Jazzul spiritului ţigănesc, la Paris

Festivalul Tzig’n’jazz s-a desfăşurat recent în capitala Franţei şi a avut mare succes.Este a doua oară când muzicieni români de jazz manouche se întâlnesc pe aceeaşi scenă într-un context festivalier, la a doua ediţie a Tzig’n’jazz, între 26 şi 28 mai.

Ieşind aproape de miezul nopţii de la concertele Festivalului Tzig’n’jazz de la Sala Trianon din Montmartre, Paris, am avut senzaţia clară că sensul promovării imaginii României în lume ar trebui să se regăsească în astfel de manifestări, în care ponderea altui public decât cel românesc să fie semnificativă.

Succesul ediţiei inaugurale din 2008 i-a determinat pe organizatori, Rom Music Production cu consistenta contribuţie a Institutului Cultural Român din Paris, să reia experienţa. Cele trei seri de anul trecut au adunat 2.500 de spectatori care i-au ascultat pe Florin Niculescu, Didier Lockwood, Thomas Dutronc, Sansévérino, Angelo Debarre, pentru ca anul acesta starurile să fie altele, adunate în două seri de concert.

Conceput pentru a ilustra întrepătrunderea mai multor universuri muzicale, jazz manouche, muzică ţigănească, chiar jazz pur şi simplu, festivalul a fost construit pe ideea existenţei unor amfitrioni ai fiecărui concert, care au rămas tot timpul pe scenă, alternân-du-şi partenerii şi, respectiv, invitaţii.

Prima seară a fost girată de acordeonistul Emy Drăgoi, iar ultima, de violonistul Costel Niţescu, amândoi stabiliţi în Franţa, dar păstrând puternice legături cu tradiţia muzicală românească şi împărţind admiraţia pentru fondatorul jazzului manouche, Djago Reinhardt.

Acordeonistul Richard Galliano, chitaristul Biréli Lagrène, cântăreaţa Anne Ducros, chitaristul Stochelo Rosenberg sunt doar câteva dintre numele reprezentative pentru acest gen care au onorat invitaţiile muzicienilor români, lor alăturându-li-se „surprizele“ pregătite de fiecare dintre amfitrioni: Juan José Mosalini – bandoneon sau Giani Lincan – ţambal.

Jazz de toate felurile

Spuneam că manifestările pe care le organizează ICR oriunde în lume ar trebui să semene cât mai mult cu ceea ce am văzut recent la Paris. Există câteva condiţii pentru o astfel de reuşită. Trebuie să ai parteneri puternici. Este adevărat, dar cel mai important este ca artiştii, oamenii de cultură care se prezintă în faţa publicului respectiv, să aibă în mod sincer un sentiment de mândrie că reprezintă sau că provin din cultura română, căreia încearcă, după puteri, să-i ofere aura de universalitate necesară pentru a sensibiliza un alt public decât cel care înţelege limba română. Iar muzicienii Alin Predoi, organizatorul Festivalului Tzig’n’jazz, acordeonistul Emy Drăgoi, violonistul Costel Niţescu sau ţambalagiul Giani Lincan fac dovada acestei bucurii.

Am ascultat jazz manouche, musette, etno jazz pe teme lăutăreşti româneşti, totul dozat cu inteligenţă şi simţ al scenei de Emy Drăgoi şi invitaţii săi, apoi tzigan jazz, lăutărie sau jazz pur şi simplu, Costel Niţescu uimind prin uşurinţa de a trece de la un gen la altul. Virtuozitatea uimitoare a celor doi, intraţi fiecare într-o superbă competiţie cu cea a invitaţilor lor, a smuls aplauze sincere spectatorilor care au umplut de această dată sala Trianon, deşi biletele au fost destul de scumpe.

În oraşul cu cele mai multe centre culturale din lume, Paris, vizibilitatea unui Institut Cultural Român are nevoie de întâmplări artistice de o astfel de anvergură, care să implice şi artişti români, dar obligatoriu şi artişti locali, care vin cu publicul lor.

Pe de altă parte, o astfel de întâmplare muzicală ar trebui importată în România, festivalul acestor minunaţi muzicieni ţigani români – care şi-au propus să demonstreze că ceea ce se aude în metroul parizian nu este reprezentativ pentru ei şi au reuşit pentru a doua oară – având toate şansele să se bucure de succes la Bucureşti, în condiţiile unei mediatizări pe măsură.

Este o muzică evoluată şi, în acelaşi timp, cu un mare potenţial de popularitate, care la Paris se află pe culmi în ultimii zece ani. Poate că este momentul să creăm o astfel de modă şi la Bucureşti, pentru că, aşa cum spunea principalul organizator al festivalului, pianistul Alin Predoi, spiritul jazzului, cosmopolit, bazat pe improvizaţie şi pasiuni împărtăşite, ilustrează perfect aportul ţiganilor la evoluţia acestui gen de muzică.