Fotografii-document ale lui Brâncuşi, expuse la Muzeul Naţional de Artă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Constantin Brâncuşi (19 februarie 1876 - 16 martie 1957)
Constantin Brâncuşi (19 februarie 1876 - 16 martie 1957)

Expoziţia va fi deschisă în Sălile Kretzulescu  de la Muzeul Naţional de Artă al României, în cadrul programului Nocturnă muzeală de sâmbătă 25 februarie, cu acces până la orele 22.00, iar accesul este gratuit.

Cu prilejul „Zilei Brâncuşi ” care se sărbătoreşte la nivel naţional în fiecare an, la 19 februarie, MNAR prezintă în perioada 19-26 februarie 2017 o selecţie de fotografii-document care surprind pe de o parte etapele instalării Coloanei Infinitului la Târgu-Jiu şi pe de altă parte atmosfera atelierului parizian al lui Constantin Brâncuşi care, în unele imagini, apare alături de sculpturile sale.

Fotografiile din prima secţiune sunt imprimate după clişeele realizate în epocă de Ştefan Georgescu-Gorjan, inginerul care a coordonat lucrările de realizare şi instalare a ansamblului monumental de la Târgu-Jiu. Celelalte fotografii provin dintr-o donaţie din anul 2006 a Centrului Pompidou din Paris şi sunt imprimate după clişeele originale realizate de sculptorul român, potrivit unui comunicat al Muzeului Naţional de Artă.

Expoziţia va fi deschisă în Sălile Kretzulescu cu program de vizitare şi în zilele de luni şi marţi între orele 10-18, în cadrul programului Nocturnă muzeală de sâmbătă 25 februarie, cu acces până la ora 22.00, iar accesul este gratuit în calendarul anunţat, potrivit unui comunicat de presă al Muzeului Naţional de Artă.

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite