viata extraterestra - ultimele știri
De-a lungul deceniilor, astronomii au căutat semne de viață extraterestră și chiar au identificat câteva locuri posibile pentru locuit, în alte părți ale Universului. Totuși nu există încă nicio dovadă concretă a existenței extratereștrilor.
Un profesor de la Universitatea Stanford susține că extratereștrii au fost pe planeta Pământ și sunt „încă aici”. El arată că experții lucrează la proiecte de inginerie inversă pe rămășitele unor OZN-uri care s-au prăbușit.
A doua gaură albastră ca mărime din lume a fost descoperită în Mexic și ar putea fi o fereastră către forme de viață extraterestră, arată unele păreri. Gaura albastră are aproximativ 900 de metri adâncime.
Omenirea ar urma să detecteze, în curând, viață extraterestră, pe lumi îndepărtate. Afirmațiile vin de la un un grup de experți din Marea Britanie, SUA și Elveția și au fost confirmate de un astronom britanic de top.
Cu toate acestea, demersul Pentagonului de a investiga anomalii, obiecte neidentificate - în spaţiu, pe cer sau chiar sub apă -, a condus la sute de noi rapoarte care sunt în curs de cercetare, au declarat vineri înalţi responsabili din armată.
Planeta nemaivăzută a fost descoperită de cercetătorii de la NASA, care coordonează misiunea telescopului James Webb.
Metanul ar putea fi primul semn detectabil de viaţă extraterestră dacă este descoperit în atmosfera unei planete stâncoase care orbitează în "zona locuibilă" - regiunea nici prea caldă, nici prea rece pentru existenţa apei lichide la suprafaţa planet...
Cercetătorii de la NASA au cerut instituirea unui cadru ştiinţific comun prin care să fie anunţate eventuale descoperiri privind viaţa extraterestră pentru a preîntâmpina înţelegerea greşită sau supraestimarea rezultatelor de către publicul larg, rel...
R. James Woolsey, fostul director al CIA în mandatul lui Bill Clinton, a recunoscut într-un interviu cu prilejul lansării unei cărţi că este acum deschis faţă de posibilitatea existenţei extratereştrilor, mai ales după ce un prieten de încredere, pi...
O echipă de astronomi din Europa şi Statele Unite au descoperit urmele unui gaz numit fosfină în atmosfera planetei Venus care ar putea fi emanat de microbi. Chiar dacă descoperirea este preliminară şi necesită un proces suplimentar de confirmare, ex...
O echipă de oameni de ştiinţă a Universităţii din Nottingham a calculat că în galaxia noastră ar putea să existe un număr de peste 30 de civilizaţii extraterestre active, relatează Mirror.
Cunoscutul fizician britanic Stephen Hawking a lansat un nou avertisment cu privire la contactarea formelor de viaţă extraterestră, sfatul omului de ştiinţă fiind ca omenirea să cântărească bine decizia de a răspunde la eventualele semnale pe care le...
NASA a anunţat că „vânătorul său de planete“, telescopul Kepler, a descoperit zece noi exoplanete în afara sistemului nostru solar, care ar avea dimensiunea şi temperatura potrivite pentru a susţine viaţa.
NASA: Unul dintre sateliţii planetei Saturn ar putea să întreţină forme de viaţă extraterestră VIDEO
Enceladus, unul dintre sateliţii naturali ai planetei Saturn, ar putea să întreţină forme de viaţă extraterestră, a anunţat agenţia spaţială americană, joi, într-o conferinţă de presă.
Suntem singuri în Univers? Mai există vreo inteligenţă în această imensitate? Dacă da, ce şanse avem să intrăm în legătură cu ea? Este oare mai avansată decât noi? Cu cât? Ştie de existenţa noastră? Care ar fi consecinţele pentru viitorul civilizaţie...
Luna Enceladus a lui Saturn, situată la 1,4 miliarde de kilometri de Pământ este cel mai nou candidat al NASA pe lista posibilelor incubatoare pentru viaţă extraterestră, potrivit Techno Buffalo.
În interiorul unui meteorit descoperit în Sri Lanka în luna decembrie, oamenii de ştiinţă au descoperit fosile minuscule. Dacă cercetările lor se vor confirma, acestea sunt primele dovezi ale unof forme de viaţă extraterestre descoperite....
Telescopul Kepler de la NASA a detectat 461 de exoplanete, potenţiale candidate pentru prima planetă în afara Pământului care să poată găzdui viaţă şi chiar extratereştri, inclusiv patru planete care ar putea să susţină viaţa aşa cum o ştim noi pe Pă...
Suprafaţa planetei Marte este alcătuită din plăci tectonice active, arată un studiu realizat de Universitatea din California, SUA.