Andrei Pleşu: „Elemente de criză există peste tot, nu doar în România, iar ideea că o plecare te rezolvă, e utopică”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Andrei Plesu                                                                                                                         FOTO Adevărul
Andrei Plesu                                                                                                                         FOTO Adevărul

Scriitorul Andrei Pleşu a vorbit, săptămâna trecută, într-o conferinţă la Rezidenţa Scena9, despre necesitatea exerciţiului de a scrie, despre pericolul scrisului spontan şi analfabet, respectiv despre patriotism, toate, elemente ale spectacolului lumii din jur.

Se spune adesea că în România se scrie mult şi prost şi că, deşi ne informăm zilnic din diverse surse, de fapt nu aflăm nimic. Andrei Pleşu este unul dintre cei mai conştienţi oameni de astfel de lucruri. Primeşte săptămânal texte ale unor autori necunoscuţi şi se miră adesea de diverse persoane care apar la televizor şi vorbesc de parcă ştiu absolut tot, gata să explice orice. 

Andrei Pleşu a ajuns să scrie mai mult decât ar vrea pentru că are o serie de obligaţii, iar actualitatea cere text, pentru că situaţia este presantă. Aşteaptă, în această lume confuză,  ocazia de a scrie numai despre inactualităţi, mai ales că nu îşi doreşte să moară cu nume prcum Dragnea, Tăriceanu sau Băsescu pe buze. Deşi există o criză, eseistul consideră că plecarea din ţară nu e soluţie, ci mai degrabă o utopie, cu atât mai mult cu cât elemente de criză sunt peste tot. 

Scriitorul glumeşte spunând că visează la ziua de luni în care nu va avea de trimis un text la redacţie. Are exerciţiul scrisului de zeci de ani, de când era „un elev harnic care voia să exerseze talente diverse”.  Pentru că la matematică nu se prea pricepea, a ales să pună accentul pe compuneri. „Făceam tot felul de compuneri pe care, când le regăsesc azi, mă înroşesc. Aveau toate elementele convenţiei şcolare, ale concesiilor şcolare.. În orice caz, era un exerciţiu. Am scris mult.” 

Este important, crede eseistul, să te obişnuieşti cu acest exerciţiu, dar şi cu publicul, de tânăr, „ca să nu mai trăieşti euforic faptul că ai produs o pagină”.

În România se scrie prea mult

Andrei Pleşu se declară stupefiat de faptul că se scrie atât de mult în România. Săptămânal, primeşte câteva volume de versuri, scrise de poeţi pe care nu îi cunoaşte, de care nu a auzit.

„Acum primesc şi volume de aforisme, ceea ce mă stupefiază. Nu poţi să produci aforisme, cum produci reţete de bucătărie. Sunt oameni care se specializează...un volum cu o mie de aforisme, mai înţelept de atât nu poţi să ajungi”, a mai spus acesta.

Nu poate citi tot ce primeşte, motiv pentru care, spune el, cel mai probabil, a ajuns antipatic celor care îi trimit texte. Văzând atâtea versuri, a ajuns la concluzia că „foarte mulţi tineri au trăiri, dar nu ştiu să le exprime foarte articulat, şi atunci recurg la lirism”. Lirismul este cel care îţi permite, consideră Pleşu, să fii aproximativ,ezitant şi profund. 

Problema nu e pornirea oamenilor de a scrie poezie, ci a te lua prea în serios, atât de mult „încât să nu mai poţi trăi pentru că ai de scris”. Profesorul său, Ion Frunzetti, obişnuia să numească astfel de efemeride, efemerinde, „în ideea că uneori te mai gândeşti şi să câştigi un ban din astea”.

E trist să mori cu numele politicienilor pe buze

Andrei Pleşu spune că a ajuns să scrie mai mult decât ar vrea pentru că are anumite obligaţii. Totuşi, tendinţa, la vârsta sa, a povestit acesta, este de a încetini ritmul. „...să reduc prezenţa mea publică fiindcă nu mai am destul timp să-mi fac propriile mele proiecte şi nici nu pot să mor, să îmbătrânesc vorbind de Dragnea, Tăriceanu, Orban, Băsescu...E trist să mori cu ei pe buze”.

Ar vrea să iasă din această situaţie, din acest carusel, după cum îl numeşte el, dar situaţia presantă nu îl lasă. O problemă mare cu care ne confruntăm este că, deşi aflăm zilnic noi informaţii, de fapt, nu ştim nimic. 

„Sunt însă câţiva, recunosc, care mă intimidează şi pe care îi invidiez, fiindcă au aerul că ştiu tot, că au priceput tot şi că sunt gata să ne explice. Unul dintre ei e domnul Ion Cristoiu. Eu sunt uimit. Are aerul că e călare pe situaţie din toate unghiurile. Ca să fiu politically corect, am şi o doamnă care are aceleaşi capacităţi, doamna Alina Mungiu Pippidi. Ştie tot. Citesc şi sunt uimit. Lucrurile par clare”, a mai spus Andrei Pleşu.

„Inflaţia asta de vorbe şi de clarităţi într-o lume care pentru mine e confuză, mă încurcă şi aştept o ocazie să numai scriu decât despre inactualităţi”.

Ca să scrii bine, e necesar exerciţiul, a reluat Pleşu, altfel nu ai cum să ai „manualitatea, meşteşugul formulării”, lucruri care se pot şi câştiga. În acelaşi timp, e nevoie şi de o înzestrare, pentru care nu ai însă motiv să fii mândru. 

Andrei Pleşu încă se miră după fiecare pagină pe care o scrie. „Când văd ce-a ieşit, sunt plăcut impresionat uneori”. 

O caracteristică a scrisului bun o reprezintă, în opinia scriitorului, şi faptul că ţine de cultură. 

„Nu poţi să ajungi să scrii bine...dacă nu ai o formaţie culturală solidă. Scrisul spontan şi analfabet care ne pândeşte este foarte periculos”, a mai explicat Pleşu.

Aşadar, trei lucruri sunt esenţiale în scris: exerciţiul, cultura şi buna credinţă. La acestea, se adaugă şi reuşita de a nu te lua prea în serios-  „Dacă începi să fii statuie de la prima pagină pe care o scrii, ceva merge prost în metabolismul tău intern”. De fapt, din cauza faptului că s-a luat prea în serios a şi plecat, în 1991, din fruntea Ministerului Culturii. 

Motivul plecării de la Ministerul Culturii,

Nu trebuie să mergi pe stradă, urmărit de fantoma excelenţei proprii”, crede Andrei Pleşu. În 1991, pleca de la Ministerul Culturii, în urma unui telefon care l-a făcut să-şi dea seama că era urmărit de o astfel de fantomă.

„Am sunat un inspector cultural de judeţ, i-am spus că trebuie să facă ceva şi el m-a contrazis. M-am auzit spunând- nu i-am spus lui- dar am auzit o voce în capul meu care spunea: <<cum îşi permite, totuşi, să mă contrazică? Sunt totuşi ministru până una alta>>".

Când şi-a auzit acea voce, a decis să plece fiindcă şi-a dat seama „că începe o caracatiţă să urce pe mine. Aşa şi în scris. Nu trebuie să umbli nici dispreţuindu-te, dar nici încântat de propria personalitate”. 

Un exemplu în acest sens a fost Nichita Stănescu, a mai explicat Pleşu. 

„Nichita Stănescu nu avea nicio clipă comportamentul unei vedete. Era cordial, prietenos şi, aş spune, modest, deşi era strălucit”. 

Comunicarea fără informare 

„Pericolul e că actualitatea te confiscă. Nu există decât ea. Uitaţi-vă în presă, uitaţi-vă la televiziuni. În general, despre lucrurile cu care trăim încă zi de zi, suferinţă, teamă, idei, aspiraţii, despre astea nu se mai vorbeşte”.

