vanzare terenuri agricole - ultimele știri
Guvernul a adoptat o ordonanţă de urgenţă care amână până la data de 15 februarie prevederile legii privind vânzarea terenurilor agricole, prin care s-ar percepe 80% impozit pe vânzare.
Ministrul Agriculturii, Adrian Oros, a declarat vineri că textul Legii 175/2020 privind vânzarea terenurilor agricole, care a intrat în vigoare la 13 octombrie, trebuie modificat astfel încât legea să devină aplicabilă şi „să nu-i încurce pe cei căro...
Restricţiile impuse la vânzarea de terenuri agricole au atât efecte benefice, cât şi victime colaterale, arată o analizră realizată de Ana Petrescu, Senior Manager Taxe Directe, şi Angela Borza, Senior Consultant Taxe Directe, Deloitte România.
Modificările propuse la legislaţia privind vânzarea de terenuri agricole nu ţin cont de interesul României în atragerea de investiţii în domeniul energiei curate, iar adoptarea lor în forma actuală ar împiedica dezvoltarea de proiecte energetice rege...
Curtea Constituţională a României (CCR) a decis marţi că este constituţională legea iniţiată de PSD prin care străinii, fie ca persoane fizice sau ca persoane juridice, şi cetăţenii români care nu sunt fermieri vor putea cumpăra mai greu terenuri agr...
Petrolistii sunt nemulţumiţi de modificările aduse recent legii vânzării terenurilor agricole, prin care cumpărătorii sunt obligaţi să le păstreze destinaţia.
Proiectul PSD prin care cetăţenii străini sau firmele din străinătate vor putea cumpăra mai greu terenuri agricole, în condiţiile în care mii de hectare au mers către companii controlate de grupuri din afara României, a fost adoptat de Parlament. USR...