succesor - ultimele știri
Potrivit Financial Times (FT), procedura de alegere a unui nou lider de partid după demisia lui Boris Johnson va fi aprobată oficial pe 11 iulie.
Speculaţiile privind o boală mortală de care ar suferi Vladimir Putin s-au amplificat în ultima vreme, dar indiferent de cât adevăr se regăseşte în ele, toată lumea a început să se gândească serios la ce s-ar întâmpla dacă preşedintele rus chiar ar d...
Parlamentul italian a fost convocat la 24 ianuarie să-l aleagă pe succesorul preşedintelui Sergio Mattarella, al cărui mandat de şapte ani s-a încheiat la 3 ianuarie, a anunţat marţi Camera Deputaţilor, relatează AFP. Această funcţie prestigioasă ar ...
Coreea de Nord dă semnale că se fac pregătiri în vederea asigurării unui înlocuitor pentru Kim Jong-un, relatează Business Insider.
Uniunea Creştin Democrată (CDU, conservatori) a cancelarului german Angela Merkel anunţă că organizează la 15-16 ianuarie un Congres virtual în vederea alegerii noului preşedinte al formaţiunii, care poate fi candidatul la Cancelarie în alegerile din...
Angela Merkel a participat la o punere în scenă fără precedent - a unui fel de predare a puterii - alături de potenţialul său succesor Markus Söder, un bavarez a cărui bună gestionare a pandemiei i-a dat rolul de favorit, relatează AFP.
SUA vor continua să militeze pentru denuclearizarea Coreei de Nord oricare ar fi conducătorul acesteia, a declarat miercuri secretarul de stat american Mike Pompeo, în timp ce zvonurile despre sănătatea precară a lui Kim Jong-Un continuă să circule, ...
Preşedintele rus a început, miercuri, în mod neaşteptat, tranziţia politică a ţării, prin anunţarea unei reforme constituţionale şi numirea unui nou prim ministru, pentru a găsi o formulă prin care să deţină frâiele puterii şi după ce-i expiră al pat...
Sir Keir Starmer apare a fi principalul candidat pentru conducerea Partidului Laburist în locul lui Jeremy Corbyn, conform sondajelor din interiorul partidului, informează The Guardian.
S-a lansat succesiunea lui Vladimir Putin. Deşi mai sunt 4 ani până la finalul mandatului. Ce anunţă un asemenea scenariu în condiţiile putinismului târziu unde zvonurile, nuanţele, micile indicii de poziţionare ale personalităţilor la nivelul admini...
Statul Islamic (SI) a confirmat joi moartea liderului său Abu Bakr al-Baghdadi, anunţată de Statele Unite, care au efectuat în noaptea de sâmbătă spre duminică un raid în nord-estul Siriei şi a anunţat un succesor al acestuia, Abi Ibrahim Al-Hashimi ...
Boris Johnson este supus unor presiuni de către colegi de-ai săi conservatori să dea explicaţii cu privire la o scenă conjugală care a semănat probleme în cursa la succesiunea premierului britanic Theresa May, al cărui mare favorit este până în preze...
În cadrul Partidului Conservator din Marea Britanie astăzi are loc ultima rundă de voturi pentru desemnarea primilor doi candidaţi la funcţia de lider al partidului şi implicit de premier. Votul final în vor avea membrii partidului conservator.
Fostul bancher, actualmente, ministru britanic de interne, Sajid Javid a anunţat că va candida pentru funcţia de prim-ministru, alăturându-se astfel altor 10 concurenţi la succesiunea Theresei May, care va demisiona săptămâna viitoare.
Consiliul de Administraţie al alianţei Renault-Nissan, compus din reprezentanţii celor doi constructori auto, urmează să se reunească marţi pe fondul tensiunilor legate de viitorul acestui parteneriat, după arestarea preşedintelui Carlos Ghosn în Jap...
În Cuba a început lungul proces electoral de şase luni care se va încheia cu alegerea succesorului actualului preşedinte, Raul Castro, în vîrstă de 86 de ani. Primul său vicepreşedinte şi numărul doi al guvernului, Miguel Diaz-Canel, 57 de ani, este ...
Starea de sănătate precară a liderului suprem iranian, ayatollahul Ali Khamenei, ridică tot mai multe întrebări în legătură cu cine ar putea fi numit succesorul său, notează agenţia Reuters.
Danezul Anders Fogh Rasmussen şi-a luat rămas bun de la NATO, vineri, după ce a condus Organizaţia Atlanticului de Nord timp de cinci ani . Succesorul său este norvegianul Jens Stoltenberg care va prelua efectiv funcţia la 1 octombrie.
Nu e frumos să te legi de numele oamenilor, chiar dacă ai dreptul să simţi oarecare nelinişte cînd eşti înconjurat de celebrităţi cu nume care par porecle şi prenume care sună a alintătură euforică.
Starea de sănătate a liderului suprem iranian, ayatollahul Ali Khamenei, s-ar fi înrăutăţit, acesta nemafiind văzut în public de trei săptămâni, potrivit unor surse iraniene, citate de „Times of Israel“.
Cât timp a fost mâna dreaptă a lui Hugo Chavez, Maduro a învăţat cea mai importantă regulă: niciodată să nu „străluceşti” mai tare decât „El Comandante”. Acum, Maduro a rămas fără mentor, iar mulţi se întreabă dacă persoana aleasă de Chavez însăşi pe...
Unul dintre favoriţii pentru postul de Suveran Pontif care a rămas oficial vacant de joi este şi mult mediatizatul Gianfranco Ravasi, ministrul culturii de la Vatican, plin de idei şi iniţiative, deschis şi prietenos, capabil să citeze în acelaşi di...
Preşedintele Venezuelei, Hugo Chavez, se zbate între viaţă şi moarte. Anunţul a fost făcut de vicepreşedintele ţării sud-americane, Nicolas Maduro. Declaraţia vine după ce, acum o săptămână, liderul de la Caracas s-a întors în ţară în urma unui trata...
Papa Benedict al XVI-lea, care va demisiona joi seara, a emis un decret numit "motu proprio" pentru a oferi "posibilitatea organizării anticipate" a Conclavului cardinalilor care îl vor alege pe succesorul său, a anunţat luni Vaticanul, citat de AFP.
Inginerul electronist Miguel Diaz-Canel Bermudez, în vârstă de 53 de ani, nominalizat duminică prim-vicepreşedinte al Consiliului de Stat, devine astfel succesorul preşedintelui Raul Castro, care a primit un ultim mandat de cinci ani la şefia statulu...
În cazul în care casele de pariuri sportive şi specialiştii care urmăresc afacerile Bisericii Catolice au dreptate, atunci cardinalul canadian Marc Ouellet trebuie să se pregătească sufleteşte foarte serios pentru ceea ce califică drept un „coşmar”: ...
Peste un miliard de catolici sunt în aşteptarea unui papă african, după decizia lui Benedict al XVI-lea de a demisiona pe 28 februarie, relatează AFP.
Ce se va întâmpla cu Venezuela după predarea puterii de către liderul Hugo Chavez, care încă are probleme cu cancerul ce l-a afectat în ultimele luni? Cel care-l va urma va mai putea să păstreze Venezuela în poziţia cheie pe care o are acum pentru un...
Operaţia la care a fost supus preşedintele venezuelean Hugo Chavez marţi, într-un spital din capitala cubaneză Havana, s-a încheiat cu succes, a declarat vicepreşeintele Nicolas Maduro, afirmând că chirurgii au reuşit să îndepărteze ţesutul canceros....
Secretarul general al PDL Ioan Oltean a catalogat, ca "aproape certitudine" înlocuirea lui Traian Băsescu cu Mihai Răzvan Ungureanu la Preşedinţie, atunci când mandatul actualului şef al statului se va sfârşi.
Decizia luată luni de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, de a menţine măsura arestării preventive a primarului Sorin Apostu, atrage după sine începerea procedurii de alegere a unui primar interimar.
Finalist al Cupei Mondiale din 2003, cu Australia, Eddie Jones a declarat că ar fi încântat să pregătească echipa de rugby a Angliei. "Trandafirii" au rămas fără antrenor după ce Martin Johnson a anunţat că renunţă la post după eliminarea suferită în...
Duminică dimineaţă, președintele italian Giorgio Napolitano a început consultările cu partidele politice, pentru desemnarea unui succesor pentru Silvio Berlusconi în funcția de premier, cel mai probabil candidat fiind fostul comisar european Mario Mo...
La Tiraspol se desfăşoară şedinţa Consiliului Central al celui mai mare partid transnistrean - Obnovlenie -, care ar urma să propună candidatura preşedintelui parlamentului autoproclamatei republici, Anatoli Kaminski, drept candidat la alegerile prez...
Se pare că zilele lui Jose Mourinho la Real Madrid sunt numărate. Cu toate că portughezul a câştigat Cupa Regelui, clubul din capitala Spaniei nu poate accepta ratarea titlului şi eliminarea din Liga Campionilor (mâine, Barcelona joacă acasă după ce ...
În cei opt ani de mandat ai actorului-politician, California, care asigură 13% din PIB-ul american, s-a transformat într-o Grecie a Statelor Unite. Vina nu îi aparţine în totalitate fostului actor născut în Austria, ci şi sistemului legislativ compli...
Liderul nord-coreean Kim Jong-il şi mezinul său, Kim Jong-un (27 de ani), succesorul său la conducerea ţării, au asistat ieri, umăr la umăr, la o paradă militară impozantă organizată cu ocazia celei de-a 65-a aniversări a Partidului Muncitorilor....