VIDEO „Fantoma de la Operă“, pentru prima dată în Europa de Est, la Teatrul „Ion Dacian“ din Capitală: „Va fi un spectacol grandios“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Unul dintre cele mai cunoscute spectacole de musical din lume, „Fantoma de la Operă“, va fi pus în scenă la Teatrul de Operetă şi Musical „Ion Dacian“ din Capitală, începând cu stagiunea 2014-2015. Despre acest spectacolul regizat de un mare nume al genului, Stephen Barlow, şi despre castingul desfăşurat în aceste zile a vorbit, la Adevărul Live, Ştefan Doniga, reprezentant relaţii internaţionale Teatrul „Ion Dacian“.

Cele mai importante declaraţii:

„Ne bucurăm că sunt foarte mulţi doritori. Genul acesta de spectacol te plasează în liga I a producătorilor de spectacole“

„Se va juca pentru prima dată în estul Europei. Noi i-am informat pe cei care deţin toate prorpietăţile asupra muzicii, producţiei şi textului şi avem o colaborare foarte bună cu aceştia şi au fost impresionaţi de ce am reuşit să facem“

„Varianta aceasta este una foarte scumpă şi cred că din acest motiv instituţiile din estul Europei nu au putut sau nu şi-au dorit să se apropie de acest proiect“

„Vom face o creaţie independentă, autentică faţă de ceea ce solicită tiparul. Desigur, sunt specificaţii care nu pot fi eludate, dar majoritatea detaliilor vor fi unele noi şi sunt convinsă că vor fi foarte bune“

„Vor fi 22 seturi diferite de scenă, peste 200 de costume, toate acestea presupun un bagaj revoluţionar faţă de ce s-a întâmplat până acum în România“

„Încercăm să facem un spectacol grandios“

„Nu a fost uşor să-i convingem pe deţinătorii de drepturi din Londra să ne accepte această variantă. Poate că nu va fi cea mai fidelă reprezentare a spectacolului, însă le-am câştigat încrederea“

„Tot ce înseamnă musicalul modern este infinit mai aproape de muzica uşoară decât de operă. Totul se modernizează, totul se actualizează şi este mai uşor de înţeles. Este o muzică pentru toată lumea, uşor de perceput. Este showbiz, entertainment. Este o atmosferă halucinantă, la fel cum este şi în spatele scenei pentru a putea produce un asemenea eveniment“

„La casting sunt aşteptaţi toţi cei care au ceva de spus în muzică. Regizorul Stephen Barlow va fi prezent la castinguri, el vine cu o întreagă echipă. Premiera este programată pentru începutul lunii noiembrie a acestui an“

Musicalul „Fantoma de la Operă“, de Andrew Lloyd Webber, este una dintre cele mai de succes producţii muzicale din toate timpurile. Cu un număr total de peste 130 de milioane de spectatori şi încasări de peste 5,6 miliarde de dolari, „Fantoma de la Operă“ este cea mai longevivă producţie de pe Broadway, depăşind recordul de 7.486 de reprezentaţii stabilit de musicalul „Cats“.

Australianul Stephen Barlow este unul dintre cei mai apreciaţi regizori contemporani, cu o carieră desfăşurată în cele mai importante instituţii muzicale din lume: Metropolitan Opera House - New York, Royal Opera House, Covent Garden - Londra, San Francisco Opera, Opera Monte Carlo. Printre spectacolele sale se numără: „Rigoletto“, „Tosca“,„La traviata“, „Paiaţe“.

Teatrul de Operetă şi Musical „Ion Dacian“ organizează, între 5 şi 10 iulie, casting pentru spectacolul „Fantoma de la Operă“, iar toate detaliile sunt pe site-ul www.opereta.ro.

Comisia de evaluare va fi formată din regizorul, coregraful, dirijorul, producătorul general al spectacolului şi reprezentanţi ai conducerii Teatrului de Operetă şi Musical „Ion Dacian“.

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite