ziua mondiala a mediului - ultimele știri
Președintele României a precizat, cu ocazia Zilei Mondiale a Mediului, că direcția în care se îndreptă România, ca societate, este cea corectă în ceea ce privește măsurile luate pentru protejarea mediului, atât individual, cât și la nivelul instituțiilor.
Prima reuniune la nivel înalt a reprezentanţilor comunităţii internaţionale pentru a discuta problemele legate de dezvoltare cu accent pe protejarea mediului înconjurător a avut loc la Conferinţa de la Stockholm în 1972....
Agenţia pentru Protecţia Mediului Bacău celebrează „Ziua Mondială a Mediului“, 5 iunie, printr-o serie de acţiuni pentru a atrage atenţia asupra necesităţii de a lua atitudine şi de a acţiona în folosul mediului şi implicit pentru sănătatea noastră.
În contextul marcării Zilei Mondiale a Mediului, Programului Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare în Moldova organizează duminică, 4 iunie, în parcul „Valea Morilor”, un program festiv în cadrul căruia va avea loc şi un recital de pian, transmite IPN.
România urmează să investească în proiectele de mediu din Republica Moldova 15 milioane de euro, conform Acordului între Guvernul Republicii Moldova şi Guvernul României privind implementarea programului de asistenţă tehnică şi financiară în baza unu...
Mai mulţi copii s-au adunat la Slobozia, într-o activitate extracurriculară, pentru a învăţa de la specialiştii Vivani Salubritate, care se ocupă de decontaminarea, tratarea şi eliminarea finală a deşeurilor industriale periculoase şi nepericuloase, ...
Coaliţia pentru Mediu (CMR) din România a sărbătorit într-un mod inedit Ziua Mondială a Mediului, celebrată pe 5 iunie, organizând o întâlnire de expoziţie şi protest. Reprezentanţii mai multor aociaţii de profil şi cu oamenii prezenţi la eveniment a...
Muncitorii direcţiei de Servicii Publice din cadrul Primăriei Iaşi au fost trimişi astăzi, 5 iunie, să pună la pământ mai mulţi tei de pe strada Lascăr Catargi.
Primăria Sectorului 6, prin Centrul Cultural European Sector 6, alături de Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti şi Casa de Cultură a Studenţilor Bucureşti, au iniţiat proiectul cultural-artistic „Manifest pentru sănătatea Pământului”. Elevi...
Manifestările organizate cu ocazia Zilei Mondiale a Mediului vor avea loc marţi, 5 iunie. Acţiunile sunt organizate de Agenţia pentru Protecţia Mediului (APM) Gorj.
Tema sugerată pentru Ziua Mondială a Mediului din 5 Iunie 2012 este „Economia verde: te include şi pe tine?”: o economie verde este una a cărei creştere a veniturilor şi a ocupării forţei de muncă este determinată de investiţii publice şi private car...
Astăzi este Ziua Mondială a Mediului, iar în acest an, ea se desfăşoară sub logo-ul „Păduri-Natura în Serviciul Dumneavoastră”. Pentru a puncta acest eveniment, Agenţia Judeţeană pentru Protecţia Mediului (APM) Sălaj organizează mâine „Ziua Porţilor ...
Artistul de peste Prut va cânta la primul Festival Ecologic din Moldova, organizat de Ziua Mondială a Mediului.