stiri iasi - ultimele știri
Pentru că nu există simptome în aceste cazuri, adesea pacienții ajung la medic când boala este deja într-un stadiu avansat. Din acest motiv, specialiștii recomandă consultul oftalmologic de rutină
Deși locuiește și lucrează la Londra încă din 2008, arhitectul Vlad Țenu a păstrat mereu legătura cu lumea artistică din România, prezentând, ori de câte ori e posibil, creațiile sale publicului de acasă.
Medicina veterinară evoluează, iar animalele de companie pot beneficia de îngrijiri medicale moderne. O astfel de monitorizare vine cu un cost dublu pentru proprietarii de animale, comparativ cu cea clasică
A treia luna din 2024 poartă definiția multiculturalității și timp de o săptămână la Cinematograful Ateneu din Iași vor avea loc trei festivaluri inedite: Visuali Italiane, Festivalul Filmului Francez și IZANAGI - Japanese Film Festival
Frica de avion este unul dintre obstacolele pe care le întâmpină una din cinci persoane care sunt nevoite să călătorească pe distanţe mari. Tehnicile de relaxare și planificarea în amănunt a călătoriei pot duce la dispariţia acestei fobii
Profesorii confirmă că de când bursele sunt mai multe și mai mari, performanțele tinerilor au crescut. Sunt mai motivați să învețe și renunță la joburi în favoarea studiilor. Se întâmplă la Universitatea de Științele Vieții „Ion Ionescu de la Brad" din Iași (USV).
Bărbatul fusese diagnosticat cu hernie de disc, dar şi cu o afecţiune care presupune alunecarea vertebrelor de la nivelul coloanei lombare. Potrivit medicilor, a doua zi după operaţie, bărbatul s-a ridicat din pat şi a putut merge.
Femeia din Iași nu a vrut să deranjeze ambulanța pentru o durere în piept care ascundea o patologie serioasă. Oamenii care într-adevăr ar trebui să sune la 112 se gândesc de două ori și uneori aleg să nu deranjeze, spun reprezentanții UPU SMURD Iași.
Sera cu azalee şi camelii este atracţia principală. Expoziția a fost organizată în aşa fel încât să semene cu o grădină autentică japoneză. Nu lipsesc nici băncile din bambus pe care vizitatorii se pot așeza.
Părintele Dan Damaschin, cunoscut că ajută mii de copii şi mame în suferinţă, a construit, din donaţii, un spital cu zeci de specializări, cu aparatură performantă şi chiar farmacie. Medicii de aici vor fi plătiţi din donaţii sau vor face voluntariat, iar oamenii în nevoie se vor putea trata gratis.
Cel puțin trei sferturi dintre bolile cu febră ale copilului sunt produse de viroze și nu se tratează cu antibiotic, dar părinții sunt tentați să administreze antibiotic. Declarațiile vin în contextul discuțiilor privind administrarea antibioticelor fără rețetă.
Medicii spun că operaţia a fost complexă, iar pregătirea preoperatorie a durat ceva timp, deoarece fetiţa avea şi o bronhopneumonie care a trebuit tratată înainte de intervenţia chirurgicală.
Mâncatul compulsiv este o afecțiune care poate avea efecte grave asupra celor care suferă de ea. În România, nu există centre specializate pentru persoanele care suferă de tulburări de alimentație.
Doi bărbați și o femeie, care au furat un seif de 200 de kilograme, plin cu bani şi bijuterii, din casa unor oameni de afaceri ieşeni, au fost identificaţi după trei săptămâni. Alţi doi suspecţi sunt căutaţi în continuare.
Melodia care răsună din turnul cu ceas are o rezonanţă specială pentru români. Imensul ceas redă, la fiecare oră fixă, melodia „Hora Unirii“, compusă de Alexandru Flechtenmacher, pe versurile poetului Vasile Alecsandri.
Datele statistice arată că s-au înregistrat valori ce depășesc cu peste 20% media multianuală a ultimelor cinci sezoane prepandemice. Ministrul Sănătății anunță „stare de alertă epidemiologică”, dar spune că nu va fi epidemie de gripă și că nu se instituie niciun fel de restricții.
Medicul trage un semnal de alarmă și subliniază că durata unui tratament cu antibiotic este de cel puțin cinci zile, iar farmaciștii nu au competența de a elibera antibiotice fără rețeta prescrisă de un medic.
Copila în vârstă de trei ani a fost spălată pe cap cu o soluţie folosită la deparazitarea animalelor, medicii fiind extrem de rezervați. În momentul în care medicii au ajuns la locuința parinților, micuța a fost găsită în stop cardio-respirator.
Organizatorii unicului festival dedicat exclusiv cinematografiei românești, Serile Filmului Românesc (SFR), anunță o ediție aniversară, programată între 31 iulie și 4 august 2024, la Iași.
Inginerul agronom Andrei-Cristi Poncu, absolvent al Facultății de Agricultură din Iași, este preocupat de practicarea unei agriculturi durabile, cu atenție pentru sol. Ieșeanul explică modul în care aplică el această nouă tehnologie de prelucrare minimă a terenurilor, denumită Minimum Till.
Pe lângă fetiţa de trei ani care a fost spălată pe cap cu un insecticid extrem de puternic pentru uz veterinar, alți 11 copii au ajuns, în ultimele două luni (decembrie 2023 - ianuarie 2024), la Spitalul „Sf. Maria” din Iaşi, grav intoxicaţi cu astfel de substanţe.
Muzeul de Istorie Naturală din Iaşi, clădirea în care s-a decis candidatura lui Alexandru Ioan Cuza la domnia Moldovei, a fost înfiinţat în 4 februarie 1834, fiind primul de acest fel din Principatele Române.
Victor, bebelușul în vârstă de patru luni de la Iași, s-a stins din viață la câteva ore după ce a fost preluat de către medici, suferind două stopuri cardiace după resuscitare. Și-a dat ultima suflare la Spitalul de Neurochirurgie din Iași
Efectele în lanț produse de schimbările climatice pot afecta prețul, cantitatea și calitatea produselor și, deci, modelele comerciale, care, la rândul lor, pot afecta veniturile din activități agricole în toată Europa.
Medicii recomandă ca ghiozdanul să fie poziționat în prima jumătate a spatelui, să nu ajungă în zona lombară şi să cântărească în medie 10% din greutatea corpului. În realitate, curelele sunt prea lungi, iar greutatea e prea mare, ceea ce pune presiune inclusiv pe picioarele elevilor.
Aerisirea corectă a camerelor este importantă și în timpul iernii, pentru a preveni apariția problemelor de sănătate, cum ar fi alergiile și afecțiunile respiratorii. Însă, frigul și facturile crescute determină tot mai multe persoane să „mențină” căldura în case și să nu aerisească.
În timp ce românii, campioni la sărăcie, aruncă anual 2,5 milioane de tone de mâncare, studenții la Agricultură vin cu soluții la problema globală a risipei alimentare. Cojile de fructe și legume pot fi transformate în ingrediente.
Închirierea ATV-urilor, în sine, este o afacere bună în funcție de unde este amplasată, dar trebuie integrată într-o activitate mai complexă pentru a avea șanse de reușită la finanțare, spun antreprenorii. O tânără studentă din Iași a găsit rețeta perfectă.
Rezultatul analizelor a venit ca un trăsnet în familia celui mic. Părinţii au aflat că Robert are o tumoră cerebrală de patru centimetri. În prag de sărbători, copilul a fost transferat la Spitalul de Neurochirurgie din Iași.
Medicii care au efectuat intervenţia chirurgicală spun că au avut de înfruntat numeroase provocări în timpul operaţiei şi că este un miracol că pacientul a reuşit să supravieţuiască până acum.
