trafic droguri - ultimele știri
Europol a prezentat vineri, la Bruxelles, un raport în care cartografiază 'cele mai periculoase' 821 de reţele infracţionale de pe continent, realizând un tablou al funcţionării interne a acestor bande implicate în activităţi precum trafic de droguri, de persoane, spălare de bani, transmite AFP.
Expert în adicții: Traficanților de droguri nu le pasă că Parlamentul a decis să-i trimită obligatoriu la închisoare.
Instanțele au început să pronunțe hotărâri de condamnare pentru traficanți de droguri care au săvârșit faptele după intrarea în vigoare a legii ce a majorat semnificativ pedepsele. Astfel, pentru 400 de grame de cocaină, s-a aplicat 8 ani de detenție
Un tip de drog apărut în Europa în urmă cu câțiva ani a început să se extindă și în România. Diferența față de celelalte substanțe interzise prezente pe piață este faptul că poate fi impregnat în coală de hârtie cartonată.
Doi frați au recrutat prin metoda Loverboy trei tinere în scopul exploatării sexuale, în localuri din România, dar și Malta, Italia, Elveția, Germania, Belgia, Austria și Spania. Cei doi sunt cercetați pentru trafic de persoane și trafic de droguri de risc.
Șoferul, care a fost judecat la 2 octombrie, a recunoscut că a cunoscut pe cineva într-un bar din Spania care i-a oferit această încărcătură, iar el a acceptat.
Poliţia ecuadoriană a neutralizat marţi o dronă încărcată cu explozibili care a aterizat pe acoperişul unei închisori de înaltă securitate din marele complex penitenciar din oraşul-port Guayaquil.
Poliţiştii şi procurorii DIICOT efectuează, marţi, 30 de percheziţii în judeţul Bistriţa-Năsăud la persoane bănuite de sustragerea sau procurarea ilegală de arme din Spania şi din alte ţări ale Uniunii Europene.
Traficul de metamfetamină în Afganistan şi ţările din regiune este în creştere, semnalează Oficiul ONU pentru droguri şi criminalitate (UNODC) într-un raport publicat duminică, citat de dpa şi Reuters.
Un fost polițist din Brașov, care a lucrat la Secția 5, din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Brașov a fost prins joi, în flagrant și reținut, au confirmat surse judiciare pentru Agerpres.
Principalul suspect în cazul crimei de la baza sportivă din Mamaia, un bărbat de 49 de ani, a fost reţinut de polițiști pentru 24 de ore.
Singapore impune pedeapsa capitală pentru anumite infracţiuni, în special omor şi anumite forme de răpire.
Mai mulți traficanți de droguri de risc şi mare risc au fost trimişi în judecată de DIICOT. Consumatori erau elevi de liceu. Dosarul a fost înaintat spre soluționare Tribunalului Bucureşti.
Victime în urma unui atac armat la Guayaquil. Conform autorităților cel puțin cinci persoane au decedat și alte opt au fost rănite în atacul armat de duminică.
Europol a anunţat joi că 37 de infractori au fost arestaţi în şapte ţări în timpul unei operaţiuni poliţieneşti de amploare coordonată de poliţia croată pentru a desfiinţa o bandă criminală "extrem de violentă" din Balcanii de Vest, transmite AFP.
Trei bărbați au murit după ce au fost împușcați mortal într-o mașină în orașul Marsilia din sudul Franței, scrie BBC.
Polițiștii antidrog au destructurat o grupare de traficanți care distribuia droguri pe o platformă aparținând rețelei de socializare Telegram.
Locuitorii din Roma se tem că violențele specifice anilor `80 vor redeveni realitate, după ce în ultima săptămână au avut loc trei crime. Poliția crede că cele trei crime au avut legătură între ele și că sunt asociate cu traficul de cocaină.
Parlamentul malaysian a adoptat luni o reformă juridică radicală privind eliminarea pedepsei obligatorii cu moartea, reducerea numărului de infracţiuni pasibile de pedepsa capitală şi abolirea pedepselor cu închisoarea pe întreaga durată a vieţii infractorului, relatează Reuters.
Cel puţin trei persoane au decedat şi alte trei sunt în stare gravă în urma a trei incidente cu focuri de armă la Marsilia, în sudul Franţei, în noaptea de duminică spre luni, în cartierele populare din nordul oraşului, măcinate de traficul de droguri, transmite AFP, citând poliţia locală.
Un bărbat a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, după ce ar fi vândut droguri și susbstanțe psihoactive consumatorilor din Maramureș. Printre cumpărători sunt și elevi.
Deși proiectul privind introducerea celor două substanțe în categoria drogurilor trebuie aprobat până în 18 februarie, acesta este încă la Parlament.
Puritatea cocainei în Europa este din ce în ce mai mare, în timp ce continentul devine un centru de producție și transport al drogului, iar oficialii se străduiesc să reacționeze.
În urma scandalului de la Agenţia Naţională Antidrog (ANA), în care cel aflat la conducere, Cristian Georgel Ivan, s-a bâlbâit la unele întrebări simple despre consumul de droguri, MAI a decis să numească un nou șef al instituției.
Alin Vasile F., un prahovean din orașul Băicoi, este solicitat de autoritățile din Israel pentru a da declarații în ancheta care vizează Telegrass, cea mai mare rețea de distribuție a canabisului.
Procurorii DIICOT din Ploieşti au anunţat că cele mai multe anchete pe care le au în lucru anul trecut vizează traficul şi consumul de droguri, într-o pondere de peste 50 la sută din totalul dosarelor aflate în anchetă.
Procurorii DIICOT, însoţiţi de poliţişti de la Crimă Organizată şi Poliţia de Frontieră au descins miercuri, 18 mai 2022, la mai multe adrese din vestul ţării pentru destructurarea unei reţele de trafic de migranţi şi de droguri.
Doi slovaci care erau urmăriţi internaţional pentru apartenenţă la un grup infracţional organizat şi trafic de droguri şi cercetaţi pentru planificarea unui omor la comandă, au fost prinşi într-un hotel din Satu Mare, anunţă IGPR, care precizează că ...
Născută în Piteşti şi stabilită în Japonia din 1997, Ionela Yoshino a fost condamnată de Tribunalul din Tokyo la 12 ani de închisoare pentru trafic de droguri. Femeia, care adusese două kilograme de droguri din Iran în Japonia, a fost liberată condiţ...
Condamnarea survine după ce soţia lui „El Chapo” a recunoscut că a fost implicată în traficul de droguri al cartelului Sinaloa.
Un bărbat care deţine o spălătorie auto în Piteşti a fost dus la audieri miercuri 24 noiembrie de către procurorii DIICOT, fiind cercetat pentru trafic de droguri de mare risc în formă continuată....
Doi traficanţi de droguri au fost prinşi când încercau să vândă substanţe interzise în zona unde se desfăşura un festival de muzică electronică, în staţiunea Neptun-Olimp.
Vlad Cristian Timiş, fiul lui Radu Timiş, patronul societăţii Cris Tim, unul dintre cei mai mari producători de mezeluri din România, a fost arestat preventiv la Criaova într-un dosar de trafic de droguri.
Trei bărbaţi din Galaţi, daţi în urmărire generală, au fost prinşi de poliţişti. Ei erau condamnaţi la închisoare pentru introducere în ţară de droguri de risc. Cei trei infractori au fost încarceraţi în Penitenciarul de Maximă Siguranţă Galaţi.
72 de persoane urmează să fie audiate în cursul zilei de marţi de procurorii DIICOT din Ploieşti într-un dosar care vizează traficul de droguri de risc şi mare risc.
O mamă, din East Sussex, Marea Britanie şi fiul ei în vârstă de patru ani au murit intoxicaţi cu fum, după ce doi traficanţi de droguri le-au incendiat locuinţa pentru o datorie de 465 de euro a iubitului femeii. Partenerul femeii a scăpat, dar a aju...
Şase persoane vor fi duse în faţa judecătorului de drepturi şi libertăţi cu propunere de arestare preventivă. Sunt acuzaţi de trafic de droguri şi camătă.
Doi vâlceni, bănuiţi de trafic de persoane, trafic de minori, proxenetism şi trafic de droguri de risc, duşi la audieri la sediul DIICOT, în urma unor percheziţii în Vâlcea şi Dolj, au fost arestaţi preventiv.
Propunerea de modificare legislativă care prevedea legalizarea consumului de etnobotanice, cele mai periculoase şi în acelaşi timp cele mai ieftine droguri, ce trebuia aprobată ieri în Senat, a fost trimisă pentru reexaminare Comisiei de Sănătate
Gruparea a fost constituită iniţial de 9 persoane, apoi au aderat la ea mai mult de 50 de traficanţi. Poliţia a descins la 69 de adrese.
Fiul liderului de sindicat de la Complexul Energetic Oltenia, Adrian Marciuc, a fost condamnat definitiv pentru trafic de droguri la o pedeapsă la închisoare cu executare.
Poliţiştii au descins marţi seară la locuinţele mai multor persoane bănuite de trafic de droguri. 16 suspecţi au fost duşi la audieri, iar în cursul zilei de miercuri vor fi prezentate instanţei cu propunere de arestare preventivă.
Şase persoane au fost reţinute de procurorii DIICOT Constanţa, urmând să fie prezentate în faţa judecătorilor cu propunerea de arestare preventivă.
Procurorii au prins în flagrant doi dintre cei opt membri ai grupării infracţionale. Au fost efectuate şi două percheziţii domiciliare.
Judecătorul de drepturi şi libertăţi al Tribunalului Constanţa a decis arestarea preventivă a bărbatului reţinut pe Autostrada Soarelui.
Poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Ploieşti – Serviciul Antidrog, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. Ploieşti au făcut percheziţii domiciliare în judeţul Prahova la locuinţele unor persoane bănuite de trafic de droguri de r...
Peste 7 kilograme de cannabis au fost trimise din Portugalia către Constanţa. Traficanţii au folosit serviciile unei firme de curierat.
Un comandant român de nave este judecat în Italia pentru trafic de droguri, după ce marinarii l-au luat prizonier, iar la bordul vasului militarii italieni au găsit 10 tone de haşiş. Căpitanul spune că a trăit un coşmar în închisoare şi că autorităţi...
Toţi tinerii reţinuţi vor fi prezentaţi în faţa judecătorului de drepturi şi libertăţi cu propunerea de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Adrian Florin Tănase, un căpitan de vas român, a fost arestat în regiunea Catania după ce marinarii de pe vasul pe care-l conducea l-au sechestrat, au deturnat nava şi au încărcat-o cu droguri.
O grupare de traficanţi de droguri a fost anihilată de ofiţerii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Bucureşti, care împreună cu procurorii DIICOT au reuşit să captureze şi 60 de kilograme de cannabis. În caz sunt implicaţi doi cetăţeni ...
Cei doi traficanţi au fost prezentaţi în faţa judecătorului de drepturi şi libertăţi care a decis arestarea lor preventivă pentru 30 de zile.
Traficantul a fost plasat în arest la domiciliu de către judecătorul de drepturi şi libertăţi. Anchetatorii spun că drogurile ajungeau chiar şi la tineri de 17 ani.
În urma unei ample razii care a avut loc săptămâna trecută în judeţul Vâlcea, când au fost audiate zeci de persoane, s-au descoperit printre altele şi cinci plantaţii de canabis, în locuri ferite, pentru a nu atrage atenţia asupra lor. În urma audier...
Poliţiştii din Vâlcea au efectuat 16 percheziţii domiciliare marţi, 13 august, într-un dosar care vizează destructurarea unei reţele de trafic de droguri de mare risc.
Tănărul de 22 de ani va fi prezentat marţi, 2 iulie, în faţa judecătorului de drepturi şi libertăţi cu propunerea de arestare preventivă pentru 30 de zile.
La Tribunalul Argeş va începe pe 15 mai procesul în care Alexandru Mihăilescu, finul fostului fotbalist Adrian Mutu, este judecat pentru trafic de cocaină în formă continuată. Alexandru Mihăilescu a fost reţinut la începutul lunii februarie în parcar...
Marea Neagră rămâne cel mai bun vecin al nostru. Altfel, nu se poate explica de ce a ales să pună în braţele Poliţiei Române o tonă de cocaină când putea la un val distanţă mai la sud sau mai la nord să-i blagoslovească pe bulgari sau ucraineni cu di...