii Gabriel Mălăncioiu şi Mihai Măniceanu, tineri creatori apropiaţi sferelor de gândire componistică iniţiate de poetica muzicală a lui Aurel Stroe.
Pianistele Adriana Dogariu şi Andreea Dumitrescu, tenorul Ovidiu Cosma, ghitaristul Peter Daboczy, percuţioniştii Ferencz Szekeres şi Dorin Pop au dat viaţă unui proiect ce se lăsa de multă vreme aşteptat.
Continuând seria manifestărilor dedicate memoriei maestrului George Georgescu, împlinirii a 125 de ani de la naşterea acestei puternice personalităţi a vieţii noastre muzicale, Editura Casa Radio îşi face o datorie de onoare în a valorifica două dintre filoanele importante ale acţiunii maestrului.
Repertoriul simfonic beethovenian, dirijat de maestrul George Georgescu
Au fost preluate din fondul „de aur” al Radiodifuziunii bucureştene, pe de-o parte, creaţii din repertoriul românesc, lucrări ale unor personalităţi majore ale componisticii noastre din deceniile de mijloc ale secolului trecut, creatori care au fost contemporani cu maestrul George Georgescu, cum sunt Mihail Jora, Theodor Rogalski, Paul Constantinescu, Constantin Silvestri şi, desigur, George Enescu; pe de altă parte, cealaltă imprimare CD valorifică cu sens de specială exemplaritate repertoriul simfonic beethovenian al maestrului Georgescu, anume Uvertura Coriolan şi Simfonia a IX-a, în re minor, lucrări realizate în compania orchestrei Filarmonice bucureştene, a Orchestrei Naţionale Radio, a corurilor reunite ale celor două instituţii, în compania unui inestimabil grup de muzicieni solişti vocali, soprana Emilia Petrescu, mezzo-soprana Martha Kessler, tenorul Ion Piso, basul Marius Rintzler.
Astăzi, la jumătate de secol de la acel memorabil eveniment, atât Filarmonica bucureşteană sub bagheta maestrului Horia Andreescu - în deschiderea de stagiune de la Atheneul Român, cât şi, recent, O.N.R., în Studioul de Concerte din str. Berthelot - sub conducerea maestrului Cristian Mandeal, valorifică la rândul lor marele repertoriu clasico-romantic de la Beethoven la Brahms şi la Max Reger, repertoriu acreditat la noi de personalitatea lui George Georgescu.
Nivelul cel înalt al colaborării dintre Cristian Mandeal şi O.N.R. s-a dovedit pe parcursul celebrului opus simfonic Variaţiuni şi Fugă de Max Reger pe o temă de Mozart.
Toate sunt momente de cultură, de muzică, ce acreditează consitenţa vieţii noastre muzicale, căile de înnoire ale acesteia.
Acest text a apărut pentru prima oară în revista România Literară.
Se încarcă comentariile...
