Aur la Cannes pentru plastica românească

0
Publicat:
Ultima actualizare:

România a câştigat două medalii la Salonul Internaţional „Le Monde de la Culture et des Arts (M.C.A)“. Ajunsă la a 11-a ediţie, prestigioasa manifestare de arte vizuale din oraşul filmului, organizată de fundaţia cu acelaşi nume, a avut recent gala de decernare a medaliilor care înnobilează orice CV de artist.

Organizat în fiecare primăvară în gara maritimă a oraşului, Salonul M.C.A îşi anunţă câştigătorii la sfârşitul lunii iunie. De trei ani, România primeşte toate medaliile importante: Marea medalie de Aur, Medalia Oraşului Cannes, Medalia de Aur şi Medalia de Argint pentru sculptură şi pictură.

Abonata fiecărei ediţii la medaliile de aur este sculptoriţa Ana Rus, care a primit acum trei ani Medalia de Aur pentru sculptură, anul trecut Marea medalie de Aur şi Medalia oraşului Cannes, iar anul acesta s-a întors din Franţa cu Placheta de Aur pentru sculptură şi cu o altă medalie, încă mai apreciată de artişti, Premiul Publicului.

Premiile au fost înmânate, potrivit tradiţiei manifestării, în Salonul Galben de la parterul Primăriei din Cannes, în prezenţa artiştilor veniţi din 22 de ţări, dintre care amintim Belgia, Germania, Rusia, dar şi SUA, Mexic, Japonia sau China.

Desigur, nu au lipsit oficialităţile, în frunte cu organizatoarea manifestării, Rosemonde Solbes, cu preşedintele de onoare al Salonului, Eric Harson, primarul oraşului, Bernard Brochand, dar şi reprezentanţii diplomatici ai mai multor ţări, cum ar fi ambasadoarea Statelor Unite sau consulul României.

In memoriam şi premiul publicului

Numele Anei Rus este cunoscut la Cannes şi datorită sculpturii „Constantin Brâncuşi“, donată oraşului. Anul acesta, reverenţa ei în faţa locului care i-a apreciat creaţia şi i-a adus atâtea satisfacţii s-a concretizat în donarea unui basorelief, „Dialog absurd“, realizat „in memoriam Eugéne Ionesco“ şi într-o plachetă de oţel cu portretul dramaturgului de la a cărui naştere se împlinesc 100 de ani. „Dialog absurd“ a rămas la primăria oraşului.

Ana Rus a participat la Salon cu cinci lucrări realizate în continuarea preocupărilor ei cunoscute deja, în care senzualul şi sacrul se împletesc. Linia Art Nouveau a „Ispitei“ este completată de dramatismul aproape baroc al „Confesiunii“, iar ideea naşterii primeşte dimensiuni cosmice, ca în „Fructul iubirii“ sau „Geneză II“.

 Piesele au fost lucrate în materiale definitive – bronz, aramă -, cu excepţia basoreliefului „Dialog absurd“, prezentat în ghips, pentru că, „pe acesta nu mi-am putut permite să-l torn în material finit“, a mărturisit artista. Întrebată cum se simte ca abonată la premiile de aur de la Cannes, artista şi-a exprimat mulţumirea pentru „premiul publicului, care mă onorează şi care pentru mine contează foarte mult.“

image

Sculptoriţa Ana Rus, între lucrările ei, în expoziţia „Lumea culturii şi a artelor“ (M.C.A.), de la Cannes

Publicul de acolo este foarte pretenţios, a remarcat ea, explicând că „de la an la an, calitatea manifestării a crescut şi din punct de vedere estetic, şi din acela al organizării expunerii“. Explicaţia ar consta tocmai în faptul că exigenţa publicului a eliminat lucrările mediocre. 

Mâna hazardului

Invitarea Anei Rus la salonul „Le Monde de la Culture et des Arts“ a fost iniţial rodul hazardului. „Eram la Viena în vizită la un sculptor, când el a primit invitaţia de a participa la salonul de la Cannes, povesteşte Ana Rus. M-a întrebat dacă mi-arplăcea să merg şi s-a oferit să facă o copie xerox după invitaţie, pe care să treacă numele meu. Am refuzat, evident, dar i-am lăsat un catalog şi i-am sugerat să-l arate organizatorilor“, a adăugat ea.

La puţin timp, a primit invitaţia pentru anul următor. A fost prima ei participare la o expoziţie internaţională şi s-a soldat cu prima medalie de aur. Placheta de Aur pe care a primit-o anul acesta i-a dat dreptul să propună un nou participant la ediţia următoare. „Am făcut-o, dar prefer să nu divulg, deocamdată, numele artistului“, a afirmat Ana Rus.

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite