Adevăruri de altădată: O primire triumfală

Mi-a căzut în mână o carte veche a impresarului Schurmann, care-a purtat dealungul continentelor pe Adelina Patti, Sarah Bernardt şi Coquelin.

Ce colecţie de anecdote, în care vanitatea actoricească ia proporţii epice! E amuzantă, mai ales, povestea Adelinei Patti, celebra cântăreaţă spaniolă. În vreme ce secretarul lui Schurmann, Victor Ullman, se afla la Bucureşti, organizând reclama, Adelina Patti, care se afla cu impresarul ei la Viena, se răsgândi. „Nu mai plec la Bucureşti. E tare frig şi zăpadă multă, mi-e frică să nu mor pe acolo."

Cu toată scumpetea biletelor, erau vândute mai toate. Bietul impresariu se vedea în penibila situaţie de-a da înapoi vreo nouăzeci de mii de lei aur, cât produsese vânzarea celor patru spectacole anunţate la Bucureşti. „În biroul telegrafului - povesteşte Schurmann, suceam şi răsuceam între degete condeiul care trebuia să redacteze ordinul fatal, când scosei un ţipăt care vârî spaima în funcţionarii poştei. Găsisem! Telegrafiai lui Ullmann: Fie ce-o fi ne trebuie o primire triumfală în gară. Adu toată aristocraţia italiană. Expediază-mi următoarea telegramă: nobleţea italiană şi română pregăteşte o recepţiune grandioasă pentru sosirea doamnei Adelina Patti. Va fi reprezentat şi ministerul. Rândurile mele veniră înapoi foarte curând şi produseră efectul aşteptat. La cetirea binecuvântatei telegrame, diva se făcut roşie toată, apoi păli. Am impresia că o lacrimă de nobil orgoliu se aprinse între lungile ei gene negre.

Iată-ne la Bucureşti, a doua zi seara. Pe peron, cu tot frigul, şaizeci de domni în ţinută de gală, aşteptau cu demnitate. Torţele luminau, drapelele fâlfâiau, florile plouau din belşug, fanfara cânta imnuri naţionale. Secretarul mi-a şoptit: „Trebuie să am grija fracurilor. Ca să n-o şteargă cu ele". „Nu înţeleg". „Mi-ai cerut o asistenţă numeroasă şi aleasă. Am închiriat pe toţi coşarii şi zidarii italieni pe cari i-am găsit, cu doi lei de om. Chiria fracurilor e cinci lei de bucată. Cu mănuşile albe şi cravatele, fac 320 lei".

(articol publicat de Victor Eftimiu în „Adevărul", 1935)