teracota - ultimele știri
În cei 44 de ani de la descoperire, arheologii au scos la lumină mii de exponate adăpostite într-un imens mausoleu vechi de 2.200 de ani.
La noi la birou avem sobe de teracotă. Şi când eram mic, acasă, tot sobe de teracotă aveam. Acelea erau cu lemne, sobele de la birou sunt cu gaz. Noi am fost printre primii din sat care au avut sobe de teracotă, cred că erau vreo trei sau patru în to...
În perioada sezonului rece, din disperare, oamenii apelează la diverse improvizaţii pentru a se încălzi. Multe dintre ele ajung să fie mortale.
Un mic dispozitiv de teracotă a fost proiectat de studentul italian Marco Zagaria, acesta folosind 4 lumânări-pastilă. Aparatul reuşeşte să încălzească un spaţiu de aproximativ 20 de metri pătraţi.
Femeia este acum cercetată pentru pruncucidere şi riscă până la şapte ani de închisoare dacă se dovedeşte că avea discernământ în momentul comiterii faptei....
Pasiunea cu care Michael Henning meştereşte piesele pentru sobe aduce în atelierul lui de la Cisnădioara clienţi din toată România, dar şi din străinătate. „Adevărul“ vă spune povestea lui.
Explozia s-a produs într-un salon, în timp ce o infirmieră încerca să aprindă focul într-o teracotă. Din cauza acumulării de gaz, în momentul manevrei, a avut loc deflagraţia.