Berlinala 2018 - „Nu mă atinge-mă / Touch Me Not”, de Adina Pintilie, a câştigat Ursul de Aur. Lista completă a câştigătorilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

„Nu mă atinge-mă / Touch Me Not”, lungmetrajul de debut al Adinei Pintilie, a câştigat, sâmbătă seară, trofeul Ursul de Aur al celei de-a 68-a ediţii a Festivalului de Film de la Berlin. Pelicula a obţinut şi premiul special pentru cel mai bun lungmetraj de debut.

UPDATE Directorul festivalului, Dieter Kosslick, şi preşedintele juriului internaţional, regizorul Tom Tykwer, au fost cei care au anunţat câştigătorul marelui trofeu.

Întreaga echipă a filmului a urcat pe scenă, iar regizoarea Adina Pintilie a mulţumit tuturor celor care au ajutat la realizarea filmului.

Lungmetrajul, o producţie România-Germania-Cehia-Bulgaria-Franţa, îi are în distribuţie pe Laura Benson, Tómas Lemarquis, Christian Bayerlein, Grit Uhlemann, Hanna Hofmann, Seani Love, Irmena Chichikova, Rainer Steffen, Georgi Naldzhiev şi Dirk Lange.

Acesta este al doilea trofeu Ursul de Aur obţinut de un lungmetraj românesc, după performanţa realizată de „Poziţia copilului”, de Călin Peter Netzer, în 2013.

image

Regizoarea Adina Pintilie, alături de distribuţia şi echipa filmului premiat cu Ursul de Aur. Foto EPA - EFE

„Nu mă atinge-mă”, scris de Adina Pintilie, este o investigaţie asupra dorinţei cronice a omului de atingere, de contact, în diversele sale faţete. O femeie şi doi bărbaţi, în căutarea intimităţii. Singurătăţile lor se întâlnesc din întâmplare sau nu, într-o încercare deznădăjduită de a avea contact.

Vădit emoţionată, Adina Pintilie a spus pe scena galei: „Nu ne aşteptam la asta. Este foarte important acest premiu, pentru că ne-ar plăcea ca dialogul pe care îl propune filmul să ajungă peste tot în lume. Îi invităm pe spectatori la dialog. Mulţumesc întregii echipe pentru încrederea arătată în această lungă călătorie. Multumesc juriului şi festivalului”. 

image

FOTO Guliver / Getty Images / Thomas Niedermueller

„Touch Me Not/ Nu mă atinge-mă” regizat de Adina Pintilie a fost desemnat şi cel mai bun lungmetraj de debut la gala premiilor celei de-a 68-a ediţie a Festivalului de Film de la Berlin.

Regizorul Călin Peter Netzer, membru al juriului care a acordat acest trofeu, a fost cel care a anunţat câştigătorul la gala care are loc sâmbătă la Berlin.

Pelicula - cu Tomas Lemarquis („X-Men: Apocalypse”) şi Laura Benson („Someone Else in the Evening”) în distribuţie şi produs de Manekino Film (România) - a avut premiera joi, în cadrul festivalului.

Filmul a fost apreciat de critica de specialitate, ca impresionant prin inteligenţă, încredere în sine şi originalitate.

Filmul Adinei Pintilie (38 de ani), „Nu mă atinge-mă”, a fost selectat în cadrul Festivalului de Film de la Berlin, marcând o premieră: este prima regizoare de film din România care participă în competiţia oficială a festivalului, ajuns la cea de-a 68-a ediţie. Într-un interviu pentru „Weekend Adevărul”, Pintilie a vorbit despre ce înseamnă proiectul său, explicând că se aşteaptă să genereze dezbateri.

Nouăsprezece dintre cele 24 de filme selectate în competiţie au concurat pentru trofeul Ursul de Aur şi trofeele Ursul de Argint.

România a fost prezentă în competiţia oficială prin Adina Pintilie şi primul  ei lungmetraj, „Nu mă atinge-mă”, premiat pentru debut. Ţara noastră a fost reprezentată şi în celelalte două secţiuni importante ale festivalului - Forum, prin documentarul „Fotbal infinit” al lui Corneliu Porumboiu, şi Panorama, prin debutul în lungmetraj al Ioanei Uricaru, „Lemonade”.

„În pronunţare”, debutul în lungmetraj al Mihaelei Popescu, a fost inclus în programul Berlin Critics’ Week, regizorul Călin Peter Netzer a făcut parte din juriul care a premiat cel mai bun lungmetraj de debut, în timp ce actriţa şi regizoarea Alina Grigore, scenaristul Ioan Antoci şi criticul de film Flavia Dima s-au numărat printre cei 250 de cineaşti din 81 de ţări care au fost invitaţi pentru a participa în programul Berlinale Talents.

În secţiunea Generation Kplus, dedicată filmelor pentru copii şi tineri, au fost selectate producţiile româneşti „De Natura", de Lucile Hadzihalilovic, şi „Trois reves de jeneusse", de Valerie Mrejen şi Bertrand Schefer.

Juriul competiţiei internaţionale de la Berlinala 2018 a fost format din regizorul, scenaristul şi producătorul Tom Tykwer (preşedinte), actriţa Cécile de France (Belgia), fotograf şi fost director al Filmotecii Spaniole Chema Prado (Spania), producătoarea Adele Romanski (SUA), compozitorul Ryūichi Sakamoto (Japonia) şi criticul de film Stephanie Zacharek (SUA).

„Am văzut filme extrem de diferite, care au spus multe, dar am reuşit să descoperim că ne-ar plăcea să premiem ceea ce poate cinematografia să facă astăzi, dar şi pentru ce va putea face în viitor”, a spus Tykwer pe scena galei.

Actorul Bill Murry a ridicat trofeul pentru cel mai bun regizor, primit de Wes Anderson, care nu a fost prezent la gală: „Nu credeam că o să joc rolul unui câine şi că o să mă întorc acasă cu un urs”.

Berlinala de anul acesta a fost, ca şi ediţiile din anii trecuţi, marcată de evenimentele sociale care au avut loc în lume în ultimul an. Ediţia 2018 a tras un semnal de alarmă privind hărţuirea sexuală şi abuzul.

„Speak Up!” - o campanie proprie destinată să tragă un semnal de alarmă a fost lansată în primul weekend al festivalului. Cu toate acestea, au existat şi voci care au criticat întreaga campanie anti-hărţuire, precum actriţa Hanna Schygulla, care a spus că face ca oamenii să se atingă unii pe alţii mai puţin.

Actorul Willem Dafoe a primit Ursul de Aur pentru întreaga carieră, iar peste 150 de cineaşti europeni - între care Claude Lelouch, Fatih Akin, Luca Guadagnino, Fernado Trueba, Cristian Mungiu şi Corneliu Porumboiu, Ken Loach şi Alan Parker - au transmis un manifest prin care solicită ca Europa să fie „primul apărător al creaţiei” şi să pună accent pe lupta împotriva piratării, ca „prioritate absolută comună instituţiilor europene şi statelor membre”.

Gala de decernare a premiilor a avut loc sâmbătă, la Berlinale Palast din Berlin, şi a fost difuzată în direct pe site-ul evenimentului.

În 2017, Ursul de Aur a revenit peliculei „On body and soul” (Ungaria), de Ildikó Enyedi.

LISTA câştigătorilor la Festivalul Internaţional de Film de la Berlin 2018:

Ursul de Aur pentru cel mai bun film - „Touch Me Not”, de Adina Pintilie

Ursul de Argint - Marele Premiu al juriului - „Twarz”, de Malgorzata Szumowska

Ursul de Argint pentru cel mai bun regizor - Wes Anderson, pentru „Isle of Dogs”

Ursul de Argint pentru cea mai bună actriţă - Ana Brun, pentru rolul din „Las Herederas”

Ursul de Argint pentru cel mai bun actor - Anthony Bajon, pentru rolul din „ La prière”

Ursul de Argint pentru cel mai bun scenariu - Manuel Alcalá şi Alonso Ruizpalacios, pentru „Museo”

Premiul "Alfred Bauer" pentru noi perspective în arta cinematografică - „Las Herederas”, de Marcelo Martinessi

Ursul de Aur pentru cel mai bun scurtmetraj - „The Men Behind the Wall”, de Ines Moldavsky

Ursul de Argint pentru cel mai bun scurtmetraj - „Imfura”, de Samuel Ishimwe

Premiul juriului secţiunii de scurtmetraje (Audi Short Film Award, 20.000 euro) - „Solar Walk”, de Réka Bucsi

Original Documentary Award - „Waldheims Walzer”, de Ruth Beckmann

 

Menţiune specială Original Documentary Award - „EX PAJÉ”, de Luis Bolognesi

Ursul de Argint pentru realizări artistice şi tehnice deosebite - costume şi scenografie - Elena Okopnaya, pentru „Dovlatov”

Cel mai bun lungmetraj de debut (premiu în valoare de 50.000 de euro) - „Touch Me Not/ Nu mă atinge-mă”, de Adina Pintilie

Menţiune specială a juriului pentru lungmetraj de debut - „An Elephant Sitting Still”, de Hu Bo

 

Scurtmetrajul nominalizat pentru premiile Academiei de Film Europene 2017 - „Burkina Brandenburg Complex”, de Ulu Braun

 

Ursul de Aur pentru întreaga carieră -  Willem Dafoe

Ursul de Cristal pentru cel mai bun film din Generation 14plus, acordat de juriul tânăr - „Fortuna”, de Germinal Roaux

Menţiune specială din Generation 14plus, acordată de juriul tânăr - „Retablo”, de Álvaro Delgado-Aparicio L.