Am ajuns în stadiul în care năvăleşte peste noi un potop de informaţii care, de fapt, nu ne informează, crede scriitorul. „Noi am ajuns la performanţa asta, să comunicăm fără să mai fim informaţi, şi să comunicăm rămânând singuri”.

Mijloacele moderne de comunicare, de la Facebook, la bloguri, dau senzaţia că au dus la „o comunicare şi la o comuniune planetară, şi de fapt fiecare e singur cu butonaşele lui, la el acasă”. Urmarea va fi, consideră Pleşu, o singurătate cosmică. Este vorba şi de o altă educaţie la mijloc.

Constantin Noica şi întreţinerea conversaţiei la interogatoriu

Astăzi, oamenii nu încearcă să întreţină neapărat conversaţia. În trecut însă, oamenii erau educaţi că nu e frumos ca doi oameni care stau faţă în faţă să nu converseze. Andrei Pleşu a vorbit despre un episod pe care i l-a povestit filosoful Constantin Noica. În comunism, interogatoriile durau şi două nopţi. La un moment dat, cel care-l interoga pe Noica nu mai avea energie şi nici întrebări. A apărut un moment de pauză, iar filosoful ştia că nu se cade, aşa că relua el „conversaţia”, făcea un efort ca să nu rămână acel spaţiu vid. 

Astăzi însă, a continuat Andrei Pleşu, laşi conversaţia să cadă. „Ai atâtea de spus. Apoi e vorba de viteză. Un sms se dă rapid. Pui un emoticon şi ai scăpat de o întreagă frazeologie”. 

Astfel de lucururi nu sunt neapărat expresii ale bătrâneţii. Andrei Pleşu e înconjurat de valori ale generaţiei tinere. Se petrec însă, anumite mutaţii care nu ţin de generaţie. Dispar instituţiile, de la instituţia cărţii, la cea a lecturii, la cea a profesorului şi până la cea a şcolii. 

„ Sunt instituţii care se vor reformula, se vor regândi”, a mai spus Pleşu. 

Despre plecarea din ţară 

Până în 1989, nu şi-a dorit să rămână în străinătate, nu dintr-un patriotism strămoşesc, ci mai degrabă pentru că se simţea foarte legat de limba română pe care o consideră unadintre victimele societăţii de astăzi. „...e necunoscută, prost folosită, nonşalant desfigurată”. A dispărut responsabilitatea de a te verifica, curiozitatea de a afla cum stau de fapt lucrurile-„Cu o cultură atât de deficitară mai bine te faci politician, în loc să scrii mizerii”. 

„Eu nu mă văd performând în altă limbă, chiar dacă mă descurc. Una e să te descurci, alta e să simţi că eşti implicat direct în metabolismul expresiei tale”.

Uneori îşi spune că, dacă ar avea 20 de ani, poate că ar pleca. Totuşi, nu recomandă acest lucru pentru că „dacă există o problemă şi o criză, ea nu e numai a României”. În România este un specific, o contribuţie...”

„Elemente de criză există peste tot, iar ideea că o plecare te rezolvă, e utopică. Poate să nu te rezolve”. 

Patriotismul românului, exasperarea

Există o impresie greşită, a mai explicat scriitorul, că patriotismul este un fel de chef, cu şpriţuri şi cu discursuri lăcrămoase despre glie. Nu. Ca orice iubire, patriotismul poate fi şi amărât, poate fi contrariat, poate fi îndurerart, poate să se exprime şi ca exasperare...Toţi marii români au trăit momente de exasperare. Asta nu înseamnă că românii sunt exasperanţi, că ţara e imposibilă, că nu există aici calitate, că nu există destin, că nu există virtuţi şi teren fertil. Uneori toată combinaţia aceasta e prost articulată, nu funcţionează”, a mai explicat Pleşu.

 

 

 

 

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite