vin alb - ultimele știri
În Centrul Istoric al Brașovului, Primăria a montat mai multe bănci la care pot fi încărcate dispozitivele mobile. Fiecare a costat pentru 7.000 de euro, dar localnicii spun că merită
Sărbătorile Pascale se apropie, iar pe lângă mâncărurile tradiţionale şi dulciuri, oamenii sunt interesaţi şi de băuturi. Un pahar de vin poate fi, ocazional, perfect, dar doar dacă ştim să-l alegem.
Tortul cu ciocolată albă, căpşuni şi vin alb este un desert inedit cu care vă puteţi surprinde plăcut invitaţii de sărbători. Cum se prepară acesta şi ce ingrediente vă sunt necesare, aflaţi din articolul de mai jos....
O reţetă delicioasă şi în acelaşi timp cu nuanţe exotice, pieptul de pui cu curry în sos de vin alb este uşor de preparat, toate ingredientele fiind le îndemână. Pentru pregătirea acestei reţete pentru patru persoane aveţi nevoie de aproximativ 45 de...
Mâncăm mai multe calorii decât avem nevoie. Multe dintre aceste calorii sunt goale, adică nu au nicio valoare nutritivă. Controlul asupra greutăţii ţine de ecuaţia „energie primită – energie cheltuită”, o parte importantă a acestei ecuaţii fiind cal...
Preparatul este specific zonei Banatului, unde abundă legumele şi condimentele, dar şi mâncărurile din carne de porc. Tocana de legume se pregăteşte relativ repede, însă este nevoie de atenţie la ordinea în care se adaugă ingredientele....
Te-ai plictisit de clasicele spaghete cu pui sau cu ciuperci şi vrei să încerci ceva nou, mai gustos? Încearcă această reţetă de paste cu creveţi, preparate cu un delicios sos de vin alb. Este o mâncare simplă, dar elegantă, care te poate salva atunc...
Convenţia spune că vinurile albe şi rose se servesc reci, iar cele roşii se servesc la „temperatura camerei“. Situaţia este însă mai complicată şi sunt câteva reguli ce trebuie urmate pentru a simţi cel mai bine aromele şi celelalte elemente gustativ...
Studii efectuate de numeroşi cercetători au dovedit că vinul alb – consumat în cantităţi moderate – aduce numeroase beneficii organismului. Spre deosebire de vinul alb spumant şi de şampanie, vin alb veritabil se face folosind atât sucul de struguri,...
Un celebru specialist în vinuri a oferit mai multe sfaturi surprinzătoare în cadrul unui festival dedicat pasionaţilor de vin. Printre miturile demontate de oenolog se numără convingerea că vinurile albe trebuie consumate cât mai reci sau că dopurile...
Mare sărbătoare duminică (Duminica Floriilor), prilej cu care creştinii au dezlegare la peşte. Vă prezentăm mai jos o reţetă de plachie de crap ţărănească pentru o masă ce respectă tradiţia, dar şi canoanele bisericeşti....
Puternicele acţiuni terapeutice ale vinului sunt cunoscute din Antichitate. Medicina modernă şi studiile cercetătorilor vin să confirme puterea miraculoasă a vinului şi benefiiciile pentru sănătate.
Această reţetă de pui în sos cremos de vin alb este foarte gustoasă şi simplu de preparat. Pentru ea ai nevoie de câteva ingrediente, pe care cu siguranţă le ai la îndemână.Rezultatul este un pui cu ciuperci gătite toate în vin alb şi puţină cremă.
Nutriţioniştii spun că vinul este cea mai valoroasă băutură alcoolică deoarece, consumată în cantităţi moderate, are beneficii asupra sistemului cardiovascular, dar şi alte efecte pozitive....
Vinul este o băutură care conţine multe calorii şi deseori ignorăm sau pur şi simplu nu ştim acest lucru. Degeaba ţinem diete dacă nu renunţăm la paharul zilnic de vin, care poate conţine chiar şi 280 de calroii, deci mai mult ca o îngheţată. Există ...
Un bărbat din Spania a murit după ce a comandat un pahar cu vin, dar a fost servit din greşeală cu detergent industrial.
În jur de 25% din femei spun că vinul alb le provoacă stări şi reacţii ciudate fără să îl bea în cantitate mare. Cu toate că nu există deocamdată studii care să le confirme constatarea, specialiştii au câteva explicaţii pentru aceste stări....
Cercetătorii italieni au descoperit că strugurii albi conţin aceiaşi pigmenţi care dau culoare vinului roşu şi spun că, de fapt, vinul alb nu ar exista.
Niciuna dintre sticlele de vin care figurează în clasamentul celor mai scumpe, dar şi al celor mai bune vinuri din lume în 2014, nu ajunge la preţul de 156.000 de euro, record stabilit anul trecut de o sticlă de 12 litri, Chateau Margaux 2009, vândut...
Ideea că un consum moderat de vin are efect protector împotriva bolilor de inimă este general acceptată. Însă potrivit unui nou studiu, acesta are loc numai în cazul persoanelor care fac şi exerciţii fizice şi ne e condiţionat de culoarea vinului.
O regulă a combinării vinului cu mâncarea spune că vinul roşu merge cu carne roşie, iar vinul alb cu peşte. Deşi este o regulă foarte cunoscută şi respectată de cei pasionaţi de domeniul culinar, aceasta poate fi, uneori, ignorată.
Combinaţia de paste şi fructe de mare nu este specifică gastronomiei româneşti. Dar o adoptăm cu mare plăcere pentru gustul bun şi, desigur, pentru faptul că se prepară în timp-record....
Peste o săptămână vom afla care alexăndrean are cel mai bun vin roşu şi alb. Miercuri, 30 ianuarie, începând cu ora 11.00, la Casa de cultură din Alexandria, mai exact la Clubul Pensionarilor, se va desfăşura a patra ediţie a concursului “Cel mai bun...
Inspectorii din cadrul Direcţiei Judeţene pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Olt au confiscat ieri, în urma unui control efectuat la o societate din Strejeşti 3.000 de litri de vin alb.