O stradă din Paris şi Anaïs Nin, interpretată de Maria de Medeiros, singură, într-o pelerină neagră. Arată de parcă s-ar fi rătăcit. „Domnişoară, aveţi nevoie de-o maşină?", o recuperează soţul ei, Hugo (Richard E. Grant), un tip prelung, cu privire de uliu. El la volan: expresia lui, mândră, posesivă, a ei - blând-îndurerată. Şi, dintr-o laterală, apare scriitorul american Henry Miller (Fred Ward). Amantul, pe bicicletă. Pedalează la câţiva metri în spatele maşinii în care Anaïs şi Hugo îşi strâng mâinile. Zâmbeşte şi-şi scoate pălăria într-un salut ironic ceremonios. Anaïs, Hugo şi Henry se plimbă prin Paris.

Anaïs Nin în 1954, la premiera filmului „Inauguration Of The Pleasure Dome“   Foto: AFP



E imaginea unui triunghi conjugal, în care amanţii se regăsesc, se urmăresc şi stau în acelaşi timp unii lângă alţii, fără a fi unii cu alţii - realitate care-a fost inspiraţie pentru filmul „Henry şi June" (1990). Când Anaïs a devenit amanta lui Henry Miller, amândoi erau căsătoriţi. Anaïs îl avea pe Hugo, Hugh Guiler pe numele întreg - un bancher de succes, de care nu s-a despărţit până la sfârşitul vieţii. Henry Miller era la a doua căsătorie şi-o avea alături pe June, cu care trăia o iubire pasională şi întunecată (June avea 21 de ani când ea şi Miller, în vârstă de 31 de ani, s-au cunoscut). De altfel, Nin avea să ajungă ea însăşi fascinată de sexualitatea autodistructivă a lui June. Anaïs a crezut în bărbatul şi în scriitorul Miller. Cu banii pe care-i făcea Hugh, i-a susţinut literatura, ajutându-l să publice volume care au revoluţionat scriitura secolului XX.

Confesiuni despre jocuri erotice

Scriitorul Henry Miller a revoluţionat literatura cu romanele  lui de un erotism debordant   Foto: AFP



Dacă Miller avea literatura - scăldată în sexualitate -, Anaïs avea feminitatea unei amante supreme. Era, cum spune Antoaneta Ralian, traducătoarea operelor lui Henry Miller în română, „foarte femeie". O scriitoare inteligentă, însă fără vreun talent vizionar, Anaïs deborda în schimb de-o asumare aproape mistică a propriilor trăiri. Asumare pe care-o specula cu erotism şi inteligenţă în jurnalele (zece volume) pe care le-a ţinut din 1914 până în 1974.

În paginile lor, Nin, născută în Franţa într-o familie cu rădăcini cubaneze şi daneze, îşi înregistrează biografia amoroasă, de la momentul iniţierii erotice incestuoase - la 11 ani, când tatăl lui Anaïs părăseşte definitiv familia - până la jocurile erotice ale maturităţii, începând cu anul 1923, odată ce Anaïs ajunge la Paris şi descoperă lumea scriitorilor, a artiştilor avangardei şi a psihanalizei. Aici începe aventurile amoroase cu Henry Miller, Otto Rank, Antonin Artaud şi Edmund Wilson. La data publicării celebrului ei jurnal (1966), Anaïs Nin a eliminat numeroase pasaje care, din motive juridice, morale sau personale, nu puteau apărea la vremea aceea. Ele au fost publicate sub titlul „A Journal of Love" („Jurnalul dragostei") abia în 1986, când  protagoniştii jurnalului încetaseră din viaţă.

Anaïs Nin a învins frica


„Abandonarea mea în faţa lui Henry se pierde atât de total în moliciunea lui umedă, încât tot ce ştiu e femeie şi penis, ca şi cum ne-am afla în pântece, amândoi, înotând în carnea şi umezeala ce dau acea supremă senzaţie de mătase, apogeul a tot ce poate trăi cineva când înoată gol în apă, când atinge mătasea, când vibrează în orgasm", scria Nin în jurnalul său, unul dintre luxuriantele şi numeroasele pasaje despre întâlnirile dintre ea şi Henry Miller.

În Louveciennes, un orăşel situat la 30 de minute de Paris, locul lor de întâlnire, Nin a învăţat să se elibereze. Gândind că „cea mai mare victorie a omului este să-şi cucerească frica", şi-a pus nurii în slujba literaturii (lui Miller) şi a lăsat literaturii (universale) unul dintre cele mai tulburătoare jurnale erotice ale tuturor timpurilor.

Cu narcisismul şi poezia unei amante de mătase, Anaïs Nin nu doar scria. Credea. „Henry este creaţia mea. Eu trebuie să parfumez gura pe care o sărut; eu trebuie să fiu uluită de bărbatul pe care îl ador; eu sunt Pygmalion, mereu în aşteptare de miracole!".

"Cred că dacă am învăţat ceva din numeroasele mele experienţe e că cea mai mare victorie a omului este să-şi cucerească frica."
Anaïs Nin
scriitoare

"Abandonarea mea în faţa lui Henry se pierde atât de total în moliciunea lui umedă, încât tot ce ştiu e femeie şi penis, ca şi cum ne-am afla în pântece."
Anaïs Nin
scriitoare

Nin şi „Jurnalul dragostei"

Anaïs Nin (1903-1977) a început să publice în 1932. Prima sa carte, un studiu despre D.H. Lawrence, a fost urmată de volume de povestiri, „Winter of Artifice"/„Iarna trucurilor" (1939), „Under a Glass Bell"/ „Sub un clopot de piatră" (1944), de romanul „Cities of Interior"/„Oraşele din interior" (1959) şi de scrieri erotice. Jurnalele lui Anaïs Nin sunt publicate în formă cenzurată începând cu 1966, mai întâi cele şapte volume care acoperă perioada 1931-1974, editate până în 1980, apoi şi cele patru volume ale „Jurnalului timpuriu" din perioada 1914-1931 (editate între 1980 şi 1986). Din anii '90, jurnalul începe să apară necenzurat, într-o serie intitulată „Jurnalul dragostei", din care fac parte caietele „Henry şi June" (1989), „Incest" (1992) sau „Nearer the Moon"/ „Mai aproape de lună" (1996). O ecranizare după volumul „Henry şi June"  a apărut în 1990, în regia lui Philip Kaufman şi avându-le pe Maria de Medeiros în rolul lui Nin şi pe Uma Thurman în rolul lui June.

Actriţa Maria de Medeiros o interpretează pe Anaïs Nin în filmul „Henry şi June“



Muză pentru Miller

Henry Miller a portretizat tumultul relaţiei cu Anaïs Nin în romanele sale, a şi desenat-o, la propriu - există mici tablouri cu Nin, portrete pe care Miller i le făcea în acuarelă.  Îi spunea că e timidă şi -, „cu atât mai regească", iar literatura lui a revoluţionat tocmai prin tonul erotic, inspirat de femeile din viaţa lui, inclusiv de Nin. Miller mărturisea într-un interviu din 1962: „Citesc ca să ies din mine însumi, ca să ating extazul. Şi caut mereu autorii care pot să-mi provoace asta".

La momentul declaraţiei, trecuseră doi ani de la publicarea în Europa a trilogiei „Răstignirea trandafirie" şi 36 de ani de când Miller se dedicase exclusiv scrisului. Iar vorbele sale nu erau altceva decât propriul crez literar, verbalizat din perspectiva cititorului, dar avându-l în umbră pe autor. Adept al unei combinaţii explozive - autobiografie, analiză psihologică, critică socială şi misticism, totul „ambalat" în fraze erudite, Miller a şocat mai ales prin erotismul său exuberant, necenzurat, însă niciodată gratuit.

Un erotism care lovea în plin societatea americană a anilor '50 - puritană, încorsetată - şi pe care a şi eliberat-o, căci Miller a declanşat, în fapt, o adevărată „revoluţie sexuală". „Ori de câte ori spulberi un tabu, se întâmplă ceva sănătos, revitalizant", avea să mărturisească jubilând scriitorul, în acelaşi interviu din '62. Romanele „Sexus", „Plexus", „Nexus" din cadrul trilogiei „Răstignirea trandafirie" (apărută pentru prima dată în româneşte la Editura Est) marchează maturitatea scriitorului, prins între frământări auctoriale pe care le desăvârşeşte prin experienţe erotice.

În „Nexus" -  şi în întreaga trilogie - universul lui Miller este mai populat ca niciodată de femei care-l salvează şi-l aruncă în gol, deopotrivă. De la June, cea de-a doua soţie a lui, la Anaïs Nin, amanta supremă, la prostituate sau spălătorese ale Parisului - oraşul eliberării sale - , toate au hrănit gândurile acestui Toulouse Lautrec al literaturii.