Cea mai râvnită carte

Scriitoarea Herta Müller îşi va ridica mâine, la Stockholm, diploma şi medalia Nobel

„Încă de pe atunci vulpea era vânătorul“, romanul scriitoarei Herta Müller, laureată anul acesta cu Premiul Nobel pentru literatură, s-a bucurat de un mare succes în rândul cititorilor care au trecut pe la Gaudeamus. Hărţuită constant de Securitate, Herta Müller a povestit despre clipele prin care a trecut cât timp a trăit în România comunistă în cărţile sale, premiate şi traduse în peste 20 de limbi.

„O blană de vulpe în apartamentul profesoarei Adina devine un simbol al ameninţărilor unei Securităţi omniprezente pe când regimul începe deja să se clatine. În imagini expresive şi de o frumuseţe înfricoşătoare, Herta Müller reconstituie panorama crudă şi înspăimântătoare a dictaturii şi a unei societăţi distruse până la rădăcină (...) «Încă de pe atunci vulpea era vânătorul» este probabil cartea cea mai românească a acestei mari autoare de limbă germană", a declarat Ernest Wichner, scriitor de limba germană, traducător şi critic literar.

Publicat în 1992 în limba germană cu titlul „Der Fuchs war damals schon der Jäger", romanul „Încă de pe atunci vulpea era vânătorul" a apărut trei ani mai târziu şi în limba română la Editura Univers. În traducerea Norei Iuga, Humanitas Fiction a reeditat în 2009 acest volum (la preţul de 25 de lei), care a devenit „cea mai râvnită carte" de la Gaudeamus.

Un vis urât

Herta Müller s-a născut la 17 iulie 1953, la Niţchidorf, lângă Timişoara, într-o familie de şvabi. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, tatăl scriitoarei a luptat pe frontul de Vest, în armata Waffen-SS. La sfârşitul războiului, el a fost luat prizonier de englezi, în Olanda. Scriitoarea a studiat limba germană şi literatura română la Universitatea din Timişoara, între anii 1973-1976.

A fost perioada când a intrat în rândul tinerilor autori de limbă germană, Aktionsgruppe Banat, care s-au opus vehement lui Ceauşescu şi au militat pentru libertatea de exprimare. În 1976, după terminarea studiilor, Müller s-a angajat ca traducător la o fabrică de maşini.

„Cristina" din dosarele Securităţii

În 1979, a fost concediată cu scandal, pentru că a refuzat să coopereze cu Securitatea. Într-o vreme şi-a câştigat existenţa predând la o grădiniţă, iar în particular oferea lecţii de germană. În tot acest timp a fost hărţuită în continuu de Securitate.

„În ultimii ani cât am stat în România, Securitatea mi-a însoţit existenţa ceas de ceas - pe stradă, la serviciu sau în viaţa particulară. Uneori, veneau chiar în locuinţa mea, când nu eram acasă, şi, dacă aveau chef, lăsau semne ale trecerii lor pe-acolo", a dezvăluit Herta Müller într-un interviu. Din cauza presiunilor, scriitoarea a emigrat în Germania în 1987 împreună cu soţul său, romancierul Richard Wagner. În luna iulie a acestui an, Herta Müller a dezvăluit pentru săptămânalul german „Die Zeit" calvarul prin care a trecut cât timp a stat în România, cu oamenii Securităţii mereu pe urmele ei.

A povestit că şi-a putut consulta, într-un sfârşit, dosarul de 914 pagini, cu numărul 4615, sub numele conspirativ „Cristina". Primele pagini ale dosarului ar fi fost redactate încă din anul 1983. Ea a mărturisit că, pentru a o defăima, a fost răspândit zvonul că ar fi fost agentă a Securităţii.

Scriitoarea a povestit: „Cei de la Serviciul Secret intrau la noi în casă, în absenţa noastră, fără nicio reţinere. De multe ori intenţionat lăsau urme, plasau mucuri de ţigară, tablouri de pe pereţi erau puse pe pat, erau mutate scaunele. Cel mai înspăimântător episod s-a întins timp de câteva săptămâni. De la o blană de vulpe, care era întinsă pe podea, a fost tăiată prima dată coada, apoi picioarele şi la sfârşit capul şi au fost puse lângă burta vulpii".

Abia după ce a făcut rost de dosar, Herta Müller a aflat că până şi cea mai bună prietenă a ei a trădat-o. „Jenny avea cancer - a murit demult. A spus că a primit sarcina de a cerceta locuinţa şi activităţile noastre cotidiene. Când ne trezim şi când mergem la culcare, unde mergem la cumpărături şi ce cumpărăm. Planul locuinţei noastre şi activităţile noastre cotidiene le-a livrat cu lux de amănunte", a divulgat autoarea.

Vulpea ciopârţită

Această experienţă se regăseşte în paginile romanului „Încă de pe atunci vulpea era vânătorul", care a devenit în 1993 film, regizat de Stere Gulea, cu Oana Pellea în rol principal.

„După-masă vine Adina de la şcoală. Se spală pe mâini; creta mănâncă pielea de pe degete. În closet înoată două coji de seminţe de floarea-soarelui. Ştie încă dinainte de a se gândi la asta: vulpea. Cel de-al doilea picior din spate este tăiat şi lipit pe burtă ca şi când ar fi crescut acolo. Altminteri sunt toate la locul lor, camera, masa, patul, bucătăria, pâinea, zahărul, făina", scrie Herta Müller în roman.

Acesta a fost doar începutul terorii: „Adina descuie uşa apartamentului. Camera de baie e deschisă, chiuveta goală, în closet nu înoată nicio coajă de sămânţă de floarea-soarelui. Şifonierul e încuiat. Adina împinge cu vârful pantofului coada vulpii, care se desprinde de blană. Apoi, primul, al doilea, al treilea picior. Pe urmă al patrulea".

Vânătorul şi vulpea

„Ne aflam în cameră. Acolo erau o sobă de fontă şi un pat. Vânătorul a venit de afară şi a adus această vulpe. Spuse: e cea mai mare. Ţinea vulpea pe cei doi pumni ai lui cu picioarele atârnate spre duşumea. El îşi mişca braţele. Picioarele vulpii se bălăbăneau de parcă ar fi alergat. În spatele picioarelor, o coadă ca un alt animal mai mic. Şi am întrebat, pot să văd puşca? Vânătorul puse vulpea pe masă şi-i netezi părul. Spuse, vulpile nu se împuşcă, vulpile cad în capcană. Părul şi barba şi perii de pe mâini erau roşii ca vulpea. Şi obrajii, încă de pe atunci vulpea era vânătorul". (fragment din romanul „Încă de pe atunci vulpea era vânătorul")