telenesti - ultimele știri
Un tânăr de 26 de ani, din raionul Teleneşti, a pierdut lupta cu COVID-19. Bărbatul era internat la Institutul de Medicină Urgentă, transmite IPN.
Un avocat din Teleneşti a fost reţinut într-un dosar de corupere pasivă şi trafic de influenţă. Acesta ar fi pretins de la un bărbat 2.000 de euro pentru a-l ajuta să scape de raspundere penală pentru conducerea automobilului în stare de ebrietate, t...
Un bărbat din raionul Teleneşti a fost condamnat la 16 ani închisoare, în penitenciar de tip închis, pentru acţiuni perverse şi violul fiicei sale minore. Investigaţiile au început acum doi ani, după ce unchiul fetei a sesizat autoritatea tutelară, t...
Un tânăr de 24 de ani, originar din raionul Teleneşti, locuitor al municipiului Chişinău, riscă până la doi ani de închisoare pentru declaraţie mincinoasă. Acesta a apelat la Poliţie şi a declarat că fost tâlhărit. Oamenii legii au înregistrat cazul ...
Un bărbat din raionul Teleneşti a fost condamnat la 30 de ani de închisoare pentru omorul a doi vecini, la care se refugiase concubina acestuia.
Trei bărbaţi cu vârsta cuprinsă între 34 şi 55 ani, originari din raionul Teleneşti, au fost reţinuţi. Aceştia sunt bănuiţi de trafic de persoane pe teritoriul Federaţiei Ruse în scop de exploatare sexuală.
Un tânăr, împuşcat la Teleneşti. Poliţiştii au reţinut un suspect, însă acesta nu-şi recunoaşte vina
Un tânăr în vârstă de 28 de ani a murit după ce a fost împuşcat dintr-o armă de vânătoare. Oamenii legii au reţinut un suspect, fiind vorba de un consătean, cu care victima ar fi fost în conflict.
Cadavrul unui bărbat de 43 de ani şi al unei femeii de 40 de ani au fost găsite în dimineaţa zilei de miercuri, 13 martie, în satul Dobruşa, raionul Teleneşti. Oamenii legii au fost alertaţi de către un vecin al cuplului.
Un locuitor al raionului Teleneşti îşi va petrece următorii 12 ani după gratii, după ce a fost găsit vinovat de vătămarea intenţionată medie a integrităţii corporale sau a sănătăţii şi tentativă de omor intenţionat.
Bărbatul de 66 de ani din Teleneşti care, în vara anului trecut, şi-a omorât nepoata în vârstă de cinci luni, a fost condamnat la zece ani de închisoare. Sentinţa a fost pronunţată de către Judecătoria Orhei, sediul Teleneşti, transmite IPN.
Oamenii legii au destructurat o grupare criminală specializată în comiterea atacurilor tâlhăreşti şi furturilor din locuinţe. Suspecţii s-au dovedit a fi doi tineri de 24 şi, respectiv, 25 de ani, domiciliaţi în raionul Teleneşti. Liderul grupării es...
Patru persoane au ajuns la Spitalul raional Teleneşti după ce un automobil s-a tamponat cu o ambulanţă. Accidentul s-a produs în jurul orei 10.20, în preajma satului Budău, din raionul Teleneşti.
O fetiţă de 5 luni a fost omorâtă în localitatea Brânzenii Noi din raionul Teleneşti. Bebeluşul a fost tăiat cu o seceră, iar principalul suspect este bunicul fetei, de 65 de ani, care a fost descoperit în stare avansată de ebrietate. Suspectul a fos...
O femeie de 35 de ani din satul Crăsăneşti, raionul Teleneşti, şi cei patru copii pe care îi avea la întreţinere, au rămas fără locuinţă, după ce un bărbat de 37 de ani, care era concubinul femeii şi tatăl a doi dintre copii, este suspectat că ar fi ...
Trei tineri din Teleneşti au fost condamnaţi la 16, 17 şi, respectiv, 23 de ani de detenţie pentru omorul intenţionat al unui locuitor al raionului Sângerei.
Un tânăr de 18 ani a murit după ce maşina în care se afla a derapat, s-a inversat şi a ajuns într-o adâncitură cu apă de la marginea satului Cucioaia, raionul Teleneşti. Alţi patru tineri, printre care şi şoferul, au fost transportaţi la spital cu tr...
După ce peste o sută de primării din Republica Moldova au votat o declaraţie simbolică de unire cu România, a venit rândul şi primei şcoli din ţară să facă acelaşi lucru. Opt profesori de la gimnaziul din satul Bogzeşti, Teleneşti, au semnat o declar...
După exemplul raioanelor Străşeni şi Teleneşti, care au semnat primii declaraţia simbolică de unire cu România, şi consilierii raionali din Călăraşi şi-au pus semnătura pe acest document joi, 1 martie.
După ce consilierii raionali din Străşeni au semnat pe 21 februarie declaraţia simbolică de unire cu România, devenind primul raion care semnează documentul respectiv, un alt raion, Teleneşti, a făcut acelaşi lucru joi, 1 martie.
Un tânăr de 23 de ani din raionul Teleneşti este bănuit că ar fi de pătruns în Biserica „Sfântul Proroc Daniil” din sectorul Ciocana al Capitalei, aflată în construcţie, şi a furat peste 13 mii de lei din cutia pentru donaţii.
O fostă profesoară de limba rusă din cadrul Gimnaziului din satul Mihalaşa, raionul Teleneşti, tot ea şi directoarea respectivei instituţii, şi-a primit sentinţa de condamnare sub formă de amendă în marime de 17 mii de lei, cu privarea dreptului de a...
Locuitorul raionului Teleneşti, al cărui fiu ar fi tras dintr-o armă de vânătoare într-un minor, va compărea pe banca acuzaţilor pentru păstrarea neglijentă a armelor de foc şi muniţiilor.
Procurorii au obţinut o sentinţă mai aspră pentru bărbatul care în vara anului 2016 a accidentat mortal, pe o trecere de pietoni, o femeie şi fiica acesteia.
Salvatorii din raionul Teleneşti au depistat într-o fântână din localitatea Verejeni corpul neînsufleţit al unui minor, care se presupune că ar fi al unui copil de şapte ani, dispărut în seara zilei de 18 noiembrie, transmite IPN.
Un drum care va asigura conexiunea dintre opt localităţi va fi construit în raionul Teleneşti. Drumul L-326.M2 Clişova – Suhuluceni – Leuşeni – Verejeni este proiectat pentru a facilita accesul cetăţenilor la serviciile publice. Bugetul proiectului e...
Un locuitor al raionului Teleneşti a fost condamnat la închisoare pentru omorul fiului său în vârstă de 15 ani. În iunie 2016, fiind în stare de ebrietate, acesta i-a aplicat fiului său multiple lovituri cu un melesteu, cauzându-i leziuni corporale g...
O tânără de 19 ani din localitatea Sărătenii Vechi, raionul Teleneşti, a fost internată la reanimare, cu arsuri pe 40% din suprafaţa corpului, după ce şi-a dat foc. Iubitul fetei, care a încercat să o salveze, a suferit şi el arsuri la ambele mâini, ...
Un ofiţer operativ al Inspectoratului de Poliţie Teleneşti a fost condamnat la cinci ani de închisoare cu executare pentru depăşirea atribuţiilor de serviciu cu aplicarea violenţei. După ce şi-a auzit sentinţa, condamnatul a reuşit să plece înainte d...
Un profesor de educaţie fizică din Teleneşti a fost condamnat la trei ani şi şase luni de închisoare cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe un termen de probă de doi ani, după ce în luna mai 2016 acesta a agresat fizic doi elevi în timp...
O persoană şi-a pierdut viaţa, iar altele patru au fost rănite într-un accident rutier care s-a produs sâmbătă dimineaţa, 21 ianuarie, în apropiere de localitatea Zahareuca, raionul Teleneşti. Impactul s-a produs între un microbuz marfar şi un autotu...
Doi bărbaţi şi-au pierduti viaţa duminică, 14 august, după ce au mers la scăldat şi nu s-au mai întors. Este vorba despre două cazuri de înec, unul la Glodeni şi altul la Teleneşti.
O bătrână de 73 de ani a zăcut mai multe ore într-o fântână din apropierea satului Căzăneştii Noi, raionul Teleneşti. Aceasta a fost salvată în dimineaţa zilei de ieri după ce mai mulţi oameni i-au auzit strigătele de ajutor, transmite IPN....
Un avocat din Teleneşti a fost reţinut în flagrant de oamenii legii, bănuit de comiterea traficului de influenţă.
Un şofer de 26 de ani a accidentat mortal un bărbat în vârstă de 44 de ani. Accidentul s-a produs ieri seara, în jurul orei 17:30, în localitatea Ratuş, raionul Teleneşti. Informaţia a fost confirmată pentru Adevărul Moldova de către Diana Fetco, ofi...
Medicul chirurg e cercetat că a cerut 1.700 de lei de la mama unui băiat invalid de gradul I, cu paralizie infantilă, pentru a efectua o operaţie. Pentru fapta lui riscă până la 10 ani de închisoare.
Preşedintele Parlamentului, Igor Corman, propune desfăşurarea unei campanii mediatice de informare a cetăţenilor despre condiţiile de călătorie fără vize în spaţiul UE.
A ajuns cu gâtul sucit la spitalul din Teleneşti, după ce-a fost pedepsit de profesoara de geografie
Copilul a fost pedepsit de profesoara de geografie fiindcă se întorsese să discute cu un coleg din spatele lui, în timpul orei. Directorul şcolii a precizat că profesoara nu e la prima abatere şi riscă să fie dată afară din instituţia de învăţământ.
Acum judecătorul se află în arest preventiv. După ce-i va fi stabilit gradul de vinovăţie, el riscă până la 15 ani de detenţie.
Judecătorul din Teleneşti suspectat de luare de mită a fost suspendat din funcţie pe durata anchetei
Judecător prins în flagrant în biroul său în timp ce primea 200 de dolari drept mită a fost susprendat din funcţie pe toată durata anchetei.
Magistraţii de la Judecătoria Buiucani au hotărât astăzi prelungirea termenului de arest preventiv cu încă 20 de zile pentru judecătorul care a luat de la un avocat o mită de 200 de dolari, la Teleneşti.
Un bărbat de 60 de ani a murit în drum spre spital după ce a fost lovit de trenul care circula aseară pe ruta Moscova-Chişinău.
Potrivit ultimelor date ale Serviciului Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale, în orele după-amiezii erau deconectate de la energia electrică 18 localităţi din trei raioane: Teleneşti, Floreşti şi Făleşti. Cele mai multe dintre ele – 13 - su...
Un nou accident rutier a luat viaţa unui băiat de 17 ani. Tragedia a avut loc între ora trei şi patru, în această dimineaţă, între un un autobuz de pe ruta Bălţi – Zatoca, cu 27 de pasageri, care se întorcea din Ucraina şi un BMW....
O firmă care nu deţine nici măcar licenţă de activitate pune în pericol asigurarea cu gaze a mii de consumatori din raionul Teleneşti.
Ne învaţă limba engleză şi să scriem proiecte, ne îndrumă, în special pe cei de la ţară, cum să iniţiem afaceri şi să ne îngrijim satele şi oraşele. Dacă nu i-aţi întâlnit până acum, faceţi cunoştinţă cu voluntarii Corpului Păcii
Copilul s-a înecat aseară, în apele lacului din apropierea satului Fetiţa, raionul Cimişlia. Trupul lui neînsufleţit a fost scos din apă abia în această dimineaţă, de către scafandri.
Incidentul s-a petrecut duminică noaptea. Deocamdată nu au fost constatate bunuri sau documente furate de către făptaşi.
Poliţia a descoperit un omor produs acum două săptămâni, în satul Chiştelniţa, raionul Teleneşti. Oamenii legii au fost anunţaţi de un vecin al victimei.
Şoferul unui Volkswagen Golf a murit după ce a intrat cu maşina într-un autobuz care circula pe ruta Bălţi-Chişinău. O parte dintre pasagerii din mijlocul de transport în comun au fost transportaţi de urgenţă la spitalul raional din Teleneşti, cu div...
O filială a liceului din satul Sărătenii Vechi, raionul Teleneşti, localitatea în care a copilărit Dan Bălan, va purta numele cântăreţului care ne-a purtat faima în lume.
O filială a liceului din satul Sărătenii Vechi, raionul Teleneşti, localitatea în care a copilărit Dan Bălan, va purta numele cântăreţului care ne-a purtat faima în lume.
Şefii din Sănătate vor să pună accent pe prevenirea bolilor de rinichi şi ficat, dar constată că nu au medici şi echipament necesar. Astfel, autorităţile vor să îmbunătăţească cu 20% diagnosticul precoce şi să se concentreze pe tratamentul preventiv ...
Se întâmplă în satul Negureni, Telenești. Un elev din clasa a 10-a s-a urcat pe acoperișul școlii de la ora 8 dimineață și amenință că se va arunca în gol, anunță ProTV....
Mai mulţi absolvenţi care n-au reuşit astăzi să-şi depună dosarele pentru înscrierea la admitere în centrele universitare de peste Prut au decis să-şi petreacă noaptea sub cerul liber în faţa Consulatului României, pentru a fi primii la „strigarea" d...
Mulţi dintre ei aşteaptă încă de la primele ore ale dimineţii în faţa sediului misiunii diplomatice. Cele mai solicitate centre universitare româneşti sunt cele din Bucureşti, Cluj, Iaşi şi Ploieşti.
De la începutul anului, potrivit autorităţilor, şase adolescenţi şi-au luat adio de la viaţă. Fiecare caz este o tragedie aparte, dar pe majoritatea îi unea o suferinţă comună: dorul de părinţi plecaţi peste hotare.
Anunțul a fost făcut pe marginea îndeplinirii superficiale a măsurilor de combatere a focarelor de tuberculoză. cele mai afectate raioane sunt Dondușeni, Ungheni, Telenești și Călărași.
Pădurile vizate vor fi stropite cu soluții împotriva omizilor și a altor dăunători care se hrănesc cu frunzele copacilor. Cele mai afectate păduri sunt cele din raioanele Edineț, Telenești, Strășeni și Hâncești.