Scandal în teatru

0
Publicat:
Ultima actualizare:

George Mihăiţă şi Ion Caramitru se ceartă la cuţite pe Premiile "UNITER" Lumea teatrului este zguduită din temelii de un scandal de proporţii, cu o lună înaintea decernării celor

George Mihăiţă şi Ion Caramitru se ceartă la cuţite pe Premiile "UNITER"

Lumea teatrului este zguduită din temelii de un scandal de proporţii, cu o lună înaintea decernării celor mai importante premii ale breslei. Orgoliile răbufnesc sub forma unor acuzaţii la nivel înalt.

George Mihăiţă, directorul Teatrului de Comedie, îl învinuieşte pe Ion Caramitru, preşedintele Uniunii Teatrale din România (UNITER), că organizaţia pe care o conduce acordă premii "în familie". În replică, directorul Teatrului Naţional din Bucureşti spune că nu a intervenit deloc în deciziile juriului care a decis nominalizările Galei Premiilor UNITER, eveniment aşteptat pe 23 aprilie, la Sibiu.

"Mă bucur foarte mult că aceste premii ale Uniunii nasc atâtea controverse", a spus, ieri, Ion Caramitru, care a răspuns tuturor acuzaţiilor vehiculate în ultimele zile. George Mihăiţă a învinuit UNITER că ignoră piesele de succes ale teatrului său şi că acordă premii "în familie". Şi Andrei Şerban a anunţat că va refuza nominalizarea la premiul pentru regie, după ce în juriul final au fost desemnate "persoane care s-au declarat ostentativ împotriva spectacolului" său, "Purificare" de Sarah Kane, criticul Alice Georgescu şi profesorul Ion Cojar. Acuzaţiile lui Mihăiţă vin după ce Florica Ichim, Liviu Maliţa şi Miruna Runcan, nominalizaţi la premiile pentru critică teatrală, i-au trimis lui Caramitru o scrisoare deschisă prin care au declarat că refuză nominalizările dacă criticul Alice Georgescu nu se va retrage din juriu. Nominalizaţii o acuză pe Georgescu că s-a antepronunţat în privinţa nominalizaţilor la premii, într-un articol de presă care a criticat decăderea "instituţiei" criticului român de teatru. Cei trei au declarat că refuză să apară "în postura de <> ale unui verdict negativ". Ion Caramitru a declarat, ieri, că nu o va înlătura pe Alice Georgescu din juriul final, precizând că aceasta şi-a exprimat părerea înainte să fie anunţată că va face parte din juriul final, doar în calitate de critic de teatru, neştiind că va fi membru al juriului.

Caramitru spune că e intoxicare

Ion Caramitru consideră că şi scrisoarea lui Andrei Şerban, şi declaraţiile lui George Mihăiţă reprezintă o "intoxicare". "Andrei Şerban anunţă că se retrage ca şi cum ar fi fost opţiunea sa să fie nominalizat. Continuă cu un exemplu moralizator, premiile Oscar, ca şi cum noi suntem cei idioţi, iar el e singurul deştept", a spus Caramitru, explicând că, spre deosebire de membrii Academiei Americane de Film, care pot vota filmele după ce le urmăresc pe DVD, cei 2.000 de membri ai UNITER, dintre care 40% pensionari, nu pot vedea toate spectacolele anului pentru a-şi exprima voturile. Preşedintele UNITER a menţionat că mai mulţi critici de teatru, nu numai Alice Georgescu, au avut cronici negative la "Purificare" de Sarah Kane, spectacolul lui Andrei Şerban, dar asta nu înseamnă că n-ar fi putut face parte din juriul final. În privinţa lui George Mihăiţă, Caramitru a invocat autonomia juriilor (de nominalizare şi final): "George Mihăiţă face un rol bun în <> . Foarte bine. Dar de ce sunt eu vinovat că nu e el nominalizat?"

Andrei Şerban continuă cu un exemplu moralizator, ca şi cum noi suntem cei idioţi, iar el e singurul deştept."
Ion Caramitru
preşedintele UNITER

Ce a spus George Mihăiţă

La deschiderea festCO, Mihăiţă a afirmat, printre altele: "Am vrut să deschidem Festivalul Comediei Româneşti declarând Teatrul de Comedie, pentru o săptămână, Zonă Liberă de UNITER. Ar fi fost inutil pentru că, oricum, Teatrul de Comedie nu există pentru UNITER. Revizorul lor, care dictează clasamentele, nu este şi Revizorul nostru. An de an, plictisiţi, auzim aceleaşi bancuri cu pinochio/pino qui ose? (aluzie la Ion Caramitru, poreclit "Pino", de prieteni - n.r.) - pentru spectatorii mai puţin francofoni: <> ".

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite