Anonimul, adică un fel de Narnia

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Dincolo de acest pod, se zice că o săptămână pe an, Sfântu Gheorghe se transformă în Narnia              FOTOGRAFII:  Florin Ghioca
Dincolo de acest pod, se zice că o săptămână pe an, Sfântu Gheorghe se transformă în Narnia              FOTOGRAFII:  Florin Ghioca

Acolo unde se varsă Dunărea-n mare se încăpăţânează să existe, la vârsta buletinului, un festival de FILM. Şi nu întâmplător am pus majuscule, pentru că indiferent despre ce ar mai fi vorba la „Anonimul”, Filmul (cu F mare) este tot ce contează, iar oamenii străbat adevărate drumuri iniţiatice pentru a vedea la capătul lumii o mulţime de filme bune.

Nu mai contează nici roiurile de ţânţari (care, apropo, anul ăsta nu prea s-au dat în stambă), nici răcoarea serii (nici ea nu a fost prezentă, spre deosebire de anul trecut), nici băncile de lemn care-ţi turtesc şezutul după câteva ore de proiecţii pe bune. Eşti la Anonimul şi simplul fapt că te afli printre cele câteva sute de oameni care s-au reunit acolo pentru festival te face din start special.

Să ajungi la Sfântu Gheorghe nu-i deloc uşor. Fie că vorbim de trenuri, autocare sau maşini mici, toate se opresc mai devreme sau mai târziu „la buza stufului”, pe malul Dunării, acolo unde preiau ştafeta bărcile de viteză sau vapoarele mai leneşe, care fac naveta între „lumea noastră” şi tărâmul ireal al Deltei la vărsare. Odată ce păşeşti pe pontonul de la Sfântu Gheorghe eşti deja în Narnia: căsuţele sau vilele din Green Village se întind liniştite sub sălcii aciuate în preajma unor bălţi cu nuferi şi stuf. Potecile pietruite te pot duce la cele două săli de cinema, la piscină sau la unul dintre restaurante, rotunjit pe două etaje. Sau, de ce nu, la zona de hamace ori dincolo de drumul colbuit, spre zona campingului şi a cinematografului sub cerul liber.

Festivalul de film Anonimul în imagini FOTO Florin Ghioca

Doar în această AnoN-arnie poţi să îi vezi pe Park Chan Wook, Nuri Bilge Ceylan, Ken Loach sau pe Michel Franco în bermude şi cu cremă de protecţie solară pe nas (ok, exagerez, fără cremă, dar aşa mă gândeam că sunt pe barcă, prin Deltă), plimbându-se agale prin satul cu străzi neasfaltate, printre copiii frumoşi care văd festivalul la cort, sau chiar şi la mic dejun, împreună cu noi ceilalţi, care abia mijim ochii după nopţi de film sau Perseide, cum am avut anul acesta.

La Anonimul te vezi şi cu mai toţi actorii români, iar între un crap pe varză incredibil de bun (aducător de colebile pentru gurmanzii ca subsemnatul) şi o selecţie inspirată de scurtmetraje, mai găseşti răgazul unui apus incredibil pe malul mării, pe o plajă fără muzici, terase, patroni puşi pe căpătuială sau alimente în pragul expirării. Doar sunetul mării şi nisipul fin. Şi eşti deja în Nirvana. 

Anonimul înseamnă întâlniri cu oameni frumoşi, înseamnă lecţii de cinematografie, dar înseamnă mai presus de orice FILM. Într-o discuţie cu regizorul Michel Franco am aflat că la festivalul din Deltă i-a plăcut cel mai mult că aici nu este vorba despre bani, business, comerţ sau profit. „Aici oamenii vin să vadă Film”, mi-a zis zâmbind, cu surâsul unui puştan la-nceput de-ndrăgosteală. Şi era vizibil faptul că acest lucru l-a impresionat cel mai mult.



Filmele de la Anonimul nu se găsesc pe torrenţi. Adică, mă rog, unele da. Dar cu siguranţă niciun calculator din lumea asta nu va putea sa agaţe luna deasupra unui ecran de proiecţie uriaş şi să ofere unui spectator imaginea Perseidelor sfâşiind cerul negru, aşa cum am văzut la filmul lui Sorin Marin, „Capace”. Sunt unele stări şi unele momente care nu pot fi explicate, cel mai bine este să le trăieşti, să le simţi, să te bucuri de ele.

Festivalul de film Anonimul în imagini FOTO Florin Ghioca

La fel s-a întâmplat şi când am ales (inspirat) să particip la unul dintre cele mai inedite şi mai frumoase concerte pe care mi-a fost dat vreodată să le ascult: un cvartet de coarde (Pontica) pe malul mării, în zgomotul ei de fundal, în lumina lunii şi a unor făclii, cu un pahar de vin în mănă şi camera foto în cealaltă. Valsuri, tangouri şi cine ştie câte multe alte genuri muzicale vor fi fost în timp ce priveam stelele căzătoare sau luna răsărind din mare, pierdut prin lumi imaginare...

image

„Anonimii” sunt oameni frumoşi. Şi sunt frumoşi pentru că zâmbesc tot timpul. Atmosfera calmă şi caldă a festivalului din Sfântu Gheorghe nu cred că se regăsesşte în altă parte, iar aici este meritul celor care au gândit încă de la început ca acest loc ferit să devină pentru câteva zile o lume aparte şi unică a filmului, a zâmbetelor şi a stării de bine. Pentru toate acestea, dar şi pentru privilegiul unor întâlniri incredibile, mă-nclin şi aştept cu nerăbdare Retrospectiva din septembrie, atunci când voi putea bifa la Bucureşti filmele care mi-au scăpat iniţial. Pentru că, nu-i aşa, nu poţi să le vezi pe toate!

Iar la Anonimul15, în 2018, cine ştie ce surprize ne vor mai aştepta? Pentru că edţia următoare deja se coace la foc mic, numai bun de perpelit timp de un an cinefilii cu dor de festival. 

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite