Economiştii la putere

O interesantă dezbatere are loc în momentul de faţă în Occident cu privire la importanţa uriaşă pe care economicul a luat-o în societatea capitalistă actuală. Printre protagoniştii dezbaterii se numără francezul Michel Gauchet, redactor-şef al revistei „Le Débat“.

În mai multe studii şi recent într-un interviu acordat revistei „Le Nouvel Observateur“ de la sfârşitul lui octombrie, filosoful politic explică motivele pentru care economicul este domeniul care, în deceniile din urmă, controlează socialul şi politicul. Sau în cuvintele lui Régis Debray: „Toţi ne exprimăm în termeni economici: economicul ne creşte copiii, înfruntă provocările, suferă de un deficit de imagine, valorifică investiţiile, dar se bucură de un capital de relaţie“.

Ce spune Gauchet? „Înainte trăiam într-o lume în care socialul şi politicul înglobau economicul şi îl structurau într-o mare măsură. Am trecut în faza în care economicul e considerat prioritar, devenind discursul în jurul căruia se organizează dezbaterea publică în întregul ei. Fenomenul depăşeşte obsesia grandorii financiare. Se face, de exemplu, o analiză economică a sistemului de învăţământ, în scopul de a-i aprecia eficienţa, chiar dacă la drept vorbind aceasta nu se exprimă în termeni monetari.“

Concluzia lui Gauchet: „Criteriul de judecată în funcţie de rezultat a devenit dominant în întreaga noastră viaţă socială“.

Tendinţă de dezintelectualizare

Ocupând de la o vreme locul central în societate, economicul reprezintă o capcană periculoasă. Unii sunt conştienţi de riscul limitării dezbaterii la economic. Alţii rezistă cântecului de sirenă al reducerii la criteriile de eficacitate presupuse de acesta. Gauchet remarcă faptul că există numeroase sectoare ale societăţii în care economicul este irelevant. De pildă, familia sau naţiunea.

„Economicul nu ne spune nimic în privinţa lor. Nu ne explică nici de unde venim, nici încotro ne îndreptăm şi nici din ce cauză. Tot ce ne promite e un viitor mai performant… Dar acesta să fie în definitiv scopul esenţial al evoluţiei umanităţii? Relaţiile sociale răspund de obicei altor norme decât acelea ale eficacităţii economice.“

Aşa se explică declinul interesului actual pentru istorie, sociologie sau filosofie, disciplinele care ordonau valoric societatea umană, mai ales aceea de după revoluţiile industriale. Economicul nu satis-
face adevăratele nevoi ale societăţilor burghezo-democratice născute în Anglia secolului al XVII-lea, în Franţa de după 1789 sau în Germania secolului al XIX-lea.

Gauchet are în această privinţă o părere tranşantă: „Creşterea în importanţă a economicului corespunde, din punct de vedere al sensibilităţilor, unei schimbări profunde a nevoii sociale de înţelegere a lucrurilor. Nevoia de a înţelege a fost înlocuită de preocuparea faţă de o eficienţă sporită a unui sistem considerat ca unicul posibil. Problema nu mai e de a înţelege ceea ce sunt omul, societatea, istoria. Problema a devenit aceea de a aprecia dacă lucrurile merg bine şi ce trebuie făcut ca să meargă şi mai bine. Expertul a luat locul intelectualului. Afirmaţia e atroce, dar elocventă: asistăm la o dezintelectualizare a societăţilor noastre. Şi care merge mână în mână cu o lectură a existenţei colective redusă la juridic, la economic şi la tehnică“.

Succesul artei anti-elită

Pachetul de valori intelectuale capabile să ordoneze societatea, filosofie, sociologie, istorie, literatură, artă, a fost desfăcut în bucăţi şi abandonat şi, de câteva decenii, economicul deţine controlul exclusiv asupra vieţii noastre, individuale sau colective. Ceea ce vrea să însemne că fiecare gest social e judecat în funcţie de rezultat şi că societatea umană e teatrul unei competiţii perpetue. Nu mai există speranţa cooperării.

Totul se reduce la rivalitate. Economicul este cel care a înlocuit parteneriatul şi colaborarea cu o confruntare bazată pe excelenţa rezultatului sau, dacă vreţi, a substituit definitiv mijlocului scopul.

Într-o lume reglată economic, contează rezultatul, scopul, nicidecum calea de a le atinge. Într-o astfel de lume, un nou Van Gogh va rămâne un marginal, iar protagoniştii artei de succes comercial vor confisca, ei, atenţia publicului. Casele de filme, editurile, organizatorii de concerte şi de spectacole se supun legii economicului, uneori până la refuzul celui mai mic risc legat de arta „cultă“. Cuvântul din urmă defineşte deja o nouă formă de marginalitate artistică.

Campania anti-elite din deceniul din urmă răspunde aceleiaşi predominanţe a economicului în cultură.