Facebook, dat în judecată, pentru o pictură  de Gustave Courbet, care ilustrează părţile intime ale unei femei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O pictură celebră veche de 149 de ani, care ilustrează părţile intime ale unei femei, este subiectul unui proces care implică un tribunal din Franţa, reţeaua de socializare Facebook şi cenzura online, informează theverge.com, citat de Mediafax


Potrivit AFP, un tribunal din Paris a decis în această săptămână că are putere de decizie asupra unei acţiuni intentate de un profesor francez al cărui cont de Facebook a fost suspendat după ce a postat o fotografie cu "L'Origine du Monde" - o pictură faimoasă din secolul al XIX-lea, de Gustave Courbet, care ilustrează părţile intime ale unei femei goale.

Bărbatul, al cărui nume nu a fost făcut public, a intentat o plângere împotriva Facebook la o instanţă din Franţa, susţinând că drepturile sale la libera exprimare au fost încălcate, deoarece reţeaua de socializare nu a putut face distincţia dintre artă şi pornografie.Pictura în cauză, realizată de Gustave Courbet în 1866, este expusă la Musée d'Orsay din Paris.

La o audiere care a avut loc în luna ianuarie, avocatul care reprezintă interesele Facebook a argumentat că tribunalul francez nu are nicio competenţă în caz, pentru că bărbatul a fost de acord cu termenii reţelei de socializare, în care se precizează că plângerile împotriva companiei pot fi judecate numai în instanţele din California.

Dar tribunalul din Paris nu a fost de acord cu acest lucru, stabilind că această clauză este "abuzivă", joi, printr-o hotărâre care ar putea crea un precedent important pentru Facebook şi pentru alte companii de profil din SUA.
"Această decizie va crea precedente pentru alte medii de socializare şi alţi giganţi de internet, care se folosesc de faptul că au sediul în străinătate, mai ales în Statele Unite, pentru a încerca să fugă de legile franceze", a spus Stephane Cottineau, avocatul profesorului.

Acesta va primi daune în valoare de 20.000 de euro, potrivit Le Figaro.

gustave courbet

Nuditatea şi alte tipuri de conţinut sexual explicit sunt interzise de Facebook, potrivit standardelor comunitare ale site-ului, deşi combinaţiile de algoritmi şi moderatorii externi ai companiei au întâmpinat probleme şi în trecut în a distinge arta de obscenităţi.

"Vrem să respectăm dreptul oamenilor de a împărtăşi conţinut care are importanţă personală, fie că este vorba despre o sculptură precum «David» a lui Michelangelo sau poze de familie cu un copil care este alăptat", a declarat compania pentru AFP, precizând că a luat act de decizie şi că are în vedere un răspuns.
 

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite