O perspectivă surprinzătoare poate rezulta din lectura cărţii editate recent la Vellant: departe de a fi insensibili la farmecul „discret" al benzilor desenate, graficienii şi cititorii români au luat destul de mult în serios această formă de artă, astfel încât se poate vorbi de o substanţială istorie a BD-ului românesc întinsă pe parcursul a nu mai puţin de 120 de ani.

Începuturile activităţii româneşti în domeniu sunt stabilite tocmai în 1891, odată cu apariţia revistei „Amicul Copiilor" (prima pentru copii de la noi din ţară, prezidată de B.P. Hasdeu), iar epoca interbelică este privită ca o „vârstă de aur" a fenomenului. În era comunistă, revistele şi almanahurile care conţineau bandă desenată au jucat un rol-cheie, atât pentru scopurile „malefice" ale propagandiştilor regimului, cât - mai ales - ca mijloc de evaziune din cenuşiul cotidian al perioadei. În sfârşit, cei 20 de ani scurşi de la Revoluţie reprezintă un boom al publicării de BD, dar, totodată, şi o diminuare a interesului publicului, din cauza diseminării necontrolate a editării de fanzine şi revistuţe.

O istorie exhaustivă

Ineditul demers - pentru piaţa românească - al celor doi autori a implicat, în primul rând, un senzaţional efort de documentare: sunt trecute în revistă majoritatea apariţiilor în domeniu, atât cele de dinainte de instaurarea comunismului, cât şi cele din cei peste 40 de ani de totalitarism, plus noianul de publicaţii apărute, „ca ciupercile după ploaie", în primii ani de după Revoluţie; toate au sumarul detaliat şi, de multe ori, ilustraţii cu coperta sau anumite planşe din benzile desenate.

Este o muncă dificilă, pentru că vorbim de publicaţii care ţin de „cultura populară", aşadar mai greu de procurat şi cu o bibliografie aproape inexistentă. Succesul lucrării - un volum impozant, cu ilustraţie color, la aproape 300 de pagini - ţine de faptul că autorii sunt doi specialişti pe acest domeniu „de nişă", destul de firav tratat în România: Dodo Niţă (autor al altor câtorva lucrări dedicate fenomenului, printre care o istorie şi un dicţionar ale BD-ului românesc, precum şi o monografie Vlad Muşatescu) şi mai tânărul Alexandru Ciubotariu.

Expoziţia „Istoria benzii desenate româneşti", din cadrul recentului Salon Internaţional de Bandă Desenată (la al cărui vernisaj a fost lansat volumul editat de Vellant), a prelungit demersul cărţii, prezentând multe dintre planşele originale ale benzilor desenate menţionate în volum.

De la Haplea la Rahan

Revistele care au făcut istorie sunt tratate pe larg în volum



Pentru a ordona stufosul material avut la dispoziţie, autorii au apelat la împărţirea studiului „în trei mari capitole, în funcţie de regimurile politice pe care le-a cunoscut România, deoarece, după cum se va vedea, acestea au influenţat decisiv evoluţia benzii desenate româneşti, de la 1891 până în 2010": „Vârsta de aur (1891-1947)", „Socialism şi benzi desenate (1948-1949)" şi „Banda desenată contemporană (1990-2010)".

Nu lipsesc, din „povestea" benzii desenate româneşti, momentele pe care le putem considera legendare pentru bedefili: desenele cu Haplea ale lui Marin Iorda, revista pionierilor „Cutezătorii", colecţia de cărţi BD „Stadion" (începutul anilor '70), revista „Luceafărul copiilor" (anii '80), revista „Carusel", de după '90 (coordonată de Sandu Florea, cel mai important nume al BD-ului autohton contemporan, emigrat - cu succes - în SUA din 1991). Coincidenţă sau nu, brandul „Adevărul" apare la ambele capete ale traseului descris de autori:

„Dimineaţa Copiilor", publicaţie interbelică unde apar aventurile personajului Haplea, imaginat de N. Batzaria (Moş Nae) şi desenat de M. Iorda, este un supliment al influentelor, în epocă, ziare de stânga „Adevărul" şi „Dimineaţa", iar volumul tratează, spre final, revista „Rahan", iniţiată, în iunie 2010, de Adevărul Holding, „liderul vânzării de cărţi şi albume de artă la preţuri modice".

Info

„Istoria benzii desenate româneşti (1891-2010)", de Dodo Niţă şi Alexandru Ciubotariu

Prefaţă de Adrian Cioroianu

Editura Vellant, 2010

Număr pagini: 272

Preţ: 59,90 lei