vacanta la mare - ultimele știri
O firma de arhitectură din Cluj va transforma plaja Cazino Mamaia, pe care niciun operator nu a vrut-o în sezonul estival 2023, în principala atracție a litoralului românesc, devenind astfel rivala celor mai exotice plaje din Europa.
O româncă, aflată, în vacanță în Grecia, a cerut ajutor pe Facebook după ce a trecut printr-o întâmplare oribilă, în timp ce făcea baie în Marea Mediterana: o meduză înțepat-o de șase ori.
Pe fondul grevei profesorilor care ar putea prelungi anul şcolar, vacanţele de pe litoral din perioada următoare sunt sub semnul încertitudinii. Recepţiile hotelurilor de la mare sunt asaltate de apeluri privind anularea rezervărilor.
Vacanța petrecută la malul mării s-a dovedit a fi ultima pentru un ialomițean care s-a înecat vineri, 2 septembrie, în stațiunea Jupiter. Soția și prietenul său au scoși din valuri în ultima clipă.
Pentru cei mai nevoiași copii din comuna călărășeană Unirea, o zi la mare a fost cea mai frumoasă distracție. Micuții au ajuns pe litoral, pentru prima dată în viață, prin grija World Vision Romania.
Părintele Dan Damaschin şi voluntarii săi au strâns fonduri pentru a le asigura cazarea, transportul şi masa celor 250 de copii.
Numărul românilor care îşi cumpără vacanţe la mare din anul anterior, pentru a beneficia de discounturi cât mai mari, a crescut în acest an cu 40% faţă de 2018, potrivit unui studiu al agenţiei Litoralulromanesc.ro.
Într-o singură săptămână, inspectorii sanitari veterinari au efectuat controale în peste 280 de unităţi de alimentaţie publică. Din cauza neregulilor descoperite în unele cazuri, au fost aplicate amenzi de 275.000 de lei.
Regizorul Andrei Călăraşu a recunoscut în faţa anchetatorilor săi că a încasat 49.000 de lei din contractele compozitorilor şi actorilor, între 1957 şi 1962, o parte din bani utilizându-i pentru achiziţia unui autoturism, dar s-a apărat susţinând că ...
Acuzat că le pretindea colaboratorilor săi, actori, scenarişti sau compozitori, să-i plătească „comisioane“ de până la 50% din valoarea contractelor, dar şi că le solicita favoruri sexuale aspirantelor la un rol în filmele sale, Andrei Călăraşu, auto...
Scriitorul Alex Tocilescu a postat pe Facebook o invitaţie primită de la Primăria Capitalei, în care e anunţat că programul „Şcoli de vară tematice a fost prelungit“. Pe scurt, Primăria condusă de Gabriela Firea oferă vacanţe gratuite la mare tineril...
Tabăra „Visul lui Aurel” a fost organizată de preotul ieşean Dan Damaschin în perioada 2-9 iulie. Timp de o săptămână, 120 de copii din familii necăjite s-au distrat la mare cum nu au mai făcut-o niciodată. Vacanţa elevilor a costat în jur de 18.000 ...
Statistici internaţionale arată că peste 175.000 de copii mor înecaţi anual în toată lumea, înecul fiind pe locul doi în topul tragediilor, după accidentele auto. Ce este însă şi mai grav, 10% din ei se îneacă la câţiva metri de părinţi, fără să se z...
LITORAL. Când ajung la mare, având sejurul achitat cu luni înainte, sunt turişti care constată că hotelul nu are habar de venirea lor. Până se rezolvă problema cazării, turiştii pierd, pe banii lor, o zi de concediu....
În perioada vacanţei, tinerii caută cele mai distractive locuri. Rezervările s-au făcut din timp, aşa că acum abia dacă mai poţi găsi un spaţiu de cazare. Peste 5000 de locuri sunt ocupate în aceste zile în sistemul de stat oferit de Ministerul Tiner...
Sezonul estival a intrat în perioada cea mai fierbinte a tarifelor la cazare, care durează aproximativ o lună, după care revin la nivelul dinaintea scumpirii maxime.
Oraşul lui Ovidius nu a fost niciodată o destinaţie pentru mine. Ci mai degrabă o trecere spre. Un spaţiu necesar dar temporar, anticameră a altceva. A vacanţelor cu părinţii, spre Năvodari, cu cortul, a vacanţelor în taberele şcolare, de creaţie, sp...
Zeci de turişti români aflaţi pe litoralul bulgăresc au fost aduşi în ţară în ultimele două zile de autorităţi după ce, din cauza furtunilor din ultimele zile, rămăseseră sinistraţi în ţara vecină. De adrenalină au avut parte şi cei care au ales să m...
Aproape 30 hoteluri de pe litoral s-au înscris în programul „Litoralul pentru toţi“ care debutează luni, 6 mai, în staţiunile de la mare....
Tarifele scad substanţial în staţiunile de la Marea Neagră dacă vă luaţi bilete prin programul "Litoralul pentru toţi", valabile în perioada 2 septembrie-1 octombrie....