tratament balnear - ultimele știri
Ministerul Economiei va acorda finanțări operatorilor economici din stațiunile balneare și balneoclimatice care doresc să realizeze investiții în infrastructura turistică.
Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale a anunţat, miercuri, că a publicat în transparenţă decizională proiectul de act normativ prin care se reglementează modul de stabilire a numărului biletelor de tratament balnear care se acordă, în anul 2022,...
Un număr de 95 de vârstnici vor merge în staţiune, în cea de-a 11 -a serie de tratament balnear aferentă anului 2021, prin intermediul Casei Judeţene de Pensii Călăraşi.
Doar 40.000 de pensionari, din cei aproximativ 5 milioane, vor primi tichete din partea statului pentru tratamente balneare, în acest an, a declarat preşedintele Organizaţiei Patronale a Turismul Balnear din România, Nicu Rădulescu.
Guvernul a alocat, în acest an, 200 de milioane de lei pentru bilete de tratament balnear destinate pensionarilor, cu peste 60% mai mult decât s-a cheltuit în 2020, anunţă Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale – MMPS.
Pensionarii vor primi în acest an aproape 60.000 de tichete pentru tratament balnear, potrivit unui proiect iniţiat de Ministerul Muncii.
Pentru a -16-a serie de tratament balnear aferentă anului 2020, în judeţul Călăraşi au fost repartizate 106 de bilete, potrivit Casei Judeţene de Pensii. Pentru această serie, ce are ca dată de intrare în staţiuni 14 octombrie, biletele de tratament ...
Pentru treisprezecea serie de tratament balnear aferentă anului 2020, pentru judeţul Călăraşi au fost repartizate 156 de bilete, potrivit CJP Călăraşi. Pentru această serie, ce are ca dată de intrare în staţiuni 27 august, biletele de tratament au fo...
Ministrul Muncii, Violeta Alexandru, anunţă că beneficiarii biletelor de tratament balnear vor putea reveni de astăzi în hotelurile din staţiuni, pentru a începe procedurile de recuperare aşa cum au fost prescrise de medicii lor.
Pacienţii vor fi programaţi pentru tratament balnear după un triaj telefonic, iar un alt triaj epidemiologic se va face la intrarea în unitate, nefiind primite persoanele cu temperatura mai mare de 37,3 grade Celsius. Pacienţii vor purta măşti şi pro...
Ordinul emis de Ministerul Sănătăţii care cuprinde regulile pentru derularea tratamentului balnear pe durata pandemiei a fost publicat în Monitorul Oficial. Pacienţii trebuie să-şi facă programare, prin mijloace de comunicare la distanţă, şi vor fi s...
Guvernul va aloca bilete de tratament balnear pentru pensionari şi în anul 2020, prin Casa Naţională de Pensii Publice.
A 12-a serie de tratament balnear aferentă anului 2019 începe pe 4 septembrie, iar pentru judeţul Călăraşi au fost repartizate 173 de bilete. Astfel, pensionarii vor pleca la tratament în următoarele staţiuni în care Casa Naţională de Pensii deţine î...
Pentru a 9 a serie de tratament balnear aferentă anului 2019, pentru În judeţul Călăraşi au fost repartizate 184 de bilete pentru noua serie de tratament balnear aferentă anului 2019.
Două sute de bilete au fost reparatizate judeţului Călăraşi în cadrul celei de-a 7 serii de tratament balnear .Pentru această serie, ce are ca dată de intrare în staţiuni 16 iulie, biletele de tratament au fost alocate în următoarele zone turistice î...
60.000 de bilete de tratament balnear pot fi obţinute în 2019, arată un act normativ publicat în Monitorul Oificial. Pensionarii şi asiguraţii care au nevoie de tratament pentru diverse afecţiuni medicale sunt cei care pot primi aceste bilete, arată ...
59.622 de bilete la tratament balnear vor fi acordate în acest an prin unităţile deţinute de Casa Naţională de Pensii Publice (CNPP), actul normativ fiind deja publicat în Monitorul Oficial.
Aproape 60.000 de pensionari vor beneficia în anul 2019 de bilete de tratament balnear, în valoare totală de 335 mii lei, arată un proiect publicat de Ministerul Muncii....
Pentru cea de-a17 a serie de tratament balnear aferentă anului 2018, în judeţul Călăraşi au fost repartizate 98 de bilete. Pentru această serie, ce are ca dată de intrare în staţiuni 30 octombrie, biletele de tratament au fost alocate în următoarele ...
Peste 180 de bilete au fost reparatizate judeţului Călăraşi în cadrul celei seriei a 15-a de tratament balneat.Pentru această serie, ce are ca dată de intrare în staţiuni 29 septembrie, biletele de tratament au fost alocate în următoarele zone turist...
Staţiunea Covasna are numeroase baze de tratament cu ape termale care pot ameliora mai multe afecţiuni. La Perşani, în judeţul Braşov, puteţi face băi cu nămol testat în Elveţia....
Pensionarii din judeţul Călăraşi pot beneficia de tratament balnear gratuitm începând cu 15 noiembrie, cele 50 de bilete de tratament disponibile fiind acordate pentru mai multe staţiuni: Olăneşti, Amara, Căciulata, Herculane, Techirghiol. Este vorba...
45 de bilete au rămas nevalorificate din seria 7 şi vor fi scoase, mâine, la vânzare de CJP Olt. Nu lipsesc staţiuni altădată asaltate de doritori.
Peste 900 de locuri de tratament balnear au fost repartizate Casei de Pensii Călăraşi pentru a anul 2017. cele 911 bilete sunt distribuite în 18 serii a câte 16 zile fiecare....
Guvernul a stabilit în şedinţa de joi numărul biletelor de tratament balnear acordate prin Casa Naţională de Pensii Publice, pentru anul 2017. Astfel, pentru anul în curs, Guvernul asigură un număr de 56.394 de locuri, cu aproximativ 3.000 mai puţin ...
Situat în zona ariei naturale protejate Hanu Conachi (judeţul Galaţi), micul luciu de apă Lacul Negru urma să devină, în 1990, cea mai nouă investiţie românească în turism balnear. Deşi proiectul era făcut, constructorul desemnat şi banii alocaţi, to...
Gălăţenii care vor vizita Muzeul „Casa Cuza Vodă” în luna septembrie, vor putea admira un bun muzeistic cu valoare deosebită din patrimoniul instituţiei: un album fotografic inedit, care i-a aparţinut scriitoarei Hortensia Papadat-Bengescu.
Şi în 2016, pensionarii şi asiguraţii sistemului public de pensii vor beneficia de bilete de tratament balnear, potrivit unui proiect de hotărâre de Guvern.
Oferte de Crăciun în Ungaria. O variantă inedită pentru concediul de iarnă este la SPA sau la tratament balnear. Astfel, putem înlocui distracţia de pe pârtie cu ore de relaxare sau tratament la saună, masaje, ori proceduri care ne vor reda energia ş...
Primăria Ocna Mureş a iniţiat un proiect privind construirea unei baze de tratament balnear în oraş. Investiţia are o valoare de 7,5 milioane de euro şi poate fi realizată doar din fonduri europene cu condiţia ca proiectul să primească finanţare.
În baza de tratament de la Vâlcele a fost construită o clădire de băi calde, a fost amenajat parcul şi aleile şi au fost înfiinţate locuri de parcare şi pavilioane de odihnă. Investiţia s-a ridicat la 3,35 milioane de lei....
În acest an, numărul biletelor de tratament balnear care vor fi acordate pensionarilor a fost suplimentat cu 9.000 de locuri, hotărâre de guvern care a fost deja aprobată de premierul Victor Ponta.