Cartea de artă şi arta cărţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Albumul artistei Alma Redlinger acoperă jumătate de secol de creaţie. Nou intrată pe piaţa de carte, Editura Alexis propune o serie de publicaţii, intitulată "Artişti plastici români contemporani".

Proiectele noii edituri conduse de regizorul Mihai Vişinescu cuprind, deocamdată, numai albume de artă. Cele două publicaţii editate recent poartă pe copertă două nume consacrate ale artei româneşti contemporane, Ion Sălişteanu, respectiv Alma Redlinger.

Dovedind o cunoaştere temeinică a structurii unei publicaţii de acest fel, albumul Alma Redlinger reuşeşte o prezentare riguroasă şi, în acelaşi timp, sensibilă a creaţiei artistei, care acoperă peste o jumătate de secol.

Este vorba despre o operă în care clasicismul avangardei şi modernitatea sfârşitului de secol XX se împletesc într-o viziune estetică coerentă, profund individuală şi în care stăpânirea perfectă a mijloacelor tehnice serveşte abordarea plină de sensibilitate a lumii.

Urmărind firul cronologic al apariţiilor publice ale artistei, albumul devine o oglindă a evoluţiei picturii Almei Redlinger de la începuturile marcate de teme aproape impuse, dar pe care reuşeşte să le transforme în artă autentică, până la perioada actuală în care bucuria contemplării izbucneşte din gama cromatică, din aparenta lejeritate a organizării compoziţiei.

Sensibilitate  şi  joc  secund

Din paginile albumului se desprind temele favorite ale pictoriţei, de la târgurile începuturilor, cu animalele, femeile şi copiii ale căror forme şi poziţii reiau metaforic elementele inanimate ale obiectelor, într-o coerenţă a compoziţiei dată de structura lineară aparentă la circuri, cu clovnii ce revin de-a lungul anilor, până la Marele clovn alb, de la muzica clasică la sonorităţile

image

"Jazz I" , una dintre numeroasele picturi cu subiect muzical



jazzului izbucnind şi din contrastele cromatice, dar, mai ales, din reţeaua lineară ce pare să vibreze în faţa ochilor, de la dans la eleganţa siluetelor feminine, caracterizate prin mediul în care sunt surprinse, de la atelierul în dezordine sau în care se desfăşoară şedinţele de poză la naturile statice, adevărate portrete ale lucrurilor.

Compoziţiile Almei Redlinger au, ca orice operă autentică, mai multe niveluri de lectură. Ochiul se poate desfăta cu spectacolul sensibil al lumii, surprins cu ajutorul combinaţiilor savante de texturi, al alternanţei de împăstări şi suprafeţe lise care imprimă ritmul picturii, cu ineditul alăturării obiectelor din multe naturi statice.

În mai toate tablourile există însă un „joc secund”. Citatul cultural intervine frecvent, fie ca modalitate de rezolvare a imaginii, cu amintiri cubiste, ca în Cafe Seleto, cu menu-ul amintind de ziarele din compoziţiile semnate de Picasso sau Juan Gris, fie în introducerea în centrul compoziţiei a unui tablou, un fel de „pictură în pictură”, fie în compoziţiile-omagiu care sugerează şi punctele de reper ale artistei: Leger, Picasso, Vincent van Gogh, Klee, Duffy sau Maxy. Puncte de reper care i-au hrănit propria viziune picturală, în mod indiscutabil originală.

„Clipe de viaţă”

A doua dimensiune a albumului constă în informaţiile despre viaţa protagonistei. O sursă o constituie portretele ei, de la cel realizat de Max Hermann Maxy în 1943 la autoportretul în atelier care încheie albumul, pus sub semnul unui tonic şi tonifiant „mai departe”.

Urmează capitolul „Clipe de viaţă”, cuprinzând fotografii ale Almei Redlinger cu familia, cu prietenii, la vernisaje, la întâlniri literare şi artistice, în expoziţiile proprii cu prietenii care, de obicei, sunt, la rândul lor, artişti.

Cea mai recentă dintre acestea din urmă datează din 2005 şi este făcută în expoziţia organizată la Galeria Allianz Ţiriac cu colegele ei din clasa profesorului Mazy: Eva Cerbu, Maria Constantin, Yv-onne Hasan şi Lelia Zuav David.

În sfârşit, o biografie şi lista expoziţiilor de grup şi personale constituie documentaţia necesară celui care vrea să ştie mai mult, completând imaginea artistei desprinse din fragmentele de cronică plastică inserate între capitolele destinate expoziţiilor.

Rigoarea structurării albumului, condiţiile grafice şi tipografice excelente cuceresc, la rândul lor, cititorul.

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite