vot dublu - ultimele știri
Mai mulţi parlamentari de la PSD şi AUR au fost surprinşi în noaptea de luni spre marţi de către colegii lor de la USR PLUS în timp ce votau la două mâini amendamentele depuse la legea bugetului pentru anul 2021, adică pentru ei, dar şi în numele uno...
Românii sunt printre cei mai îngrijoraţi europeni în ce priveşte transparenţa alegerilor electorale, arată ultimul Eurobarometru, în condiţiile în care 66% dintre cei chestionaţi sunt de părere că la urne merg să voteze şi persoane care nu ar avea dr...
La o întâlnire cu primarii democrat-liberali, fostul preşedinte al Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, şi-a instruit colegii privind organizarea referendumului: "Cine votează de două ori merge la puşcărie sau se împuşcă"....
La doi ani de la alegerile europarlamentare, membrii secţiilor şi alegătorii care au votat de mai multe ori au fost sancţionaţi. Printre cei amendaţi se numără şi reprezentanţii secţiei de vot 129 din satul Naipu, comuna Ghimpaţi, care au de plătit a...
Un bătrân din satul Oreviţa Mare-Mehedinţi s-a ales cu dosar penal, pentru că a votat de două ori, în două localităţi diferite.