taieri bugetare - ultimele știri
Sindicaliştii din agenţia de presă Agerpres se pregătesc să intre în grevă în semn de protest faţă de tăierile bugetare. Ca urmare a restricţiilor finanaciare aplicate de Guvernul Dăncilă, jurnaliştii vor primi salariile diminuate cu 15%.
Actorul Marius Florea Vizante a transmis un mesaj dur în contextul situaţiei critice în care se află instituţiile de cultură din ţară, acuzându-i pe cei care au putere de decizie, pe care îi cataloghează drept dobitoci şi inculţi.
Creditorii Greciei au convenit să îi ceară noi măsuri de austeritate Atenei, dacă nu va respecta ţintele fiscale convenite, decizie care elimină dezacordurile dintre autorităţile europene şi FMI, dar care poate testa stabilitatea guvernului de la Ate...
Ca orice lucru care e al tuturor, de fapt e al nimănui, şi atunci e liber la hoţie şi batjocură. TVR e un exemplu, cu nuanţa că are, totuşi, un „patron” – Parlamentul României. Nuanţa constă în faptul că, pe lângă jaful şi umilinţa obişnuite, TVR est...
După ce chiar Fondul Monetar Internaţional, iniţial un adevărat prooroc al austerităţii, a îndemnat Europa să relaxeze măsurile draconice aplicate pentru a combate criza economică, datele din Spania arată că „medicamentul amar” începe să aibă efect.
Un număr de 2.500 de funcţionari ai Uniunii Europene îşi vor pierde slujbele din cadrul instituţiilor europene, pe parcursul următorilor patru ani, din cauza noilor măsuri de austeritate pe care Bruxelles-ul le va implementa....
Funcţionarii europeni au organizat astăzi o mişcare sindicală de protest faţă de acordul privind bugetul Uniunii Europene pentru următorii 7 ani, decis în această dimineaţă de liderii instituţiilor de bază....
Funcţionarii europeni au organizat astăzi o acţiune de protest în faţa Comisiei Europene, boicotând ziua de lucru, în încercarea de a opri implementarea unor reduceri masive în bugetele administrative ale instituţiilor europene....
Statele Unite ale Americii au atins, duminică, încă o dată pragul maxim al datoriei publice, care în SUA este stabilit prin Constituţie. Dacă limita nu este majorată iar, SUA vor intra în incapacitate de plată. Însă eforturile pentru a ajunge la un c...
Cheltuielile militare din întreaga lume au scăzut în 2012 în comparaţie cu anul precedent, prima scădere înregistrată în acest domeniu din 1998, potrivit unui raport al Institutului Internaţional de Cercetare pentru Pace (SIPRI), publicat luni, relat...
Că FMI lucrează cu dublă măsură, nu cred că mai este un secret pentru nimeni. Că atunci când emite judecăţi despre patronul său, SUA, aflat în dificultăţi financiare, respectă regulile jocului, de asemenea, nu cred că este o surpriză.
Agenţia americană pentru Imigrare şi Vămi (ICE) a eliberat din închisoare sute de deţinuţi fără documente, ca urmare a tăierilor bugetare drastice, realizate vineri printr-un acord din Congres, a anunţat marţi un purtător de cuvânt al instituţiei, re...
Mii de manifestanţi au răspuns sâmbătă strigând "Demisia!", la apelul mişcării indignaţilor, reunindu-se în jurul Congresului Deputaţilor la Madrid şi denunţând tăieri bugetare efectuate de către Guvernul de dreapta, relatează AFP.