Deschiderea stagiunii la Opera Maghiară din Cluj-Napoca
0
În vremurile de restrişte ale acestui adevărat al „treilea război mondial”, bacteriologic, cu inamici nevăzuţi, teatrul de pe malul Someşului s-a încumetat la o premieră, „Flautul fermecat” de Mozart, cu care a inaugurat sezonul 2020-21.
Când multe scene lirice anulează stagiuni întregi sau le întârzie, reduc numărul obişnuit al spectacolelor lunare sau le reprezintă în formă de concert, fără pauze, execută tăieturi abuzive şi nemaiîntâlnite în partituri, urmărind o nejustificată limitare de timp sau le reproduc cu componenţă redusă a ansamblurilor, unele dintre ele amplasate în alte locaţii şi conexate audio-video cu platourile solistice graţie capabilităţilor tehnice moderne, Opera Maghiară clujeană nu a recurs la niciunul din aceste subterfugii, ci a prezentat cu curaj o producţie integrală, coerentă şi firească. Faptul că ne aflam într-o stare specială se vedea doar prin locurile blocate în auditorium şi prin avertizările repetate venite din difuzoare, impunând respectarea normelor impuse în pandemie.
Aşadar, „Flautul fermecat”, opus cântat însă în limba maghiară, în loc de germana originală, ce-i drept cu supratitrare în română.
Tamino şi Cele trei doamne
Gândind modern, regizorul Tompa Gábor nu a rezistat să nu ilustreze atmosfera din zilele noastre şi, pe uvertură sau în primele scene ce au urmat cu Cele trei doamne ale Reginei Nopţii, Tamino şi Papageno. a proiectat pe fundal imagini crude din realitatea actuală... un oraş gol, pustiit, viruşi oribili, laboratoare, secţii de ATI, izolete, sicrie, dar şi sloganuri „Black lives matter”, decapitări de statui, revolte, incendieri, vehicule militare, aproape tot ce erodează frământata noastră civilizaţie de azi. Până şi Tamino, în loc să fie învins de un şarpe fioros a ajuns într-o izoletă iar lui Papageno, pedepsit la muţenie de către Cele trei doamne, i s-a aplicat o... mască de-a noastră, cea de toate zilele. Chiar Pamina, prizonieră a lui Sarastro, purta mască, Cei trei copii au venit pe trotinete electrice iar garda lui Monostatos era formată din adevăraţi paratroopers.
Pamina şi Sarastro
După asemenea momente, odată stabilit cadrul de desfăşurare în timp a acţiunii, Tompa Gábor s-a dedicat urmăririi fidele a tramei, din care nu a lipsit parcursul iniţiatic al lui Tamino şi al Paminei, însoţiţi de Papageno, sub oblăduirea lui Sarastro spre un final nupţial cu petarde şi confetti într-o catedrală creştină cu vitralii monumentale, proiectate pe decorurile masive, modulare, care până atunci se rotiseră ca nişte volume enorme, cenuşii, trecând prin tunete şi trăsnete ce subliniau încercările la care erau supuşi eroii. Doar scenele în care apărea Sarastro cu preoţii lui deschideau un fundal bleu, luminos şi solar. Simbolurile masonice nu au lipsit. Scenografie, Carmencita Brojboiu. Costumele, întrucâtva atemporale, i-au revenit lui Lucian Broscăţean.
O echipă solistică tânără a fost preferată pentru spectacolul de premieră, cu care regizorul a lucrat exemplar în ceea ce priveşte mişcarea scenică, dinamica, gestualitatea. S-a adăugat rostirea bine gândită a recitativelor, plină de expresivitate, chiar dacă personal nu cunosc limba maghiară. Dar ţinând seama de conţinutul ideatic expus de libretistul Schikaneder, realizarea a fost pe deplin potrivită. Meritul revine în egală măsură pregătirii muzicale a spectacolului, dirijorului Selmeczi György.
Papageno
Într-o ordine deloc întâmplătoare, îl numesc mai întâi pe baritonul Sándor Csaba (cunoscut şi apreciat Don Giovanni la Bucureşti şi Iaşi), Papageno plin de vervă şi mobilitate vocal-scenică, cu timbru consistent, aplomb în arii şi mare avantaj în duetul cu Papagena (Kolcsár Katalin). Ca Sarastro, basul Köpeczi Sándor, cu ţinută şi atitudine impecabile, a cântat cu glas cald şi rotund, cu frazare nobilă şi evidente daruri de „pedalist”.
Pamina şi Sarastro
O plăcută surpriză a fost frumoasa voce a tinerei soprane Gebe-Fügi Renáta (Pamina), lirică în cea mai bună accepţiune a cuvântului, ce a desenat linii melodice expresive, pigmentate cu articulări penetrante. Pentru rolul de coloratură dramatică al Reginei Nopţii, soprana Vigh Ibolya a cunoscut o evoluţie ascendentă pe parcursul serii, pornind de la un contra-Fa supra-acut nu foarte sigur (prima arie), trecând cu bună staccatură prin prima strofă a celei de-a doua arii, dar un final mai puţin îngrijit, până la ultima strofă, finalizată vehement, spectaculos. Tamino a fost junele tenor Erdös Róbert, cu timbralitate lirică agreabilă, frumoasă linie de cânt, a cărui susţinere tehnică va spori odată cu acumularea experienţei, aşa încât fermitatea rostirii va creşte, îndeosebi spre finalul partiturii. Un glas cu perspective în alte roluri mozartiene sau ca „tenore di grazia” belcantist. Voce impunătoare şi look pe măsură a avut Peti Tamás Ottó (Monostatos), excelente au fost Cele trei doamne ale Reginei Nopţii (sopranele Fülöp-Gergely Timea, Barabás Zsuzsa, mezzosoprana Veress Orsolya), bine pregătite muzical. Îi notez în continuare pe Sipos Endre (Primul preot şi Primul paznic), Sándor Árpád (Al doilea preot şi Al doilea paznic).
Au participat cu bune rezultate Corul (pregătit de Kulcsár Szabolcs), Corul de copii (cu funcţiune complexă în locul Celor trei copii, pregătire muzicală Kálló Krisztián), Orchestra (concertmaestru Barabás Sándor), Ansamblul de balet (ce l-a incitat pe Papageno, cu coregrafia semnată de Jakab Melinda). Bagheta lui Selmeczi György a indus tempouri potrivite şi a condus cu autoritate.
După succesul premierei, doresc viaţă lungă producţiei cu „Flautul fermecat” de Mozart la Opera Maghiară din Cluj-Napoca. Din păcate nu depinde nici de managerul teatrului, Szép Gyula, nici de cei ce au pus-o în pagină, realizatori, interpreţi.
Foto: Szabadi Péter
Se încarcă comentariile...
