vrance - ultimele știri
Operatorii din domeniul turismului susţin că după o primăvară de coşmar, în momentul de faţă activităţile turistice se derulează la 30-40% din valorile anului trecut.
Infectarea a fost posibilă din cauza unei maşini căreia i-a explodat un cauciuc, iar obloanele s-au rupt după ce deşeurile au crescut în volum pe fondul temperaturilor ridicate.
Bărbatul obsedat nu se află la prima abatere, în trecut fiind condamnat la 12 ani de puşcărie pentru agresarea sexuală a unei fetiţe.
Ministrul Apărării Naţionale, Mihai Fifor, şi şeful Statului Major al Apărării, generalul Nicolae Ciucă, au fost prezenţi la Focşani la ceremonia de repatriere a militarilor care şi-au încheiat misiunea în Afganistan.
Ştefan Bănică sărbătoreşte şi în acest an femeia prin două concerte extraordinare, care vor avea loc în Focşani, pe 6 martie şi în Piatra Neamţ pe 7 martie. Spectacolele “Te iubesc, femeie!” vor avea loc în Sălile Polivalente din respectivele localit...
Supărat la culme pe reacţia autorităţilor, care nu au băgat nicio lamă pe strada pe care locuieşte, Emanuel Gongu a deszăpezit singur artera.