Adevăruri de altădată: Literatura naţională
0Ca să mă opresc la „zece scriitori consacraţi“, cum mi-a cerut editorul parizian, care vrea să publice o bibliotecă a prozatorilor străini, sub auspiciile diferitelor P.E.N.
Cluburi din cele cinci continente, am citit aproape o sută de romane şi culegeri de nuvele româneşti. Spun „am citit", nu „am recitit", cum se scrie de obiceiu. Am citit ca pe un scris cu totul nou, cu obiectivitate deplină, cu interesul de-a găsi ceeace poate fi reprezentativ, ceeace poate interesa pe lectorul orăşan occidental, în anul 1935. Bilanţul e din cale afară mulţumitor.
O poezie intensă, o mireasmă de ţărână răscolită, o prospeţime de impresii, o graţie de broderie, o atmosferă patriarhală abureşte din scrisul plin de sevă, de spontaneitate, al prozatorilor noştri. Diverse medii, în contact cu natura, perindă în cele treizeci de mii de pagini cetite şi dacă arta de-a construi un roman şi forţa de a crea tipuri caracteristice, de proporţii universale, n'a ajuns încă la apogeu, în epica românească, peisagiul e grandios, o frescă de umanitate specială e schiţată, desenată şi începe să prindă consistenţă, în aşteptarea unei adânciri, a unei reliefări care să meargă până la totala desgropare din materia brută, până la statuie şi monument, mai ales, până la întrariparea făpturilor turnate'n bronz şi marmoră; până la sborul lor sub cerurile depărtate ale interesului universal.
În faza ei actuală, poezia epică şi dramatică a românilor oglindeşte cu strălucire specificul naţional. Toate provinciile şi-au dat tributul lor,din abondenţă şi definitiv, iar scriitori tineri încep să străbată Capitala: un Bucureşti - deocamdată periferic - pulsează în scrisul ultimilor veniţi. Fraza lor e nervoasă, încordată, nu se mai târăşte în faldurile catifelate al precursorilor; vocabularul nu mai urmăreşte distincţia literaturei de tradiţie; expresia e directă, spontană, familiară până la ştrengărie. Totuşi, aceste încercări de-a urbaniza scrisul românesc sunt încă timide.
(articol publicat de Victor Eftimiu în „Adevărul", 1935)
Se încarcă comentariile...
