Ionuţ Vulpescu, la Târgu Jiu, la 60 de ani de la moartea lui Brâncuşi: „În scurt timp vom anunţa unde va funcţiona Muzeul Naţional Constantin Brâncuşi”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Joi, 16 martie, la 60 de ani de la moartea lui Constantin Brâncuşi, ministrul Culturii şi Identităţii Naţionale, Ionuţ Vulpescu, a participat la evenimentele organizate la Târgu Jiu cu această ocazie. Ministrul a discutat cu reprezentanţii autorităţilor locale despre Muzeul Naţional „Constantin Brâncuşi”, înfiinţat prin Legea nr. 199/2015. Au fost vizionate mai multe spaţii care ar putea găzdui muzeul dedicat marelui sculptor.

"S-au scurs 60 de ani de nemurire a lui Constantin Brâncuşi. Aproape o viaţă de om. Şi, dacă ne gândim la asta, receptarea operei lui a variat de la atitudini infantile, apoi adolescentine, până la maturitatea de azi, deşi niciodată nu suntem pregătiţi pentru excesele care însoţesc, de obicei, opera unei personalităţi artistice de talia şi de geniul său.

Relaţia operei sale cu un public în veşnică schimbare este poate mai importantă acum. Şi depinde de felul în care noi, cei de acum, ştim s-o punem în valoare, s-o păstrăm şi s-o facem accesibilă tuturor iubitorilor de frumos (...), scrie într-un comunicat de presă.

image
Nimeni nu îşi poate aroga vreun monopol asupra receptării, conservării şi valorificării operei lui Brâncuşi. O astfel de abordare aduce prejudicii operei sale. Diversitatea opiniilor este una, conflictele generate de diversitate, altceva. Conflictele ne duc într-o fundătură. Avem atâtea de făcut pentru a-l aduce pe Brâncuşi în faţa noilor generaţii, pentru a le face să înţeleagă rolul extraordinar jucat de el, de arta lui, în dezvoltarea culturală a Europei primei jumătăţi a secolului trecut, încât nu ne putem permite luxul conflictelor. Vă invit să lucrăm împreună pentru a ne atinge obiectivele propuse (...), a spus ministrul Ionuţ Vulpescu.

"Avem obligaţia de a continua demersurile de protejare, cunoaştere şi promovare a creaţie lui Constantin Brâncuşi. Nu prin operaţiuni demagogice, în spatele cărora se ascund interese mercantile. Ci prin includerea operei lui Brâncuşi în Patrimoniul Mondial UNESCO şi prin înfiinţarea unui Muzeu "Constantin Brâncuşi". Am identificat un spaţiu, ce are legătură cu viaţa şi opera marelui sculptor, iar în scurt timp voi da mai multe detalii cu privire la decizia luată”, a afirmat ministrul Ionuţ Vulpescu, în cadrul alocuţiunii pe care a susţinut-o la Universitatea „Constantin Brâncuşi” din Târgu Jiu, potrivit comunicatului de presă.

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite