Garbarek, senzitivul

Jan Garbarek a susţinut un concert la Sala Palatului din Bucureşti

Aşa cum orice lucru bun trebuie fatalmente să aibă şi un sfârşit, Bucharest Masters of Jazz Festival a adus în faţa publicului ultimul program al ediţiei 2009. După nume importante precum Brandford Marsalis, Mike Stern, Chick Corea sau Eliane Elias, ultimul concert a prilejuit întâlnirea cu un reputat saxofonist norvegian.

Jan Garbarek este unul dintre cei mai importanţi artişti ai etno-jazzului mondial. Sala Mare a Palatului a fost plină în proporţie de 80%, ceea ce - la un calcul sumar - înseamnă că la acest concert au participat peste 3.000 de spectatori.

Un mare succes, care pentru organizatori - Media Services Events - ar trebui să constituie un bun argument în găsirea resurselor pentru ediţia de anul viitor. Această a doua ediţie a reconfirmat că ne aflăm, fără echivoc, în faţa celui mai important eveniment anual dedicat jazzului.

Pe parcursul festivalului au existat artişti care i-au mulţumit şi pe cunoscători, dar şi publicul larg (şi mă refer aici la onorabila categorie care iubeşte muzica numai atunci când sună plăcut urechii), cum a fost cazul fabulosului Power of Three (Chick Corea, Stanley Clarke şi Lenny White) sau a eclatantului Brandord Marsalis Group.

Jan Garbarek făcea parte din categoria diametral opusă. Nefiind la prima prezenţă în România şi având în spate un uriaş material discografic care l-a fixat definitiv în inima unui segment important de public al world-esoteric-jazzului, Garbarek nu a dezamăgit nici de această dată.

După 20 de ani

Cu o sonoritate de grup subordonată efectului şi mai puţin conţinutului, cu o preocupare pentru dozaj care mergea de la zona timbrală până la discursul formal sau mix-ul stilistic, „icon"-ul norvegian a oferit o călătorie senzorială, în care s-a plasat cu aplomb în poziţia viorii întâi.

Excepţie au făcut momentele de solo ale colegilor săi, cu o menţiune pentru arta ambientării ritmice şi o umbră mai mult sau mai puţin discretă - chestiune de gust - pentru nevinovatul şi seducătorul ton de chitară bas fretless, purtat cu mai puţină inspiraţie tot în zone clişeizate, asemenea marelui Jan, dar cu mai puţin talent.

Şi pentru că suntem la o oră a bilanţurilor nu tocmai confortabile la confruntarea cu simbolicul „după 20 de ani", să ne bucurăm că măcar la capitolul viaţă concertistică lucrurile par aşezate tot mai hotărât pe un făgaş european. Prezenţa constantă a unor nume importante din zona pop-rock, underground, world music şi chiar jazz, conturează un climat muzical care stă mult mai bine la capitolul repere acum, în comparaţie cu a doua parte a anilor '90 cel puţin.

Ce ar fi însemnat pentru noi, spectatorii de azi, ca în cenuşia lună noiembrie a anului 1989 să putem vedea pe viu măcar unul dintre concertele minunatului Bucharest Masters of Jazz Festival... ţine de o zonă gravă a senzorialului afectiv. Ca să încheiem într-o zonă emoţională care a lipsit din mesajul muzical al unui concert marca Jan Garbarek.