szabo odon - ultimele știri
UDMR a obţinut mii de voturi în judeţe din Moldova şi din sudul ţării, fără comunităţi maghiare, iar explicaţia – zic surse ale Adevărul - ar putea fi doar un protocol încheiat înainte de scrutin, astfel încât UDMR să aibă asigurate voturi la fiecare...
Începând cu anul viitor, părinţii vor fi obligaţi să-şi înscrie copiii la grădiniţă, în grupa mare. Este una din principalele prevederi ale proiectului de modificare a legii educaţiei adoptat luni de Senat, care este camera decizională. O altă preved...
Parlamentarii UDMR au decis înfiinţarea unui fond de solidaritate pentru a sprijini primarii care au fost amendaţi din cauza afişării ilegale a simbolurilor maghiare pe clădirile publice din România. Deputaţii UDMR au declarat pentru „Adevărul” că de...
O propunere legislativă semnată de 12 parlamentari UDMR şi depusă la Parlament prevede că eliberarea condiţionată poate fi realizată după executarea a jumătate din pedeapsă, pentru cazul în care nu depăşeşte 10 ani, faţă de două treimi, cât prevede C...
Deputatul UDMR Szabo Odon contestă modul în care este organizat concursul pentru ocuparea posturilor de directori şi directori adjuncţi de şcoli din învăţământul preuniversitar. El a adresat o scrisoare ministrului Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice...
Maghiarii din Bihor au ajuns să se toarne între ei la DNA. Primul pas a fost făcut de către Csomortanyi Istvan, liderul bihorean al Partidului Popular Maghiar din Transilvania (PPMT), care a anunţat că a depus, în nume personal, un denunţ cu privire ...
A devenit o tradiţie ca Ziua Maghiarilor de Pretutindei să fie marcată, la Oradea, prin două manifestări, una organizată de Consiliul Naţional al Maghiarilor din Transilvania, cealaltă de UDMR. După ce PPMT a organizat, în jurul prânzului, manifestă...
Anumite modificări ale normei didactice din învăţământ, modificări care, o dată puse în aplicare, pot determina sute de directori de şcoli să facă rabat fie de la calitatea actului didactic, fie de la cea activităţilor specifice de management. Deputa...
37 de intervenţii în plenul Camerei, iar în cea mai importantă dintre acestea şi-a susţinut iniţiativa privind amnistierea fiscală a pensionarilor care, din pricina unor incoerenţe legislative, ajunseseră să datoreze statului sume mari de bani. Acest...
Acuzaţii grave aduse lui Szabo Odon, preşedintele executiv al UDMR Bihor, de către reprezentanţii Partidului Popular al Maghiarilor din Transilvania, filiala Bihor. Acesta este acuzat că a pierdut o clădire a de peste 500 mp, situat pe strada Episcop...
Deputatul UDMR Szabo Odon a depus împreună cu alţi colegi de la Cameră, un proiect de modificare a Legii Contabilităţii. Mai precis, este vorba de art. 34 din Ordonanţa de Urgenţă nr. 37/2011, care completează Legea 82/1991, în sensul de a impune obl...
Deputatul UDMR Szabo Odon a anunţat că, în această săptămână, Camera Deputaţilor a aprobat propunerea legislativă iniţiată de el cu privire la aşa-zisa amnistiere fiscală de care ar urma să beneficieze pensionarii CAP care, în urma recalculării drept...
Deputatul Szabo Odon, preşedintele executiv al UDMR Bihor, s-a declarat mulţumit de rezultatul obţinut, la alegerile europarlamentare, atât la nivel naţional vât şi a nivel judeţean de URMR....
În urma acuzaţiilor pe care i le-a adus Laszlo Tokes, preşedintele executiv al UDMR Bihor, Szabo Odon, a spus că îi recomandă lui Tokes pastile de memorie dar şi demisia din funcţia de preot....
Cazurile tot mai dese de distrugere a plăcuţelor bilingve au dus la soluţii extreme. Reprezentanţii comunităţii maghiare propun montarea unor reflectoare şi camere video, pentru a rezolva problemele vandalizărilor etnice....
Denumirile în limba maghiară de pe mai multe indicatoare de la intrarea în localități bihorene de pe ruta Aleșd - Oradea au fost acoperite cu afișe tricolore. Reprezentanții UDMR Bihor au depus o plângere la poliție, pentru a fi prinși autorii....
CFR Călători nu se face responsabilă de întârzierea record înregistrată de trenul Mangalia - Constanța. Restricțiile de viteză din cauza caniculei și lucrările la calea ferată sunt motivele care au dus la întârzierea record de aproape 9 ore....
Szabo Odon, care a călătorit cu nouă ore mai mult de la mare spre casă, a renunţat la procesul împotriva CFR Călători. Orădeanul a rămas cu o gaură în portofel, de mii de lei, după un concediu la mare care s-a terminat cu o călătorie de coşmar cu CFR...
Întârzierea de nouă ore a trenului Constanţa – Oradea este cercetată. Ancheta vine ca urmare a sesizării făcute de orădeanul Szabo Odon, care acuză CFR că l-a băgat în spital, după ce a stat aproape 24 de ore în tren....
Szabo Odon, călător în trenul Constanţa - Oradea care a avut o întârziere de nouă ore, susţine că drumul lung i-a provocat o criză renală. Benjamin Szabo (14 ani) a făcut otită din cauza curentului din tren şi îşi petrece ultimele săptămâni de vacanţ...
CFR-ul te bagă în spital! A simițit-o pe pielea lui un orădean care a ajuns în spital, iar fiul lui face tratament acasă pentru otită, după ce au călătorit cu trenul pe ruta Constanța - Oradea.Familia Szabo a avut ghinionul să se afle în acceleratul ...