Lucrările la parcarea nouă de la aeroport au fost finalizate în ultimele zile ale anului 2023. În această perioadă se face recepţia lucrărilor la noul terminal, iar prima cursă va avea loc în 2024
Cum achiziţionarea brazilor la ghiveci este în trend de câţiva ani, experţii atrag atenţia asupra unor factori ce trebuie luaţi în calcul şi au câteva recomandări. Cea mai mare grijă, încă de la împodobire, este ca bradul să nu sufere un şoc termic.
Învăţământul dual câștigă teren în rândul elevilor de la liceele tehnologice. Este acel sistem în care companiile și statul, prin instituțiile de învățământ, își dau mâna ca să formeze meseriași. Tot mai mulți elevi se înscriu la astfel de cursuri și au șansa să facă practică la mari companii.
Legea prevede gratuitatea învățământului public, însă realitatea ne arată că părinții trebuie să facă față unor cheltuieli strâns legate de școlarizarea copiilor. Costurile „din spate” ale învățământului din țara noastră sunt adevărate provocări.
Sfârșitul anului marchează și un nou început, iar noaptea dintre ani este dovada acestui fapt, fiind sărbătorit de sute de ani în întreaga lume. În toate casele era aşteptată trecerea de la un an la altul cu dorinţa ca anul următor să fie mai darnic din toate punctele de vedere.
Business-ul cu struți este o afacere de viitor cu o piață foarte receptivă, explică un tânăr antreprenor din Iași, viitor inginer agronom. După foarte multe luni în care a studiat despre struți, a constatat că este un business de viitor, cu foarte mari perspective
Angela Paveliuc-Olariu (85 de ani) a adunat, vreme de şase decenii, informaţii inedite despre una dintre cele mai de preţ bogăţii ale României: tradiţia. Etnografa ne mărturisește că în unele părţi ale țării se spune că în perioada Crăciunului spiritele celor morţi revin pe Pământ
Cei care s-au îndreptat către o afacere de acest fel au descoperit că au posibilităţi reale de câştig, iar administrarea firmei nu este dificilă, spun tinerii antreprenori dintr-o comună din județul Iași
La final de an, medicii Spitalului de Neurochirurgie din Iași s-au destăinuit dezvăluind astfel povești neștiute despre viața personală, despre emoțiile, pasiunile și lupta lor de zi cu zi pentru a salva vieți.
În Capitala Moldovei este ilustrată, printr-o expoziție de fotografie, copilăria scriitoarei la Fălticeni și primii ani în exil. Totodată, expoziția amintește de emisiunile-emblemă de la Radio Europa Liberă
Printre pacienţii internaţi în cursul anului 2023 la Spitalul de Neurochirurgie din Iaşi se numără şi 32 de persoane din străinătate, care au plătit între 25.000 de lei şi 40.000 de lei pentru a beneficia de intervenţii medicale complexe la noi în țară.
Ieșeanul a virat, sub mirajul îmbogățirii, o anumită sumă de bani unor presupuse acţiuni ale unei cunoscute companii de producere a energiei electrice, cu speranța că va primi lunar dividente
Echipa medicală de la Iași care a operat-o pe femeia de 54 de ani, din Tulcea, a utilizat tehnici avansate și instrumente de ultimă generație. Specialiştii spun că astfel de tumori se întâlnesc extrem de rar.
Primul compartiment din ţară destinat copiilor cu tulburări din spectrul autist a prins contur la Iași. Micii pacienţi pot primi aici atât diagnosticul, cât şi tratamentul medicamentos și complementar care să îi ajute să trăiască o viaţă cât mai normală.
Creativitatea a avut un rol important la Iași, în cadrul unui concurs gastronomic care arată interesul crescut al studenților și elevilor pentru arta gustului și, mai ales, dezvoltarea culturii gastronomice locale, aflată într-o evoluție în România.
O sută de ani. Atât ar putea rezista inima la care au lucrat tinerii români - studenți la Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași (UMF) și premiați în SUA. Conceptul gândit de aceștia propune, pentru inima artificială, un sistem de alimentare de la distanță, cu baterii.
Finanțările și eforturile colective pe care a reușit să le adune în ultimii patru ani sunt îndreptate atât către interior, cât și către exterior: școala contează atât ca spațiu unde îți petreci timpul, dar și cum este văzută ea din afară
Hrănitul cumpătat a fost demonstrat drept cauză de creştere a speranţei de viaţă şi de reducere a suferinţelor viețuitoarelor: de la viermi, peşti şi hamsteri, până la câini şi maimuţe. Obezitatea le scurtează viaţa, spun specialiştii.
Proiectul a fost inițiat în anul 2022, la 100 de ani de la încoronarea Regelui Ferdinand I și a Reginei Maria, de către Asociația Artis din Iași, în parteneriat cu Primăria Municipiului Iași, sub auspiciile Familiei Regale a României.
Regizorul Cristian Mungiu a lansat la Iași, orașul copilăriei sale, biografia bunicii sale Tania Ionașcu din Basarabia, care a trăit drama războiului și a dezrădăcinării. Amintirile bunicii au fost povestite nepotului și consemnate ca atare.
Evoluţia tehnologiei a dus la tratamente revoluţionare în domeniul medical, însă nu doar banii fac diferența, ci și trei aspecte care țin de construcția medicului ca om: etica, morala și bunătatea.
Ne aflăm în plină toamnă, iar accesoriile vestimentare prezente acum în dulap trebuie să fie în ton cu mercurul din termometre, dar şi în trend cu moda, spun experții
Plantă originară din America latină, quinoa ar putea în viitorul apropiat să fie cultivată pe suprafeţe de teren importante şi în România datorită cercetătorilor de la Universitatea „Ion Ionescu de la Brad” din Iaşi
Tehnologia ne aduce mai aproape. Chiar și de cele Sfinte. În aceste zile, pelerinii care se închină la racla Sfintei Parascheva folosesc rețelele de socializare pentru a le arăta moaștele și celor care nu au putut ajunge la Iaşi. E semn că rugăciunea și tehnologia se completează în zilele noastre.
Trofeul este primul Palme d’Or pentru lungmetraj din istoria cinematografiei românești și va putea fi admirat doar în timpul evenimentului de la Iași. Regizorului român îi este dedicată o ediție specială a proiectului cultural CineLegendele Filmului Românesc.
Producții bune în podgorii, însă viticultorii au nemulțumiri mari: constată că ies în pierdere. Tendința este accentuată și de faptul că sectorul viticol a fost puternic afectat în perioada pandemiei, iar acest lucru a fost resimțit cel mai mult de către producătorii mici.
Timpul s-a dilatat într-un lung șir de pelerini. Credincioșii stau ore întregi la coadă pentru a ajunge la racla cu moaştele Cuvioasei Parascheva. Mitropolia Moldovei şi Bucovinei estimează că duminică, 8 octombrie, va fi una dintre cele mai aglomerate zile ale cunoscutului pelerinaj de la Iași.
Racla cu moaştele Sfintei Cuvioasei Parascheva a fost scoasă din Catedrală şi aşezată în baldachinul din curtea lăcaşului de cult. Dacă în alţi ani preoţii pregăteau totul în jurul datei de 10 octombrie, acum pelerinii se vor putea închina mai multe zile la Sfânta Cuvioasă Parascheva.
La Iași a fost montat baldachinul Sfintei Parascheva care urmează să fie îmbrăcat în flori. Dacă în alţi ani, preoţii pregăteau totul în jurul datei de 10 octombrie, acum pelerinii se vor putea închina mai multe zile la racla cu sfintele moaşte.