 

Ursul de Cristal pentru cel mai bun scurtmetraj din Generation 14plus, acordat de juriul tânăr - „Kiem Holijanda”, de Sarah Veltmeyer

 

Menţiune specială din Generation 14plus, acordată de juriul tânăr - „Je fais où tu me dis”, de Marie de Maricourt

Marele premiu din Generation 14plus, acordat de juriul internaţional - „Fortuna”, de Germinal Roaux

 

Menţiune specială din Generation 14plus, acordată de juriul internaţional - „Dressage”, de Pooya Badkoobeh

Premiul special din Generation 14plus, acordat de juriul internaţional - „Juck”, de Olivia Kastebring, Julia Gumpert şi Ulrika Bandeira

 

Menţiune specială Generation 14plus - „Na zdrowie!”, de Paulina Ziolkowska

 

Premiile juriului ecumenic - „In the aisles/ In den Gängen” (competiţie), de Thomas Stuber, „Styx” (Panorama), de Wolfgang Fischer, şi „Teatro de Guerra” (Forum), de Lola Arias

Menţiune specială a juriului ecumenic - „Utøya 22. juli'”, de Erik Poppe

Premiul FIPRESCI (Federaţia Internaţională a Criticilor de Film) pentru cel mai bun film din competiţie - „Las Herederas”, de Marcelo Martinessi

Premiul FIPRESCI pentru cel mai bun film din Panorama - „River’s Edge”, de Isao Yukisada

Premiul FIPRESCI pentru cel mai bun film din Forum - „An Elephant Sitting Still”, de Hu Bo

Premiul C.I.C.A.E. (Confederaţia Internaţională a Cinematografelor de Artă) pentru cel mai bun film din Panorama - „Tinta bruta”, de Marcio Reolon şi Filipe Matzembacher

Premiul C.I.C.A.E. pentru cel mai bun film din Forum - „Teatro de Guerra”, de Lola Arias

Premiul Gilde deutscher Filmkunsttheater (Guild of German Art House Cinemas), acordat unui film din competiţie - „In the aisles/ In den Gängen”, de Thomas Stuber

Premiul Europa Cinemas - „Styx” (Panorama), de Wolfgang Fischer

Kompagnon Fellowship - „When a Farm Goes Aflame, the Flakes Fly Home to Bear the Tale”, de Jide Tom Akinleminu (Berlinale Talents 2018); „Blutsauger”, de Julian Radlmaier (Perspektive Deutsches Kino 2017)

Premiul Compass Perspektive pentru cel mai bun film - „Überall wo wir sind/ Everywhere We Are”, de Veronika Kaserer

Premiul Teddy pentru cel mai bun film - Panorama - „Tinta Bruta”, de Marcio Reolon şi Filipe Matzembacher

Premiul Teddy pentru cel mai bun documentar - Panorama - „Bixa Travesty (Tranny Fag)”, de Claudia Priscilla şi Kiko Goifman

Premiul Teddy pentru cel mai bun scurtmetraj - Panorama - „Three Centimetres”, de Lara Zeidan

Premiu special acordat de juriu - „Obscuro Barroco”, de Evangelia Kranioti

Teddy Newcomer Award - „Retablo”, de Álvaro Delgado-Aparicio L.

Panorama Audience Awards - „Profile”, de Timur Bekmambetov, pentru cel mai bun lungmetraj, şi „The Silence of Others”, de Almudena Carracedo şi Robert Bahar, pentru cel mai bun documentar

Premiul cititorilor cinefili ai Berliner Morgenpost (competiţie) - „Dovlatov”, de Alexey German Jr.

Premiul cititorilor cinefili ai Tagesspiegel  (Forum) - „L’empire de la perfection”, de Julien Faraut

Ursul de Cristal pentru cel mai bun film din Generation Kplus - „Les rois mongols”, de Luc Picard

Menţiune specială din Generation Kplus – „Supa Modo”, de Likarion Wainaina

Ursul de Cristal pentru cel mai bun scurtmetraj Generation Kplus, acordat de juriul tânăr - „A Field Guide to Being a 12-Year-Old-Girl”, de Tilda Cobham-Hervey

Menţiune specială pentru scurtmetraj Generation Kplus, acordată de juriul tânăr - „Snijeg za Vodu (Snow for Water)”, de Christopher Villiers

Marele premiu din Generation Kplus, acordat de juriul internaţional (7.500 de euro) - „Sekala Niskala (The Seen and Unseen)”, de Kamila Andini

Premiul special din Generation Kplus, acordat de juriul internaţional - „Jaalgedi (A Curious Girl)”, de Rajesh Prasad Khatri

Menţiuni speciale Generation Kplus, acordate de juriul internaţional - „Allons enfants (Cléo & Paul)”, de Stéphane Demoustier; „Cena d’aragoste”, de Gregorio Franchetti

Amnesty International Prize (5.000 de euro) - „Zentralflughafen THF”, de Karim Aïnouz

Premiu special acordat de Amnesty International - „Eldorado”, de Markus Imhoof

 

Caligari Film Prize - „La casa lobo”, de Cristóbal León şi Joaquín Cociña

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite