zona de liber schimb - ultimele știri
Cancelarul german, Angela Merkel, susţine iniţiativa creării unei zone de liber schimb între Uniunea Europeană şi Rusia, care să se extindă de la Vladivostok până la Lisabona.
Evgheni Şevciuk susţine că Transnistria nu va respecta prevederile din cadrul Acordului de Asociere Republica Moldova-Uniunea Europeană şi că o parte din negocierile care au avut loc cu oficialii europeni este secretă....
Mulţi dintre cei care se opun apropierii Republicii Moldova de Uniunea Europeană operează cu zvonuri, presupuneri şi chiar minciuni în loc de argumente. Care sunt 12 cele mai răspândite minciuni despre Acordul de Asociere puteţi citi în suplimentul „...
Pe lângă impactul pozitiv asupra economiei moldoveneşti din dreapta Nistrului, Acordul de Asociere cu UE va aduce beneficii şi Tiraspolului, prin creşterea şi diversificarea exporturilor companiilor din regiune, sporirea investiţiilor şi consolidarea...
Preşedintele Parlamentului European, Martin Schulz, aflat în vizită la Washington, a făcut, marţi, un apel pentru încheierea unui acord de liber schimb între Uniunea Europeană şi Statele Unite care ar putea revigora economiile vulnerabile de pe cele ...
Masa rotundă, în cadrul căreia agenţii economici din Tiraspol vor fi familiarizaţi cu prevederile DCFTA, va fi organizată în cadrul rundei a treia de negocieri pe marginea acordului, care va avea loc în perioada 10-14 septembrie la Chişinău.