Frumuseţea oamenilor normali

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Scriam acum ceva vreme despre cât de greu este să găseşti la televizor oameni cu adevărat frumoşi. După cum ştim, televiziunea este interesată cu precădere de tot ce iese în evidenţă într-un fel sau altul, de ce e ciudat, straniu, senzaţional, catastrofal.

Aşa stând lucrurile, oamenii care apar şi sunt promovaţi la televizor respectă aceleaşi criterii. Trebuie să fie altfel decât ceilalţi, să aibă ceva în plus sau în minus, să epateze prin ceva. Şi aşa apare o întreagă galerie de ciudaţi guralivi, de fanfaroni, de personaje care sunt dispuse să-şi pună poalele-n cap în văzul lumii, de idioţi care fac paradă de idioţenia lor, de femei de consumaţie cu mai mult sau mai puţin ştaif şi tot aşa...

Din fericire, pe lângă toată această faună scoasă la mezat, se mai strecoară şi oameni valoroşi, adevăraţi campioni în domeniul lor - deci tot vedete, dar de data aceasta vedete care au şi substanţă.

Există însă oameni talentaţi, care-şi fac treaba temeinic, dar care nu sunt aşa de cunoscuţi. Unii sunt la începutul carierei, alţii activează în domenii care nu au sclipiciul necesar pentru a crea vedete.

Am avut plăcuta surpriză să găsesc o emisiune care îi prezintă chiar pe aceşti oameni - talentaţi, dar mai puţin cunoscuţi. Din păcate, emisiunea e ascunsă în maldărul de programe de umplutură de la TVR Internaţional. Se numeşte „Descoperă românii" - dar trebuie mai întâi să o descoperi pe ea.

În fine, dincolo de acest neajuns, emisiunea oferă un spaţiu de două minute şi ceva în care nişte oameni pasionaţi de munca pe care o fac vorbesc despre aceasta. Nu aţi auzit nimic, cu siguranţă, despre Mihai Popa, despre Cristian Răduţă sau despre Mihai Săndulescu, dar este o adevărată bucurie să-l asculţi pe paleontologul Mihai Popa vorbind despre fascinantele plante fosile, pe sculptorul Cristian Răduţă despre cât de importante sunt obiectele sau pe stomatologul Mihai Săndulescu despre arta implantului dentar.

Am văzut la această emisiune şi câţiva artişti pe care-i ştiam - scriitorul Cosmin Manolache, muzicianul Cristi Ştefănescu alias „Electric Brother", artistul plastic Bogdan Pelmuş, cântăreaţa de jazz Marta Hristea - dar şi oameni de care nu am auzit, dar în care am descoperit nişte persoane interesante.

Într-o lume care-şi clamează isteric ciudaţii, normalitatea, pasiunea şi seriozitatea devin cu atât mai preţioase.

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite