taxa pe liberalizare - ultimele știri
Guvernul nu vede necesară în prezent amânarea măsurilor de relaxare fiscală prevăzute pentru anul viitor prin Codul Fiscal intrat în vigoare la 1 ianuarie 2016, aşa cum a solicitat Fondul Monetar Internaţional (FMI), a declarat joi ministrul Finanţel...
Un consumator de energie din Uniunea Europeană (UE), inclusiv din România, care câştigă mai puţin de 300 de euro lunar ar trebui considerat unul vulnerabil şi ar trebui să primească ajutoare din fonduri comunitare, a declarat marţi Răzvan Nicolescu, ...
Producătorul intern de gaze Romgaz a ajuns în prezent să nu mai poată vinde întreaga producţie, întrucât în România au fost aduse gaze din import care le concurează la preţ pe cele de producţie internă, a declarat, joi, Vlad Pavlovschi, şeful Direcţi...
Statul tot întârzie publicarea noului pachet legislativ privind taxarea resurselor naturale, deşi Executivul a promis anunţarea acestuia până la finele lunii martie. Iniţial, Guvernul a negociat cu petroliştii impunerea unui pachet de redevenţe, plus...
Guvernul ia în considerare menţinerea impozitului pe monopol cel puţin până în anul 2020, potrivit unui document citat de către Profit.ro, însă este gata să renunţe la taxele suplimentare plătite de către companiile din domeniul extracţiei de petrol ...
Ministerul Finanţelor Publice va pune în dezbatere publică proiectul legii redevenţelor la petrol şi gaze naturale în două săptămâni, a declarat Gheorghe Duţu, preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale (ANRM), care a completat că noul s...
Delegaţia Fondului Monetar Internaţional (FMI) revine la Bucureşti pentru a-l prezenta autorităţilor pe noul şef al misiunii în România, pakistanezul Reza Baqir. România doreşte semnarea unui nou acord, dar o trag în jos deficitul bugetar şi lipsa re...
Noul sistem de taxare a resurselor naturale va fi pe 20 de ani, faţă de zece în acest moment, iar impozitul pe activităţile de extracţie a petrolului şi gazelor naturale se va ridica la 35%, cu deduceri de 15% pentru investiţiile noi, potrivit unui d...
Cabinetul Cioloş va prelungi taxele suplimentare aplicate în domeniile petrolier şi energetic, estimările privind încasările fiind trecute în proiectul legii bugetului, scrie Profit.ro. Este vorba de taxa de 60% pe veniturile suplimentare aduse de li...
Guvernul a negociat cu Fondul Monetar Internaţional (FMI) introducerea unui nou impozit de 35% pe profitul înregistrat de companiile de petrol şi gaze din activităţile de extracţie ale acestora, potrivit unor surse ministeriale citate de Profit.ro.
Statul român nu a fost în stare anul trecut să vină cu un proiect coerent de taxare a resurselor subsolului şi a prelungit aplicarea sistemului cu redevenţe şi taxe suplimentare şi în acest an. Iar acum autorităţile au fost din nou luate pe nepregăti...
Companiile care extrag petrol şi gaze cer scăderea redevenţelor, din cauza efectului negativ al scăderii preţului barilului de ţiţei şi a epuizării resurselor interne. De asemenea, societăţile de profil solicită eliminarea taxei pe stâlp şi a taxelor...
Noul sistem de taxare a hidrocarburilor nu va putea fi aplicat de la 1 ianuarie 2016, întrucât modificarea implică proceduri care necesită un timp mai îndelungat, estimează Asociaţia Română a Companiilor de Explorare şi Producţie Petrolieră (ROPEPCA)...
Anul în care abia am intrat se prefigurează a fi unul de foc în domeniul petrolier şi al gazelor naturale, în condiţiile în care Guvernul a amânat introducerea unui nou sistem de taxare, deşi premierul Victor Ponta a promis de mai multe ori în ultimi...
Noul proiect privind taxarea resurselor va intra în dezbatere publică la începutul anului viitor, fiind nevoie de un consens politic şi cu partidele de opoziţie, nu doar de o decizie a majorităţii, iar o parte din revenţele încasate vor fi transferat...
Taxa suplimentară de 0,5% pe extracţia hidrocarburilor şi taxa de 60% pe veniturile realizate de către companiile de gaze din liberalizare vor fi prelungite cu încă un an, potrivit unui proiect elaborat de către Ministerul Finanţelor, după ce Guvernu...
Premierul Victor Ponta vorbeşte despre stabilitate în mediul fiscal, dar el induce instabilitate prin prelungirea cu un an a actualului sistem de redevenţe, a declarat preşedintele Traian Băsescu, care a adăugat că nu redevenţa trebuie să se modifice...
Guvernul caută soluţii pentru a acoperi o gaură bugetară de 10 miliarde de lei pentru a se încadra într-o ţintă de deficit de 1,4% din PIB în 2015, dar prelungeşte cu încă un an sistemul actual de redevenţe, după 10 ani de aşteptare, deşi a promis de...
Executivul pregăteşte introducerea unei taxe pe profitul din exploatarea petrolului şi a gazelor, care va înlocui două taxe speciale ce expiră la finele acestui an. Sistemul de redevenţe va fi rediscutat, dar se va aplica numai concesiunilor viitoare...
Executivul intenţionează să înlocuiască actualul sistem de redevenţe petroliere cu o taxă pe profitul realizat de către companii din activitatea de exploatare a hidrocarburilor, urmând ca în acelaşi timp să fie eliminată şi taxa specială pe resurse, ...